Pe parcursul celor peste douăzeci de ani ca și broker pe piața de capital am observat că ceea ce mișcă cotațiile diverselor instrumente financiare nu sunt rezultatele financiare ale companiilor, nu sunt deciziile de politică economică ale guvernelor și băncilor centrale, ci sunt emoțiile celor care tranzacționează: Frica și Lăcomia sunt cei doi balauri ce ne determină să luăm decizii iraționale și duc piețele pe Everest sau în groapa Marianelor.
Desigur, este foarte important să studiem companiile în care investim, să cunoaștem domeniul din care face parte, să cunoaștem ciclurile economice în care ne aflăm, politica monetară și fiscală – adică să analizăm fundamental compania, dar este și mai important pentru investiții cât mai profitabile să cunoaștem elemente de psihologie investițională și economie comportamentală.
Atunci când totul merge bine și bursa crește fără noimă 30%-40%-70%-700%, exuberanța irațională ne face să devenim lacomi și să gândim că nimic nu poate interveni și prețurilor vor crește în continuare, și uite așa apar bulele speculative. Pe de altă parte, atunci când piața scade zi de zi de zi și toate știrile sunt negative și pare că totul se prăbușește, frica ne împinge să nu mai vedem “the big picture” și vindem. Un oarecare Warren Buffett spune: „Be fearful when others are greedy, and greedy when others are fearful.”
Încep astăzi o serie de articole prin care să explic câteva dintre aceste concepte. Iar prima este contabilitatea mintală.
În urmă cu peste douăzeci de ani, profesorul american Richard Thaler a dezvoltat conceptul de contabilitate mentală care afirmă că importanța și impactul pe care oamenii îl acordă banilor se bazează pe criterii subiective și poate duce la cheltuieli iraționale. Deși banii au aceiași valoare, noi îi tratăm diferit în funcție de scopurile pe care le avem, de modul în care îi câștigăm sau de sentimentele pe care banii îi aduc.
Un dolar sau un leu are aceeași valoare indiferent că l-am primit ca salariu, premiu la loterie sau l-am găsit pe jos. Dar cheltuim mai ușor banii care i-am găsit din întâmplare într-un buzunar de la costumul pe care nu l-am purtat de mult timp, deși sunt tot banii noștri… sau o bancnotă de 100 de lei pe care o găsim întâmplător pe stradă o folosim pe ceva scump în loc să cumpărăm bunuri esențiale. Economisim banii la saltea sau îi păstrăm într-un cont curent dar totodată plătim o dobândă mare la credite.
Plătim pe o sticlă de apă 3 lei la supermarket; aceeași apă costă la cinema sau la benzinărie 7-8 lei dar nu avem o problemă cu asta. Nu mai zic că aceeași sticlă de apă la un restaurant mai luxos costă 15 lei sau mai mult. Așadar, de ce plătim pentru unele lucruri prețuri despre care știm că sunt supraevaluate? Pentru că atunci când cumpărăm ceva nu doar valoarea obiectivă a lucrurilor contează; ne pasă, de asemenea, dacă primim și ceva în plus – de exemplu, la cinema, primim și distracție când cumpărăm apa.
Faptul că ne creăm conturi mentale pentru diversele categorii de cheltuieli și tratăm diferit banii ne dau impresia că lucrurile sunt mai puțin costisitoare. De exemplu, folosim cu o larghețe maximă banii de pe card (mai ales de pe cardul de credit cu rate) pentru a cumpăra un telefon de 7.000 de lei, dar dacă plătim același telefon cu cash ni se pare mai scump – teancul de bani pe care îl dăm ne produce mental o „pierdere” mai mare.
Evident că întâlnim și acest concept de contabilitate mentală și atunci când investim la bursă.
Marea majoritate a investitorilor consideră mental că sumele câștigate au altă valoare decât banii lor investiți inițial și, au tendința de a folosi aceste câștiguri în investiții mai speculative decât cele inițiale, fără a mai ține cont de valoarea adevărată a activului suport. Acționând în acest fel cu “banii pe care ne permit să îi pierdem”, nu facem decât să punem paie pe foc și să întreținem o bulă speculativă care întotdeauna are același final: cel mai bun exemplu contemporan este evoluția fulminantă a cryptomonedelor.
O altă decizie irațională produsă de contabilitatea mentală: atunci când trebuie să vindem ceva din portofoliu, în loc să vindem poziția pe care înregistrăm pierdere și care, în majoritatea cazurilor este decizia corectă, vindem poziția la care avem un profit. Aversiunea la pierdere este cea care ne determină să nu marcăm efectiv pierderea de pe hârtie a poziției pierzătoare; așa că, pentru a evita durerea produsă de pierdere, vindem poziția câștigătoare. Ne pare mult mai rău atunci când pierdem o bancnotă de 100 de lei decât bucuria pe care ne-o aduce găsirea uneia. La fel, probabilitatea de a intra într-o poziție riscantă care ne poate aduce o pierdere potențială tinde la zero, chiar dacă potențialul de creștere este mare.
Cum facem să diminuăm efectele produse de contabilitatea mentală atunci când investim?
Trebuie să plecăm la drum bine informați, cu un obiectiv și cu o strategie. În primul rând, stabilind un obiectiv realist – de ex: vreau să am un câștig anual de 15%, vreau să am un câștig cu 10% mai mare decât inflația etc, ne ajută să luăm decizii raționale pe termen mai lung. Orice altă decizie de speculare pe termen scurt ne predispune la decizii emoționale care, se vede bine că nu duce decât la pierdere.
Totodată, adoptarea unei strategii și, mai ales, disciplina în punerea ei în aplicare este vitală: presupunând că decidem să investim folosind DCA (dollar cost averaging), trebuie să investim continuu și programat – fără sincope atunci când piața scade considerând că mai stăm un pic să vedem cât mai scade…
Be First to Comment