Publisher-ul Koei Tecmo şi studioul Team Ninja, alături de Sony Interactive Entertainment, au confirmat că Nioh 2 va beneficia de un demo gratuit, ce va putea fi încercat înainte de lansarea jocului.
Denumit Nioh 2 Last Chance Trial, acest demo va putea fi descărcat şi încercat, în mod gratuit, în perioada 28 februarie (de la ora 10:00) – 1 martie 2020 (până la ora 9:59). Orele prezentate sunt adaptate la fusul orar al României, iar demo-ul nu va necesita un abonament PlayStation Plus, urmând a fi disponibil pentru toţi posesorii unui cont PSN şi a unei console PlayStation 4.
Slice into Nioh 2 with the Last Chance Trial, coming to PS4 February 28 (no PS Plus required). More details: https://t.co/lxyKCQQRCe pic.twitter.com/rl82izCKYQ
— PlayStation (@PlayStation) February 13, 2020
Nioh 2 Last Chance Trial va include trei misiuni, precum şi posibilitatea de a-ţi personaliza în detaliu propriul erou. Pe parcursul luptelor, jucătorii vor avea la dispoziţie o varietate de arme, printre care şi Switchglaive, un soi de coasă ce-şi poate schimba forma chiar în timpul bătăliei, dar şi posibilitatea de a chema în ajutor spiritele Yokai.
Şi, chiar dacă progresul înregistrat în acest demo nu va “face tranziţia” către versiunea finală a jocului, personalizarea vizuală a propriului samurai din demo va putea fi importată în ediţia completă, aşadar puteţi acordă o atenţie sporită acestui aspect din Nioh 2 Last Chance Trial.
Nioh 2 va fi lansat, pentru PlayStation 4, pe 13 martie 2020. Dacă ne luăm după parcursul primului joc din serie, este foarte posibil ca această continuare să devină disponibilă, ulterior, şi pentru PC.
Articol preluat de pe go4it.ro
Be First to Comment