Press "Enter" to skip to content

Cassie, cel mai rapid robot biped din lume, stabilește un record mondial pentru 100 de metri

Robotul Cassie, inventat de Oregon State University College of Engineering, tocmai a stabilit un nou record pentru proba de o sută de metri pentru un robot biped. Robotul, care seamănă cu un struț, a reușit să parcurgă distanța fără să cadă într-un timp de 24,73 secunde.

Ca să vă faceți o idee, un om parcurge distanța respectivă în 11-14 secunde, iar recordul mondial este de sub 10 secunde (mai exact 9.58 secunde, record deținut de 13 ani de jamaicanul Usain Bolt). Chiar dacă încă nu au depășit viteza oamenilor, roboții bipezi se dezvoltă extraordinar de repede. În pregătirea recordului, Cassie a mai realizat câteva performanțe ce erau imposibile acum câțiva ani, cum ar fi să alerge 5 km utilizând doar bateria internă și să urce și să coboare scări.

Cassie a fost realizat în 2017, proiectul fiind finanțat cu un milion de dolari de agenția care dezvoltă tehnologii pentru armata americană, DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency). Robotul folosește Machine Learning și, deși nu are absolut niciun fel de camere sau senzori externi, reușește să își păstreze echilibrul și să se deplaseze cu aproape 15 km/h. Conform inginerilor care l-au construit, provocarea cea mai mare a fost pornirea și oprirea, în același fel în care decolarea și aterizarea sunt cele mai complicate operațiuni pentru avioane.

Soluția a fost crearea a două seturi diferite de rețele neuronale, una care este utilizată pentru a face robotul să stea în picioare nemișcat și una pentru alergarea propriu-zisă. Tranziția spre și dinspre alergare se face transferând controlul mecanic între cele două secțiuni ale „creierului” robotului. Cassie și-a creat singur, prin adaptare, mai multe tipuri de alergat și mers, adaptate fiecărei activități în parte. Ce este interesant este că după ce s-a adaptat, tipul de mers pentru cele mai multe activități seamănă extrem de mult cu biomecanica umană.

După cum se observă și în clipul video, Cassie este încă destul de stângaci, având momente când se dezechilibrează, dar își revine foarte repede. Toate datele înregistrate în timpul alergării sunt analizate și utilizate pentru adaptarea mecanicii de mers. Deși mult mai specializat decât vestitul Optimus al lui Elon Musk, Cassie va furniza date extrem de importante pentru perfecționarea generațiilor viitoare de roboți.

Guiness a confirmat contribuția acestui experiment la domeniul roboticii și acordat recordul mondial lui Cassie, considerând această realizare ca o adevărată piatră de hotar pentru locomoția roboților și pentru aptitudinile acestora în viața reală.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares