Press "Enter" to skip to content

Profitul Amazon s-a triplat în trimestrul al treilea – aproape 10 miliarde de euro

Este rândul Amazon (AMZN) să prezinte rezultate excelente în trimestrul al treilea al anului și să dea speranțe taurilor. Ce-i drept, surpriza rezultatelor bune este mare fiind vorba de Amazon, ce prezintă de obicei rezultate sub așteptările pieței.

Veniturile Amazon au crescut cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, totalizând 143,1 miliarde de dolari, cu un impact favorabil al cursurilor de schimb de 1,4 miliarde de dolari. Creșterea a accelerat față de trimestrul al doilea și este chiar și peste nivelul maxim al prognozelor companiei.

Veniturile Amazon Web Services au fost în creștere cu 12,3%

Veniturile diviziei de cloud AWS Amazon Web Services au fost de 23,1 miliarde de dolari, mai mult cu 12,3% față de anul trecut, în linie cu estimările pieței și aproximativ la fel ca 12,2% creștere înregistrată trimestrul anterior. CFO-ul Brian Ilsavsky a comentat în întâlnirea cu analiștii ulterioară prezentării rezultatelor că clienții continuă se se concentreze pe optimizarea cheltuielilor, dar că procesul încetinește.

Am văzut zilele trecute cât de important este pentru investitori prezentarea unor rezultate bune în acest segment de business legat de inteligența artificială, când veniturile în creștere susținută ale Microsoft (MSFT) au propulsat cotația pe creștere în timp ce o apreciere subtilă a acestora pentru Alphabet (GOOG) a dus la o scădere de 10% a cotației acestora.

În ceea ce privește profitul Amazon, cel operațional a crescut la 11,2 miliarde de dolari față de 2,5 miliarde de dolari anul trecut, din care cel înregistrat de AWS a fost de 7 miliarde de dolari. Profitul net a crescut, de asemenea, la 9,9 miliarde de dolari și include un câștig de 1,2 miliarde de dolari din reevaluarea pozitivă a participației la producătorul de mașini electrice Rivian (RIVN).

Fluxul de numerar operațional a crescut cu 81% la 71,7 miliarde de dolari, în timp ce free cash-flow-ul ultimilor douăsprezece luni a înregistrat o valoare pozitivă de 21,4 miliarde de dolari comparativ cu ieșirile de aproximativ 20 de miliarde de dolari înregistrate în cele douăsprezece luni încheiate la 30 sept 2022.

Rezultatele bune ale Amazon se datorează și evenimentului Prime Day din iulie, ce a adus venituri de miliarde de dolari. Luna aceasta, compania a organizat Prime Big Deal Days ce a depășit în încasări evenimentul de anul trecut, semnalând un început puternic al vânzărilor sfârșitului de an. Amazon se pregătește pentru sezonul sărbătorilor, cea mai importantă perioadă din an pentru veniturile companiei și, conform WSJ intenționează să angajeze 250.000 de oameni pentru pregătirea vânzărilor de final de an.

Odată cu aceste rezultate bune și cu perspectiva finalului de an, cotația Amazon scapă momentan de corecția generală a pieței și se menține peste linia de trend crescător a ultimului an și media de 200 de zile de la 117 dolari, nivel sub care nu cred că va cădea, chiar dacă scăderile vor continua zilele următoare.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares