De la anunţul iniţial şi trecând prin lansarea din toamna trecută, când Google Stadia a devenit accesibil în anumite regiuni (nu şi în România), serviciul de game streaming dezvoltat de părinţii Chrome şi Android nu s-a bucurat de foarte multe aprecieri pozitive. De la faptul că accesul era disponibil doar pentru abonaţii Pro, ce trebuiau să plătească în avans, şi până la selecţia redusă de jocuri, dar şi necesitatea de a achiziţiona din nou jocuri pe care le deţii pe alte platforme, toţi aceşti factori au îndepartat publicul de soluţia de game streaming propusă de Google.
Odată cu apariţia concurenţei, GeForce Now demonstrând că este o alternativă viabilă în acest sens, Google a început să ia Stadia mai în serios, luând câteva decizii pentru a face serviciul mai accesibil pentru o gamă mai largă de public. Nu, Google Stadia nu este încă disponibil în mod oficial în România, însă vom ajunge şi la acest subiect. Pentru început, abonamentul Pro de Google Stadia poate fi acum accesat fără o plată anticipată, pentru o perioadă de trial de două luni, fapt ce ne-a determinat să încercăm să testam serviciul şi în România, în ciuda faptului că nu este disponibil în mod oficial aici.
Vestea bună este că, pentru a te putea bucura de o asemenea platformă de game streaming, nu ai nevoie de “o rachetă” de PC, o configuraţie modestă capabilă să ruleze sistemul de operare şi browser-ul Google Chrome fiind absolut suficientă. În al doilea rând, având în vedere că vorbim de un serviciu nelansat pe piaţa din România, va trebui să-l “păcălim” cu ajutorul unui program de tip VPN. Iar cele de calitate, care să permită traficul şi viteza de care avem nevoie pentru fluxurile video furnizate de Google Stadia, costă. Din fericire, mulţi dintre producătorii de astfel de aplicaţii oferă versiuni trial gratuite, pe care le puteţi descărca şi folosi fără limitări pentru o perioadă limitată. Pentru testul nostru, am ales CyberGhost VPN, oferit gratuit, cu funcţionalitate completă, pentru 24 de ore. Îl puteţi descărca de aici (clic pe “Start Your Free Trial”).
Odată descărcat şi instalat, CyberGhost VPN vă va invita să vă creaţi un cont, introducând adresa dvs. de e-mail şi o parolă. Odată creat contul, acesta trebuie activat urmând link-ul inclus în mail-ul de confirmare, ce va sosi pe adresa folosită pentru a crea contul. După parcurgerea acestor paşi simpli, CyberGhost VPN poate fi utilizat. Am selectat din lista de servere recomandate Germania şi am apăsat butonul de conectare, iar în doar câteva secunde localizările bazate pe IP indicau că am fi conectaţi din Frankfurt.
Cum Germania este una dintre ţările în care Google Stadia este disponibil în mod oficial, am deschis browser-ul Chrome şi am accesat pagina stadia.google.com. Un clic pe butonul “Try Now” din dreptul îndemnului “Play on us” este suficient pentru a demara procedura de a dechide un cont valid pentru Stadia. Mai departe, va trebui să vă logaţi cu contul dvs. de Google, iar, în momentul în care serviciul va cere validarea unei invitaţii prin intermediul introducerii unui cod, pur şi simplu să ignoraţi acest pas şi să apăsaţi “Confirm”.
Procedura de configurare a contului de Google Stadia este, apoi, foarte simplă: trebuie să optaţi pentru un avatar vizual şi pentru o poreclă de utilizator, aceasta urmând sa fie numele sub care veţi fi recunoscut de prieteni în cadrul acestui serviciu. Apoi urmează cel mai “delicat” pas, pornirea perioadei de free trial de două luni de zile, de care aminteam la început. Şi spun delicat pentru că, în ciuda faptului că accesul la aceste două luni nu implică costuri suplimentare, va trebui totuşi să le furnizaţi celor de la Google datele unui card bancar valid, prin intermediul căruia să fiţi taxaţi atunci când perioada promoţionala expiră. Noi am folosit un card gratuit de la Revolut, de tip Mastercard, împreună cu o adresă fictivă din Germania, această modalitate de plată fiind acceptată de Google Stadia. Totuşi, în cadrul procedurii de validare a acestui card, Google a retras 1€ din contul Revolut folosit.
Odată încheiat şi acest pas, aveţi acces la serviciul Google Stadia şi la jocurile incluse în abonamentul Pro. Lista acestora nu este, din păcate, foarte lungă, fiind formată din următoarele titluri:
• Destiny 2: The Collection
• GRID
• Gylt
• SteamWorld Dig 2
• SteamWorld Quest: Hand of Gilgamech
• Serious Sam Collection (include toate jocurile seriei şi DLC-urile aferente)
• Spitlings
• Stacks on Stacks (on Stacks)
• Thumper
Am testat câteva dintre aceste jocuri, oferind mai jos şi o selecţie de capturi de ecran din ediţiile pentru Google Stadia ale acestora. În general, nu trebuie să vă aşteptaţi la o calitate a imaginii comparabilă cu cea a jocurilor rulate local pe un PC dedicat, rezoluţia fiind în mod clar mai scăzută, iar claritatea mult diminuată. Evident, aceste elemente nu vor sări în ochi decât pe monitoare de dimensiuni generoase, nivelul calitativ al imaginii redate de Stadia fiind suficient pentru afişajul de 13-14 inci al unui laptop, spre exemplu.
În privinţa controlului, nu am avut probleme semnificative, jocurile rulate recunoscând atât tastatura şi mouse-ul, cât şi controllerele cuplate prin cablu (suportul pentru cele wireless urmează să fie adaugat). Ce impiedică totuşi jocurile să se “simtă” ca atunci când sunt rulate local, pe un PC dedicat sau pe o consolă, este latenţa, mica diferenţă de timp dintre apăsarea unui buton şi executarea comenzii aferente pe ecran. Din fericire, acest impediment nu este tocmai foarte deranjant pe Stadia şi, cu un pic de modificări ale sensitivităţii mouse-ului în anumite jocuri, am obţinut experienţe jucabile.
Dintre titlurile testate, cel mai responsiv ni s-a părut GYLT, care, întâmplător, este şi singurul joc exclusiv pentru Google Stadia din listă. Probabil că studioul Tequila Works a depus mai mult efort în adaptarea experienţei de joc pentru această platformă, având în vedere caracterul exclusiv al jocului.
Odată ce terminaţi de testat serviciul Google Stadia, nu uitaţi să vă dezactivaţi abonamentul Pro (pentru a nu fi taxat peste două luni, când ar expira perioada de gratuite)! Apoi, deconectaţi aplicaţia de VPN de la serverul din Germania, dezactivaţi-o şi dezinstalaţi-o, dacă nu mai aveţi nevoie de ea.
Articol preluat de pe go4it.ro
Be First to Comment