Razer Viper V3 Pro + Razer Fortnite – cel mai bun mouse al momentului și un crossover neașteptat (review)
By ESR on 16 septembrie 2024
Începem cu o întrebare la care sunt curios dacă veți știi sau nu răspunsul: care a fost primul mouse de gaming din lume? Sau, mai bine zis, care brand s-a decis că moușii de la vremea aia nu erau suficienți pentru cea mai nobilă activitate pe care o poți face pe un PC? Well, la finalul anului 1999, când oamenii credeau că sfârșitul lumii era aproape, o firmă mică atunci pe nume Razer lansau mouse-ul Boomslang, un produs care avea să îi impresioneze pe cei mai puriști dintre gameri dar care nu a reușit să spargă gheața atunci când vine vorba de piața mainstream.
Practic, ăsta a fost și motivul pentru care Razer a fost formată, și unicul lor țel a fost să dezvolte și să se ocupe de marketing-ul primului mouse de gaming din lume, și deși prima încercare nu a avut impactul dorit, era clar că exista potențial acolo. Problema e că în 2000, la scurt timp după lansarea produsului, compania mamă a Razer intra în insolvență din cauza problemelor financiare, iar pentru o vreme viitorul părea incert.
Fast forward până în 2005, atunci când Min-Liang Tan și Robert Krakoff cumpărau drepturile pentru brand cu ajutorul unor investiții masive făcute de un conglomerat al guvernului din Singapore, și uite așa s-a născut versiunea pe care o știm și azi a Razer. De atunci, compania a avut o creștere fulminantă și aproape ca acaparat piața de periferice de gaming în repetate rânduri, grație produselor în general bune și al prezenței constante în spațiul e-sports.
Astfel, astăzi vorbim despre cel mai nou mouse dedicat jucătorilor serioși de shootere și continuarea unei serii deja foarte populare printre cei mai hardcore, noul Razer Viper V3 Pro.
Face parte din categoria moușilor ultra-ușori, exact ceea ce îți dorești de la un șoarec pentru jocuri cu împușcături, vine cu un senzor senzațional de bine calibrat și de precis iar, pe deasupra, este construit cu mult simț de răspundere. Dar înainte să vă dau și mai multe spoilere, rămâneți aproape în acest video ca să vedem dacă merită sau nu noul Viper V3 Pro un loc pe biroul tău. Ba mai mult, în a doua parte a acestui video vom arunca o privire asupra unei noi colecții de periferice pe care sunt sigur că mulți le veți adora. Dar toate la timpul lor.
Design și construcție
Începem cu unul dintre cele mai importante aspecte ale unui mouse, design-ul și construcția. Și o să spun din capul locului că sunt încântat de cum se simte în mână noul Viper V3 Pro. Cu o greutate de doar 54g în varianta neagră testată de noi și 55g pentru cea albă, este unul dintre cei mai ușori mouși serioși de pe piață, totul în timp ce calitatea construcției nu are deloc de suferit.
Este robust din cale afară, nu bate și nu troncăne chiar și atunci când aplici ceva mai multă presiune pe șasiu iar plasticul folosit are un finish mat foarte subtil și, din punctul meu de vedere, este sublim. Pun accent pe „din punctul meu de vedere” deoarece colegul meu Bogdan mi-a atras atenția de un lucru foarte important pe care inițial îl trecusem cu vederea.
Mie nu prea îmi transpiră palmele atunci când mă joc, nici măcar în cele mai intense momente când rămân 1v3 în Counter-Strike sau când ne apropiem vertiginos de un boss kill în WoW după sute de încercări, dar sunt oameni care se confruntă cu așa ceva, iar textura mouse-ului nu face o treabă prea grozavă în a ascunde eventualele urme cauzate de asta. Nu e un capăt de țară, și dacă te știi fără probleme de genul nu vei avea mari bătăi de cap cu asta, dar este clar ceva de luat în calcul.
Cât despre formă în sine, este simțitor mai lung decât un Logitech G Pro X2 Superlight, ceea ce îl face mai potrivit pentru palm grip, adică atunci când degetele tale stau culcate pe toată suprafața mouse-ului. Ăsta este și modul meu preferat de mânuit mouse-ul, și micile probleme de ergonomie pe care le-am avut cu mouse-ul Logitech în trecut tocmai din cauza lungimii mai mici sunt complet remediate aici, o bilă albă mare în ochii mei. Astea fiind zise, este ok și dacă alegi să folosești claw grip, deci indiferent de preferințe te poți baza pe Viper V3 Pro.
Senzor și polling rate
Acum intrăm în discuția despre senzor, și încep prin a vă spune că, din perspectiva vitezei, avem în fața unul dintre cei mai rapizi mouși de pe piață. Are un polling rate de 8.000Hz, și dacă ce am zis mai devreme îți sună străin, în termeni simpli polling rate-ul este rata la care mouse-ul raportează mișcările către sistem. Cu cât asta se întâmplă mai des, cu atât mai bine, dar sunt primul care recunoaște că nu există cine știe ce diferențe între 4.000Hz și 8.000Hz de exemplu. Între 1.000Hz și 4.000Hz am putut sesiza o acuratețe mai bună, dar ce e peste intră în categoria „bonus” care îți mănâncă grav bateria fără un beneficiu vizibil.
Cât de grav? Ei bine, de la o valoare de 95 de ore cu polling rate-ul setat la 1.000Hz, ceea ce nu e rău deloc, Viper V3 Pro scade vertiginos la undeva pe la 15-17 ore cu el setat la toți cei 8.000Hz. Din fericire, în Razer Synapse vei găsi o opțiune care te lasă să selectezi o valoare pentru jocuri și alta pentru atunci când faci orice altceva, iar mouse-ul poate sări dinamic de la 1.000Hz la 8.000Hz, fapt care mai ameliorează din problemă.
Dar asta e părerea mea de gamer obișnuit, căci nu sunt cine știe ce profesionist care își câștigă pâinea din e-sports. Pentru oameni de genul ar putea exista o diferență suficient de mare încât să merite hit-ul de performanță din plin, dar dacă ar fi după mine aș seta polling rate-ul la 4.000Hz în jocuri, un mix bun între autonomie și viteză. Cât despre acuratețe în sine, senzorul oferă tracking cu adevărat unu-la-unu, și nu am plângeri notabile aici.
În schimb, am apreciat maxim felul cum Viper V3 Pro alunecă pe mousepad. Este o mișcare cu foarte puțină frecare, lină și, poate cel mai important, previzibilă. După ce te obișnuiești cu el știi exact câtă forță să aplici ca să îl muți exact acolo unde ai nevoie, iar pad-urile imense de pe fundul mouse-ului ajută mult atunci când vine vorba de feeling.
Switch-urile optice care se află sub cele două butoane principale sunt foarte satisfăcătoare, precise și au un sunet plăcut de fiecare dată când le apeși. Butoanele laterale pentru forward și back sunt ceva mai slabe prin comparație, dar oricum nu le vei folosi prea mult atunci când te joci și sunt chiar ok pentru uz obișnuit. Rotița de scroll este și ea foarte bine construită iar fiecare bump are un feedback binevenit care îți confirmă fiecare mișcare.
Nu avem urmă de iluminare RGB, ceea ce era de așteptat ținând cont că avem în față un mouse gândit să fie cât mai ușor cu putință, dar asta nu înseamnă că cei care sunt fierți pe luminițe nu vor fi dezamăgiți. Nu e un dealbreaker din punctul meu de vedere, cu toate că dacă vrei să ai un setup cu cât mai mult bling, mai bine te-ai orienta către altceva.
Concluzie
Ne apropiem cu pași repezi de finalul acestei recenzii, deci e vremea să vorbim și despre preț. Razer Viper V3 Pro este disponibil chiar acum pe la marile magazine de la noi pentru prețul de 900 de lei, un scor care îl plasează fix lângă alți competitori de renume, și totodată zic eu unul corect. Dacă vrei un mouse ultra ușor cu performanțe excepționale, cam asta sunt prețurile în general, și modelul de aici este un candidat foarte serios care merită pus pe listă.
Este o plăcere de folosit, atât la joacă cât și înafara ei, este comod și ergonomic dar fără a fi sacrificată rigiditatea, iar Razer Synapse oferă o grămadă de control asupra sensibilității, polling rate-ului și al diferitelor profile pe care le poți înregistra.
În modul de 8.000Hz autonomia lasă categoric de dorit, dar și un Bugatti Veyron consumă 30L de benzină la suta de kilometri atunci când merge la viteză maximă, deci era cumva de așteptat. All in all, Razer Viper V3 Pro este o alegere foarte bună dacă ești un gamer competitiv serios și vrei să ai una dintre cele mai bune scule la dispoziție, cu mult mai multe plusuri decât minusuri.
Dacă nu te interesează polling rate-ul mare și greutatea mică, te poți orienta către alte modele care oferă multe funcții similare la un preț simțitor mai mic, atât din catalogul Razer cât și din alte părți. Dar dacă vrei the best of the best, Viper V3 Pro merită atenția ta.
Dar clipul de azi nu se termină aici, iar în continuare vom vorbi fix despre alte periferice Razer, de data asta într-o ediție specială făcută cu unul dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile.
Razer x Fortnite
Așa cum ne-au obișnuit echipa celor de la Fortnite de deja câțiva ani de zile, avem și azi de-a face cu un crossover tipic lor. Nu, de data asta nu este o colaborare cu Travis Scott, Snoop Dogg, McDonald’s sau mai știu eu cine, ci este vorba despre noua gamă de periferice Razer în colaborare cu cel mai popular battle royale din lume, denumită “DEFY THE STORM” și recent ajunsă pe piața internațională.
Sunt sigur că aceste modele au o tonă de fani, mai ales în rândul gamerilor la început de drum care au o pasiune pentru jocul dezvoltat de către Epic Games. Un lucru la fel de cert este că, pentru mulți, acest design nu reprezintă ce și-au dorit de la colaborarea celor două companii. Aspectul este unul inspirat de emblematicul Battle Bus și Supply Llama, ambele fiind prezente într-o formă sau alta pe toate perifericele despre care vorbim azi.
Dar cum scopul meu aici este să mă dau cu părerea, o sa încep cu primul lucru ce mi-a atras atenția, și anume mouse-ul Deathadder V3 Pro. Cu acest mouse ne-am mai întâlnit aici la Zona și chiar l-am lăudat în trecut, fiind un upgrade clar față de versiunea anterioară, pe numele ei Deathadder V2 Pro, cu multe îmbunătățiri aduse pe parte de senzor, polling rate și design.
În legătură cu ăsta din urmă, e de menționat faptul că Deathadder V3 Pro are un aspect categoric diferit față de precedentele modele din serie, iar forma emblematică din trecut dispare aici. Nu e un capăt de țară, și consider că e un sacrificiu corect ținând cont că primim la schimb o ergonomie mai bună.
La fel ca și cu versiunea sa de bază, avem un șoarec construit pentru dreptaci, cu o greutate de doar 63 de grame, o autonomie a bateriei de până la 90 de ore și senzorul Razer Focus Pro 30K. Chiar dacă nu avem în față un produs nou, așa cum a fost cazul lui Viper V3 Pro de mai devreme, tot nu pot să mă plâng de lista solidă de specificații. Diferențele apar doar atunci când ne uităm la design-ul inspirat de celebrul titlu battle royale.
Acesta este un hit or miss, mulți îl adoră, mai ales fanii cei mai înrăiți ai jocului, dar din câte am mai citit pe ici-colo încă și mai mulți au o opinie care nu-i întocmai bună despre acest design. Personal, nu m-a deranjat prea mult dar nici nu pot să zic că mă dau în vânt după el. Sunt undeva la jumate, dar așa cum am mai spus și în trecut, frumusețea este în ochii privitorului, deci ce altuia nu-i place pe tine s-ar putea să te cucerească pe loc. E o chestie de preferințe, un statement care se aplică la toate produsele de azi.
Tastatura Razer Blackwidow V4 X merită și ea menționată. Nu este nici pe departe una din cele mai bune tastaturi de gaming la momentul actual dar mie îmi place cum se simte și am apreciat faptul că are 6 taste macro. E rezistentă și ceva mai mare decât cele cu care m-am obișnuit în ultimul timp, fiind full-size cu numpad inclus. În general, tind să gravitez către tastaturile tenkeyless sau 75%, în mare parte datorită spațiului extra de pe birou pe care îl câștigi din lipsa numpad-ului, dar știu personal oameni care se jură că nu și-ar cumpăra niciodată o tastatură fără secțiunea pentru input rapid de cifre.
Recunosc faptul că nu prea am avut timp de joacă recent, deci implicit mi-am neglijat mecanica de acasă în favoarea tastaturilor cu care au venit echipate laptop-urile pe care le-am testat, iar să folosesc o tastatură de acest gen s-a simțit bine, de parcă m-am reîntâlnit cu un vechi prieten de care îmi era dor. Cum probabil ai intuit deja, versiunea în colaborare cu Fortnite despre care vă vorbesc este absolut identică pe partea tehnică cu versiunea de bază, keep that in mind once more.
Se păstrează limbajul de design pe care l-am văzut mai devreme la mouse, dar pare-mi-se că finish-ul colorat dă mai bine pe șasiul mai generos al tastaturii. Designerii au avut mai mult spațiu de manevră aici și se vede din plin, iar în ochii mei cel puțin, BlackWidow V4X arată chiar bine. Nu ar fi o tastatură de la Razer dacă nu ar avea RGB, și raportez cu plăcere că nu s-a făcut rabat în materie de luminițe, lucru care ar trebui să îi bucure pe mulți.
Mousepad-ul este un Goliathus Extended Chroma, deci avem lumini RGB pe margini. În cazul de față, la fel ca și la tastatură, consider că design-ul inspirat de Fortnite se potrivește mai bine decât în cazul lui Deathadder V3 Pro, în principal mulțumită luminilor de pe marginile exterioare.
Un alt produs pe care îl consider de-a dreptul arătos sunt căștile Kraken V3X. Albastrul și negrul se potrivesc foarte bine iar mascota Supply Llama specifică titlului Fortnite, prezentă pe lateralele căștilor și luminată RGB adaugă un plus de personalitate acestei ediții. Se aud destul de bine, cu un volum mai mult decât suficient pentru majoritatea oamenilor și sunt confortabile, dar ceea ce nu-mi place la ele este că nu pot fi folosite wireless. Am putut să iert acest detaliu când am vorbit despre tastatură deoarece nu e ca și cum o muți constant pe birou atunci când te joci, dar în cazul căștilor consider că wireless-ul a ajuns deja un standard ce nu trebuie neglijat.
Când ne gândim la bang for the buck-ul modelelor Razer x Fornite trebuie să luăm în calcul și faptul că fiecare dintre ele vine cu un skin în joc inclus, fie el de glider în cazul căștilor și mousepad-ului sau de pickaxe în cazul mouse-ului și tastaturii. Totuși, cred că aici avem un soi de missed opportunity, pentru că itemele din joc nu sunt în vreun fel exclusive colaborării dintre cei doi giganți și pot fi cumpărate și individual din shop de către oricine pentru o sumă modică de câțiva dolari.
Mi-ar fi plăcut să văd ceva inspirat de șarpele verde cu trei capete sau de vreun device iconic produs de ei. În schimb, au ales să meargă pe varianta cea mai ieftină și lipsită de bătăi de cap dar ceva mai plictisitoare pentru noi, fanii care ne entuziasmăm de fiecare dată când auzim de un astfel de mega crossover. Sper ca pe viitor acest tip de colaborări să fie ceva mai exclusiviste, mai ales dacă se decide încă o dată includerea unor skin-uri în prețul final al perifericelor.
Că tot am menționat prețul, nu am să vă mai las să fierbeți. În general, perifericele ediției speciale Fortnite sunt cu 30-40 de dolari peste prețul versiunilor de bază ale acelorași produse, o valoare pe care unii ar putea-o considera prea mare pentru un plus valoare relativ mic, dar sunt sigur că fanii înfocați se vor înghesui să pună mâna pe colecția asta. Sure, ai putea să salvezi o sumă frumușică dacă alegi să îți cumperi exact aceleași periferice în format standard, dar dacă ești cu adevărat pasionat de Fortnite și vrei, pe lângă un setup de gaming potent, și câteva piese interesante de adăugat la colecție, atunci poți trece liniștit pe listă noile modele.
Astea fiind zise, ne vom opri aici. Dar nu înainte să îmi spuneți voi în comentarii: cum vi se pare Razer Viper V3 Pro? Ați da banii pe un mouse de genul ultra competitiv sau alegeți să salvați niște lei și să optați pentru ceva mai prietenos cu buzunarul? Also, cum vi se par perifericele Fortnite? Sunt pentru voi sau nu?
Be First to Comment