/* custom css */
.td_uid_35_5dfa3eb72c919_rand.td-a-rec-img {
text-align: left;
}
.td_uid_35_5dfa3eb72c919_rand.td-a-rec-img img {
margin: 0 auto 0 0;
}
“Aproape că renunțasem să mai sper la un joc single player din universul Star Wars, așa cum trebuie, cu o poveste intereasantă, lupte și personaje și o atmosferă demnă de franciză… dar Fallen Order a picat la fix […]”
Gen: Acțiune, Aventură
Lansare: 15 noiembrie 2019
Studio: Respawn Entertainment
Distribuitor: Electronic Arts România
Platforme: Playstation 4, Windows, Xbox One
Clasificare: A.P.13
Sinopsis:
Cal Kestis pornește într-o călătorie epică cu speranța de a reconstrui Ordinul Jedi. Lupta pentru supravițuire, explorează misterele unei civilizații demult dispărute și devino Jedi!
Recenzie:
Mi-am rezervat ceva timp să pot să joc în liniște și să savurez cel mai nou titlu Star Wars de la Respawn Entertainment, exact în pragul lansării la cinematografe a celui mai nou film al sagăi, The Rise of Skywalker. Momentul lansării jocului de către Electronic Arts fiind unul destul de inspirat și numai din cauza lansării cinematografice și din cauza celui mai popular serial din lume, la acest moment, și anume The Mandalorian de pe Disney+.
Când vin sărbătorile parcă nu sunt așa cum trebuie să fie fără ceva Home Alone, Die Hard Star Wars și mă bucur că și în acest an am primit doza care ne face fericiți.
Nu am cochetat cu jocurile online, unde titluri din franciza SW încă o duc bine și chiar îmi era dor de lupte, aventură și săbii laser într-o campanie bine pusă la punct, iar când am auzit că Respawn pune la cale așa ceva, Star Wars Jedi: Fallen Order, m-am rugat să fie un joc bun.
Povestea
Povestea într-un joc de campanie contează enorm de mult, iar Fallen Order și-a făcut bine temele și pe lângă o poveste interesantă ne oferă și personaje bine conturate și interpretate, inclusiv cel al lui Cal Kestis intepretat de Joker-ul din serialul Gotham, respecitv Ian din serialul Shameless (US), Cameron Monaghan, a cărui evoluție în joc va fi o plăcere să luăm parte la ea.
Povestea începe cu Cal la 5 ani de la filmul Star Wars: Episode III – Revenge of the Sith si 14 ani inainte de Star Wars: Episode IV – A New Hope, un Jedi Padawan care încearcă să ducă o viață normală ascunzându-și identitatea. Printr-un eveniment nefericit, unde-și va pierde și un prieten bun, Prauf, Cal este desconspirat, iar pe urmele lui se va pune în alertă Imperiul, la început cu Second Sister și Ninth Sister, urmărirea urmând să decurgă prin toată galaxia, pe suprafața mai multor planete.
Pus pe fugă de pe planeta Bracca, va da de rebela extremistă Saw Gerrera și fosta Jedi Knight, Cere Junda și pilotul extraterestru Greez Dritus, care, pe nava lor Stinger Mantis, pun la cale să readucă la putere ordinul Jedi.
Cere va fi ca un mentor pentru Cal și-l va învăța și ghida în aventura sa, dar îl va face și să-și amintească ce a învățat în copilărie și anume antrenamentele sale cum să devină un Jedi. În prima sa misiune pe Bogano îl va cunoaște pe roboțelul BD-1, care-i va rămâne un partener și companion de nădejdie restul aventurii.
De la bordul navei Stinger Mantis, Cal va călători pe diferite planete (Bogano, Kashyyyk și Dathomir spre exemplu) pentru a rezolva misiuni, de a restaura ordinul Jedi și de a deveni un Jedi Knight, dar nu va fi ușor căci va trebui să se confrunte cu Trilla și Dark Jedi-ul Malicos, iar într-un sfârșit cu Partea Întunecată însăși, Darth Vader.
Gameplay
Pornind din meniul principal al jocului de unde ne putem face setările preferate pentru control, imagine, sunet și gameplay avem să ne alegem, înainte de a intra în joc, și nivelul de dificultate, de unde putem opta pentru: Story Mode, Jedi Knight, Jedi Master sau Jedi Grand Master.
Bineînțeles, elementele RPG nu lipsesc dar sunt într-o cantitate mai mult decât suficientă și ce mi-a plăcut cel mai mult este că totul începe de la cel mai simplu element și se dezvoltă pe parcursul jocului. Aceste elemente sunt definite în meniul de pe parcursul jocului și se activează treptat lăsând jucătorul să se familiarizeze fără a fi bombardat deodată cu o grămadă de lucruri.
Ecranul de personalizare a lui Cal începe cu acces la Abilities unde apar Lightsaber-ul și puterile, iar la Customisation poți personaliza costumația dar și aspectul Stinger Mantis și a roboțelului. Odată ce dai de BD-1 vei avea acces și la harta locației unde te afli, iar roboțelul te va ajuta să identifici și creaturile și să afli mai multe informații despre ele la Databank și cum pot fi abordate în atac la Tactical Guide.
Pentru a identifica anumite plante, elemente arhitecturale sau creaturi pe care le-ai ucis, trebuie să te oprești să-l lași pe BD-1 să le scaneze. Vei primi și o creștere semnificativă la experiență dacă faci acest lucru. BD-1 îți va afișa și harta tridimensională a locației, care poate fi pe mai multe niveluri, iar anumite uși sau acces la locații se vor face mai târziu în joc. Sunt marcate cu diferite culori pe hartă.
De la bordul navei Stinger Mantis vei alege pe ce planete să călătorești și va fi nevoie, pe parcursul jocului, să te întorci la planete deja vizitate pentru a avea acces la acele uși închise sau unde te va purta firul epic.
Salvările în joc, sau revenirea în joc după ce ai fost ucis (și ai pierdut experiență) se va face prin anumite zone de meditație pe care le vei întâlni pe planete. Odată ce ai ales să meditezi, ai acces la două opțiuni: Rest și Skill Tree. La Rest ți se va reface viața, iar creaturile ucise vor reveni la viață, iar la Skill Tree vei alege să consumi puncte la mai multe abilități împărțite în trei categorii: Force, Lightsaber și Survival.
Lightsaber-ul este cireașa de pe tort a jocului și a primit și ea atenție cuvenită în Fallen Order. Pe planete, sau la bordul Stinger Mantis găsești un fel de mese în care-ți poți modifica Lightsaber-ul în detaliu. Elementele pentru modificări le vei găsi prin lăzi pe planete sau în buzunarele nefericiților răpuși de Lightsaber. Vei ajunge, pe parcurs, să schimbi și culoarea laserului sabiei și să o transformi în Double-Blade Lightsaber. Poți comuta oricând să lupți cu Lightsaber normal sau Double-Blade.
Creaturile sunt într-un număr variat, în funcție de planete și există și creaturi de tip boss. Acest lucru se aplică și în cazul Imperiului unde-i vor recunoaște pe Stormtroop-eri și variații ale lor, dar și boși precum Second Sister și Ninth Sister, Trilla și Malicos și la sfârșit, Darth Vader.
Luptele sunt foarte intense și combinația între utilizarea Forței și a Lightsaber-ului este de multe ori vitală, dar atenție că Forța (Push, Pull, Slow) are și ea o bară care să consumă și se încarcă. Anumiți monștri și Trooperi necesită o tactică aparte, altfel vei fi înfrânt foarte ușor.
Cu cât înaintezi în joc, după cum spuneam mai sus, când și când Cal își va aminti de antrenamentul Jedi din copilărie, abilitățile învățate urmând să le pună în practică și în prezent.
Nu lipsesc nici momentele de relaxare precum o sesiune de mandolină pe Stinger Mantis, sau o mică seră unde vei strânge fel de fel de semințe de pe planetele pe care le-ai vizitat, care vor crește, iar plantele vor fi folosite pentru restaurarea barei de viață, unde sunt folosite și niște cristale pe care le ține BD-1.
Controlul este exact cum te-ai aștepta să fie deplasarea fiind ușoară, iar restul butoanelor Controller-ului (am jucat pe PS4 Pro) sunt pentru a te rostogoli, para, două forme de atacuri, Forța, accesul la meniu și la hartă. Poți fixa atacurile pe un anumit inamic, dacă sunt mai mulți, poți face un atac puternic dacă sari de undeva asupra inamicului. Există contraatac, combinații de atacuri cu Forța și multe altele, sistemul de luptă fiind inspirat după cel din Batman: Arkham Asylum.
Nu lipsesc, bineînțeles, nici trofeele care ne răsplătesc de fiecare dată când încheiem o misiune importantă, când învingem o creatură/inamic important sau facem pentru prima oară ceva, plus altele.
Tehnic
Având la baza motorul grafic Unreal 4 modificat, Fallen Order ne oferă calitate, cel puțin când vine vorba de aspect grafic și funcționalitate, fiecare planetă oferindu-ne o atmosferă aparte, iar luptele cu Lightsaber sunt spectaculoase și colorate. HDR-ul ajută și el, iar muzica este exact ceea ce trebuie într-un titlu Star Wars. Acele zgomote unice și inconfundabile ale Lightsaber-ului plus cele ambientale și tot ce înseamnă audio-FX sunt acolo și sunt așezate așa cum trebuie. Sunt și cazuri în care bucăți aruncate de explozii, sau personaje se comportă ireal, sau Cal sau alte personaje care nu stau perfect pe sol, dar nu sunt atât de deranjante încât să le trecem ca probleme, dar chiar și așa, astăzi (17.12.2019) a fost aplicat patch-ul 1.06 și am testat să văd dacă s-a schimbat ceva în privința asta dar nu a fost cazul. Probabil e ceva “normal” și nu există rezolvare, sau poate se vor corecta pe viitor.
Fallen Order oferă multe momente memorabile și asta datorită tehnologiei vizual-auditive și oferă jucătorilor acele lupte pe care și le doreau cu un Jedi și Lightsabers. Povestea ajută și ea foarte mult, iar personajele sunt bine conturate și actorii din spatele personajelor se descurcă de minune. Dacă în rolul lui Cal îl avem pe Cameron Monaghan, în rolul lui Taron Malicos îl avem pe Liam McIntyre, iar pe Cere Junda o intepretează Debra Wilson. Darth Vader e jucat de Scott Lawrence, iar Greez Dritus de Daniel Roebuck. Toți fac o treabă demnă de respectat și contribuie la imersiunea poveștii.
De muzică s-au ocupat Gordy Haab și Stephen Barton, ambii cu experiență având în spate colaborări la Star Wars: The Old Republic și Star Wars: Battlefront respectiv la seria Titanfall și Apex Legends.
Concluzie
Aproape că renunțasem să mai sper la un joc single player din universul Star Wars, așa cum trebuie, cu o poveste intereasantă, lupte și personaje și o atmosferă demnă de franciză. Fallen Order a picat la fix și este exact ceea ce trebuie să fie nu numai pentru fani dar și pentru cei care vor să încerce un univers sci-fi extraordinar plin de detalii, personaje, arme, nave, lupte… o franciză completă care ne-a oferit multe și mai are multe de oferit.
Star Wars Jedi: Fallen Order bifează elemente importante din univers și ne aduce un Jedi văzut nu ca un erou sau chiar supererou ci ca un personaj atipic alături de care creștem pe tot parcursul jocului și care ajunge să fie un pion important într-o misiune în care Jedi devine printre cele mai de temut amenințări ale Părții Întunecate.
Monaghan este un actor foarte bun, iar contribuția lui la conturarea lui Cal și evoluția sa către un Jedi adevărat, puternic, contează foarte mult. Au fost momente care mi-au rămas în minte (unul dintre ele a fost apariția lui Darth Vader) și asta spune destule pentru că în ziua de astăzi nu se mai pune preț pe poveste/campanie ci avem jocuri online/multiplayer care apar ca ciupercile după ploaie și totul se rezumă la pac-pac, fraguri și head shot-uri.
Star Wars Jedi: Fallen Order îl găsiți din 15 noiembrie în format retail pentru PlayStation 4, Xbox One și PC și digital în PlayStation Store, Xbox/Microsoft Store și Steam.
Mulțumim EA România
Be First to Comment