Jur că microtranzacțiile sunt ciuma jocurilor video. Înțeleg faptul că dezvoltatorii trebuie să facă bani, mai ales în cazul jocurilor free-to-play, dar majoritatea implementărilor sunt viclene și gândite să te stoarcă de bani până la ultimul leu pe care îl ai în portofel. Sunt atâtea tactici și strategii de monetizare prin microtranzacții încât cunosc povești ale oamenilor care și-au dat licența la facultate din așa ceva.
Există și sisteme bine implementate, gândite de dezvoltatori care nu sunt lacomi (Path of Exile e cel mai bun exemplu), dar există atât de multe exemple negative încât toată povestea asta mi-a lăsat un gust amar în gură. De asta mă bucur mereu atunci când aud că un joc nou, AAA, nu are microtranzacții. Dar există câteva cazuri în care microtranzacțiile își fac simțită prezența după lansare.
Așa este și în cazul lui Resident Evil 4 Remake, un joc care s-a lansat fără urmă de astfel de practici toxice și care a primit numai cuvinte de laudă, atât de la critici cât și de la fani. Dar, odată cu cel mai nou DLC al jocului, fanii au observat că a fost adăugat și un meniu cu microtranzacții. Practic, cu bani reali poți cumpăra doar upgrade-uri pentru armele pe care le folosești în Mercenaries, noul mod de joc.
Desigur că aceste îmbunătățiri ale arsenalului tău pot fi deblocate și cu un o monedă pe care o obții în joc și nu am văzut pe cineva să se plângă că jocul te împinge să cumperi upgrade-urile cu bani reali, dar tot mi se pare puțin viclean faptul că cei de la Capcom au adăugat asta după lansare. Criticii nu s-au plâns de asta la început, nici gamerii, deci review-urile inițiale sunt fenomenale. Acum, când lucrurile s-au mai potolit și lumea și-a îndreptat atenția către alte lansări, hopa… au apărut microtranzacțiile.
Be First to Comment