Press "Enter" to skip to content

Sony intenționează să cumpere Take-Two dacă afacerea Microsoft – Activision Blizzard merge mai departe

Activision Blizzard s-ar putea până la urmă să ajungă în mâinile celor de la Microsoft, indiferent de încercările celor de la Sony de a opri tranzacția. Asta devine din ce în ce mai clar, iar acum pare că japonezii și-au pregătit și un plan de rezervă. În cazul în care cea mai mare tranzacție din istoria gamingului o să meargă până la capăt, părintele PlayStation este gata să cumpere Take-Two alături de toate francizele acestora.

Mișcarea asta ar însemna că Sony, și implicit PlayStation, vor deține drepturile pentru Grand Theft Auto, Red Dead Redemption, Borderlands și toate celelalte jocuri de la 2K Games, Rockstar și Visual Concepts. Prețul de achiziție ar fi și el ceva mai mic, mai ales că vorbim doar despre trei studiouri. Valoarea actuală a companiei este de 20 de miliarde de dolari, deci sub o treime din cât ar plăti Microsoft ca să achiziționeze Activision Blizzard.

Din nefericire, vestea vine de la un utilizator de Twitter fără un track-record, însă mi s-a părut un exercițiu de imaginație interesant. Cumva, mișcarea asta ar avea sens pentru că lansarea lui Grand Theft Auto 6 va fi un eveniment masiv. Deși va încetini o posibilă achiziție, seria este un succes garantat din orice perspectivă ai privi lucrurile, așa că Sony ar pune mâna pe un powerhouse.

Ar fi și o mișcare de putere, deoarece și-ar demonstra forța în fața rivalului principal și ar duce la un duel 1v1 foarte interesant. Fiecare companie ar deține francize importante pe care ar putea începe să le blocheze pe propriile platforme, ducând la cel de-al doilea război al exclusivităților. Bine, înfruntarea este în plină desfășurare; să nu uităm că Sony a cumpărat deja Bungie, iar Microsoft a pus mâna pe ZeniMax Media. În același timp avem și EA care a cumpărat Codemasters, dar și pe cei de la Take-Two care a achiziționat Zynga.

De ce cred că Sony și Take-Two nu se potrivesc?

Cu toate astea văd și o problemă aici. Legătura dintre Xbox și Activision Blizzard pare ruptă din rai – jucătorii pro de Call of Duty au optat mai mereu pentru consola celor de la Microsoft, jocurile Blizzard au fost lansate în mod tradițional pe Windows cam de pe la începuturi, astfel există și-o legătură veche în spate și o potrivire de perspective. În cazul Sony și Take-Two lucrurile stau diferit.

Majoritatea banilor câștigați de Take-Two vin din micro-tranzacții, iar jocurile publicate de companie sunt bântuite de aceste sisteme de monetizare. De cealaltă parte a baricadei îi avem pe Sony, care s-au ferit de lumea micro-tranzacțiilor și au avut mai mereu o abordare old-school cu jocuri single-player foarte bune și un focus mic pe zona de online gaming. Asta ar însemna că una dintre cele două companii va trebui să-și schimbe radical obiceiurile, lucru care s-ar putea dovedi păgubos… sau nu, iar Rockstar și 2K ar putea reveni la dezvoltarea de jocuri single-player foarte bune.

Chiar dacă zvonul este real sau nu, este nevoie de răbdare. Sony ar cheltui atâția bani doar dacă s-ar găsi înghesuiți în colț de competiție. Doar că momentan tranzacția Microsoft – Activision Blizzard pare că a rămas în copac până când se rezolvă hârțogăraia aferentă. Și abia atunci, dacă achiziția merge până la capăt, vom putea vorbi serios despre PlayStation și Take-Two. Mai este și-un GTA 6 de lansare care ar putea propulsa prețul publisher-ului în stratosferă, deci sunt multe variabile de care să ținem cont. O să mai revin asupra acestui subiect pe măsură ce voi afla mai multe detalii.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares