Plouă cu leak-uri despre noi plăci Radeon în ultima vreme. Cel mai recent vine sub forma apariției plăcii Radeon RX 5500 în baza de date a GFXBench V5, în testul Manhattan.
Aici, placa video a avut o performanță de 81 de cadre pe secundă în OpenGL, ceea ce nu prea spune multe, din moment ce nu prea sunt detalii despre celelalte componente ale sistemului. Dacă vreți o comparație foarte crudă, atunci un RX 480 poate scoate în același test cam 133 de cadre pe secundă, ceea ce ar însemna că nu avem parte tocmai de un model foarte performant.
Dar, iarăși, până ce nu sunt comparate direct, pe sisteme comparabile, nu putem ști exact cât de puternic ar putea fi acest Radeon RX 5500.
Noile plăci video Radeon care tot apar prin leak-uri, ca ciupercile după ploaie în ultima vreme, ar trebui să își facă apariția luna viitoare, cel puțin câteva dintre ele, modelele mai low-end. Încă nu este clar când își vor face apariția plăcile Radeon RX 5800, care ar trebui să ofere performanță ceva mia bună ca seria RX 5700 existentă.
Be First to Comment