Press "Enter" to skip to content

Halo 1 intră în testare pe PC de luna viitoare

Halo Reach a dovedit ceea ce Microsoft știa de vreo 12 ani, că Halo se poate vinde pe PC. Țin minte și acum cum declara șeful diviziei de jocuri din Germania cu ani și ani în urmă că dacă ar lansa Halo 3 pe PC, acolo ar fi toate vânzările. Bine, erau alte vremuri, era Germania. Dar seria s-a dovedit a fi un succes oricum la revenirea sa pe PC.

Iar după Reach urmează și primul joc din serie, sub forma lui Halo: Combat Evolved Anniversary. Studioul 343 Industries anunță că testele jocului vor începe de luna viitoare, fiind pe drumul cel bun de a primi toate bunătățile de care a beneficiat și Halo Reach.

Nu a fost oferită o dată de lansare exactă pentru varianta remasterizată a primului joc Halo, dar măcar când va sosi va avea tot soiul de trăsături interesante. Spre exemplu, un câmp de vedere ce nu te face să te simți de parcă vezi doar cu o jumătate de ochi. Va mai beneficia de rezoluții mai mari, de suport pentru un framerate mai mare de 60 de cadre pe secundă, deși poate într-o formă mai optimizată față de Halo Reach, unde pare că provoca probleme.

După ce această variantă a lui Halo 1 va fi lansată, 343 Industries se va apuca de portarea lui Halo 2. Iar apoi, până la sfârșitul anului, ne putem aștepta să mai vedem Halo 3 și ODST.

[Overclock 3D]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares