Tot așteptăm să vedem dacă va sosi în viitorul apropiat vreun model nou de placă video Radeon, din moment ce pe piață avem deocamdată doar două. Știm că sunt pe drum alte câteva modele, dar nu din declarații oficiale, ci din leak-uri. Iar astăzi avem încă un leak.
De această dată este pentru un RX 5300XT, un mode low-end, cu 4GB de memorie GDDR5 banală, de zi cu zi, și probabil cu un GPU efectiv foarte firav, în comparație cu un RX 5700. Această placă video însă nu va fi disponibilă direct pentru publicul larg. În schimb, pare a fi destinată integratorilor de sisteme, din moment ce a fost zărită într-o serie de listări din Germania pentru PC-uri HP noi.
Altceva ce mai sare în ochi la aceste sisteme este placa de bază folosită. Un model cu chipset B550A. Deocamdată nu avem parte de așa ceva pe piață, fiind limitați la X570. Așa că în cazul în care se va ivi așa ceva, cei care vor cu orice preț (dar nu cel necesar pentru X570) să aibă o placă de bază mai nouă pentru procesorul lor Ryzen vor avea o alternativă în curând.
Conform zvonurilor care mișună prin ultima vreme, această placă de bază, precum și cea video, se vor ivi de luna viitoare pe piață.
Be First to Comment