Pentru că industria de tehnologie încă mai este în vacanță până ce începe în mod oficial CES-ul, aruncăm o privire peste ce zvonuri mai dau târcoale prin presă în ultima vreme. De data aceasta avem unul foarte promițător despre noile plăci video Nvidia GeForce, din seria Ampere.
Și de ce este așa de promițător acest zvon? Pentru că promite foarte multe. Mai exact, informația ce își are originea la publicația Taipei Times susține că saltul la 7 nanometri, combinat cu îmbunătățirile aduse de noua arhitectură, ar oferi un spor de performanță de 50% față de generația Turing. Alături de acest salt vine și un consum de energie redus la jumătate. O veste foarte bună pentru cei care speră să mai reducă din consumul sistemului.
Trebuie subliniat că nu s-a clarificat exact la ce capitol vine acel spor de 50% al performanței. Nu de alta, dar plăcile Nvidia contemporane (peste jumătate dintre ele) vin în acest moment echipate cu nuclee de Ray Tracing și nuclee Tensor. Acestea sunt folosite pentru a calcula în timp real iluminarea într-un spațiu 3D. Performanța acestor două componente la un loc nu a fost tocmai superbă, numărul de cadre pe secundă luând-o vertiginos la vale în momentul în care efectele de Ray Tracing sunt activate.
Totuși, dacă acel spor de performanță este valabil pentru componenta de Ray Tracing, nu ar fi tocmai un lucru rău. Dimpotrivă, ar fi chiar foarte benefic pentru popularizarea tehnologiei. Dacă acel spor se aplică pentru grafica de zi cu zi, iarăși ieșim în câștig, din moment ce seria 2000 era foarte dezamăgitoare la acest capitol (comparativ cu saltul oferit de seria 1000 față de seria 900). Singura placă ce chiar a reușit să impresioneze din această serie a fost 2080 Ti, la un preț ce o face inaccesibilă pentru cea mai mare parte a publicului.
Desigur, vorbim încă despre un zvon. Mai avem de așteptat până la primăvară, sau cel târziu la vară pentru a vedea dacă se adeverește. Cei care speră la un upgrade cu un preț decent pot începe deja să viseze la ziua în care un 3060 le va aduce performanță grozavă, fără să îi facă să se simtă de parcă au dat bani ca pe un 3070 ce se comportă în cel mai bun caz ca un 2060 Super.
Cât timp Intel și AMD nu prea mișcă în front, Nvidia nu are motiv să ofere prețuri mai bune.
Be First to Comment