Press "Enter" to skip to content

PlayStation 5 Slim și Pro au fost anunțate de… Microsoft

Istoria ne spune că odată la trei ani din viața unei console PlayStation, cei de la Sony lansează o versiune Slim sau Pro a acesteia. Doar că până acum nu am auzit nimic de la compania japoneză, iar în punctul ăsta nici nu cred că mai contează. Microsoft pare ca tocmai a anunțat din greșeală cele două console prin intermediul unor documente prezentate în sala de judecată. Pare să fie vorba despre același tip de documente din care am aflat și cât costă producția unui joc de PS.

Sony și Microsoft se rafuiesc în sălile de judecată în continuarea procesului FTC despre achiziția Activision Blizzard. Asta a dus la dezvăluirea multor secrete ale ambelor companii, astfel juriul poate decide corect. Conform documentelor prezentate în instanță, Sony urmează să lanseze un PlayStation 5 Slim în decursul acestui an la prețul de 399.99$.

Dar ca să înțelegeți cum s-a ajuns aici, trebuie să vă fac un mic rezumat. Cele două companii gigant se luptă în instanță, Sony susținând că Microsoft ar deveni o putere dominantă după achiziția Activision Blizzard, în timp ce acuzațiile de partea celalată susțin că Sony deja este un powerhouse care domină piața de console de când există. Iar perspectiva celor de la Xbox chiar nu este deloc greșită. Până la urmă vorbim despre PlayStation, care la rândul lor sunt implicați într-un scandal legat de prețuri.

Sony PlayStation 5 DualSense

Xbox și PlayStation se joacă de-a „compania dominantă

Printre documentele prezentate în instanța se regăsește și unul numit: „Piața consolelor trebuie să includă Nintendo„. Și pe bună dreptate, lupta reală dintre console fiind purtată la nivel de PlayStation vs Xbox, în timp ce Nintendo a fost așa, doar o adiție în ultimii 10-15 ani. Vorbind despre prețuri și competiție, părinții lui Xbox au mai oferit câteva informații despre viitoarele lansări Sony:

  • Într-o manieră similară, PlayStation vinde o versiune Digital Edition mai ieftină pentru 399.99$, și ne așteptăm să lanseze un PlayStation 5 Slim în decursul acestui an la același preț redus.
  • PlayStation, între timp, oferă două versiuni diferite de PlayStation 5 – una cu Blu-Ray pentru media în format fizic (Standard) și una fără (Digital) – și anticipăm lansarea a mai multe modele Pro și Slim în viitorul apropiat.

Se va întâmpla? Probabil, în punctul ăsta mai mult ca sigur. Și să fiu sincer, nici măcar nu cred că Microsoft le-au stricat surpriza celor de la Sony. Gamerii erau conștienți de foarte probabila existență a unui model Slim, iar un Pro n-ar fi nici el exclus. Iar dacă e s-o punem în față și p-aia dreaptă, reprezentanții Xbox au avut mare dreptate când au spus că războiul dintre console s-a terminat înainte să înceapă, pe măsură ce PlayStation a devenit cel mai cunoscut nume din industrie.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares