Press "Enter" to skip to content

Overwatch 2 vine pe Steam, iar ăsta este doar începutul pentru Blizzard

După o perioada lungă în care jocurile Blizzard au fost disponibile exclusiv pe platforma Battle.net, compania a anunțat că mai multe lansări de-ale sale pentru PC vor începe să își facă apariția și pe Steam. Mișcarea este condusă de Overwatch 2, cel mai recent joc lansat de studio, care va putea fi descărcat și jucat de pe platforma celor de la Valve începând cu data de 10 august 2023.

Scopul nostru la Blizzard este să ascultăm jucătorii și să încercăm să le îndeplinim toate dorințele. Deși Battle.net rămâne o prioritate pentru noi și în viitor, auzim și gamerii care vor  să folosească Steam ca și platformă pentru jocurile noastre. Mike Ybarra, Președintele Blizzard Entertainment

Blizzard este primul studio care vine pe Steam după ce și-a lansat jocurile exclusiv pe propria platformă. Dar nu este o mișcare neapărat nouă. Am văzut asta recent cu Activision, care au readus Call of Duty pe magazinul celor de la Valve după câțiva ani de absență, și cu EA înaintea lor care au revenit pe Steam cu Apex Legends, după care ușor-ușor, cu întregul catalog de lansări noi. Gabe Newell a avut și el câte ceva de spus vis-a-vis de acest subiect.

Atât gamerii, cât și dezvoltatorii, vor avea de câștigat odată cu venirea lui Overwatch 2 pe Steam. Gamerii vor avea încă o platformă la dispoziție pentru a se bucura de acest joc, iar dezvoltatorii vor avea beneficiul de a lucra alături de noi în dezvoltarea de funcții pentru Overwatch 2. Gabe Newell, Președintele Valve

Gamerii care aleg să joace Overwatch 2 pe Steam vor trebui să își facă link cu contul de Battle.net. Asta este doar pentru verificarea licențelor, întrucât lista de prieteni, achievement-urile și invitațiile la joc vor fi administrate de interfața platformei de la Valve. Pentru a sărbători această lansare, Blizzard dă startul unui nou sezon de joc, intitulat Invasion. Acesta costă 15$ și introduce o campanie PvE.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares