Press "Enter" to skip to content

Cerințele de sistem ale Armored Core 6 au fost dezvăluite de către FromSoftware

Dacă, la fel ca și noi, aștepți cu nerăbdare lansarea lui Armored Core 6, cel mai nou joc din portofoliul dezvoltatorului japonez FromSoftware, atunci materialul ăsta te interesează pentru că urmează să vorbim despre cerințele de sistem. Vestea bună e că, dacă ai un PC care a rulat fără prea mari bătăi de cap Elden Ring, nu vei avea probleme nici cu noul joc.

Pentru cei care nu au avut ocazia să se bucure de Elden Ring sau preferă detaliile tehnice, noua listă de cerințe arată destul de accesibilă. Chiar și jucătorii care speră să experimenteze ray tracing, funcție disponibilă exclusiv în zona de garaj a jocului, nu vor avea nevoie de un calculator de top. Specificațiile complete au fost dezvăluite în cadrul unui post pe Twitt… pardon, X.

Configurația minimă recomandată include un procesor Intel Core i7-4790K, 12GB RAM și o placă grafică Nvidia GTX 1650. Deși poate nu oferă o experiență de vârf, aceste specificații garantează că inclusiv PC-urile de gaming de nivel mediu pot rula Armored Core 6 fără probleme.

Kotaku au fost cei care au remarcat asemănările între cerințele de sistem ale lui Armored Core 6 și Elden Ring, cu toate că Armored Core 6 necesită o placă grafică de 4GB, în timp ce Elden Ring avea nevoie doar de 3GB. Pentru pasionații de personalizare, Armored Core 6 va oferi o serie de setări grafice pentru PC, așa cum ne așteptăm de la o lansare corectă. De asemenea, va fi primul titlu FromSoftware care va rula la 120fps pe PC, asigurând o experiență fluidă în luptă pentru utilizatorii cu configurații adecvate.

Partea cea mai bună? Nu mai avem mult de așteptat până când jocul se va lansa oficial, data setată de dezvoltator fiind de 24 august, deci în vreo săptămână de la momentul publicării acestui articol. Dacă te interesează să vezi un review complet al jocului, tot ce pot să zic este să stai geană pe site. 😀

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares