Press "Enter" to skip to content

Dacă vrei un telefon de gaming, nu te uita la Pixel 7 Pro

Uite că nici nu a fost lansat de o săptămână iar analiștii tech deja trec noul Pixel 7 Pro prin toate testele, pentru a vedea dacă promisiunile celor de la Google sunt adevărate. Cu siguranță, una dintre cele mai așteptate îmbunătățiri aduse acestui telefon, pe lângă noile camere, este noul chip Tensor G2, continuarea drumului pe care compania americană a decis să meargă în momentul în care au  renunțat să mai folosească procesoare Snapdragon.

În timp ce pe partea de CPU inginerii de la Google au făcut o treabă bună, care se reflectă și în scorurile respectabile pe care noul Tensor G2 le-a obținut în Geekbench, același lucru nu poate fi spus și despre partea grafică. Un reviewer care a reușit să pună mâna pe un dispozitiv l-a trecut prin testul suprem în materie de gaming pe telefon: Genshin Impact. Acest joc, la detalii maxime, o să facă orice dispozitiv să transpire și reprezintă un benchmark când vine vorba despre cum se descurcă un telefon în jocuri. Iar rezultatele lui Pixel 7 Pro nu sunt tocmai strălucite.

Poate te întrebi cât de rele pot fi aceste rezultate. La urma urmei, vorbim despre cel mai nou telefon Google, o companie cu renume, care are experiență când vine vorba de telefoane. Ei bine, dacă iPhone 14 Pro Max reușește să scoată o medie de 58,4 carde pe secundă în joc, Pixel 7 Pro reușește… 37,2 fps. Telefonul Google este depășit și de flagship-uri de anul trecut, cu procesoare Snapdragon 888. Cel mai rușinos este faptul că până și un Poco F3, cu un Snapdragon 870, reușește să scoată mai multe cadre pe secundă decât Pixel.

Cel care a făcut descoperirea a postat și un clip pe YouTube în care a filmat întreaga sesiune de joacă, iar ce este interesant de remarcat este faptul că jocul a rulat bine la început.  M-am uitat și eu la filmuleț, iar primele 30 de secunde de gameplay s-au întâmplat la 60 fps, ceea ce mi-a dat speranțe. Speranțe care au fost mai apoi distruse când, la un minut după ce a început testul, numărul cardelor pe secundă a scăzut la 40.

Rămâne de văzut dacă Google va îmbunătăți cu o actualizare software performanțele de-a dreptul rușinoase în gaming. Dar, la momentul scrierii acestui material, dacă joaca pe telefon este un criteriu important pentru tine, ai face bine să cauți alte variante care se descurcă mai bine.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares