Volkswagen (VOW3) a prezentat vineri câteva cifre financiare ale trimestrului al treilea, înaintea comunicatului oficial ce va veni pe 26 octombrie, precizând că veniturile au crescut cu 12% anual în cele trei luni încheiate la 30 septembrie, totalizând 78,8 miliarde de dolari, în timp ce rezultatul operațional a fost de 4,9 miliarde de dolari.
Totodată, Volkswagen estimează pentru întreg anul 2023 o creștere anuală a vânzărilor cuprinsă între 10% și 15% însă un profit operațional înaintea elementelor speciale asemănător cu cel din 2022, de 22,5 miliarde de euro. Reducerea estimării de profit survine în urma creșterii prețurilor materiilor prime din ultimele două luni.
Vânzările Volkswagen au trecut cu 9% în trimestrul al treilea din 2023
Livrările grupului în trimestrul al treilea au crescut cu 7,4% la 2,34 milioane de mașini, pe seama cererii puternice din Europa și America de Nord, compensând scăderea de 5,8% înregistrată pe piața chineză. Aceasta a devenit o piață foarte concurențială, în care prețurile scad aproape lunar, atât din partea producătorilor locali dar și a concurenților globali. Creșterea vânzărilor companiei din ultimele luni este însă, sub creșterea generală a pieței din Europa, ce a cunoscut în septembrie cea de-a paisprezecea lună de apreciere.
Modelele electrice vândute de Volkswagen au totalizat 9% din vânzările totale, aproximativ 209.000 de unități, ceea ce reprezintă o creștere de 40,5% față de anul trecut. Cu toate acestea, compania este mult în urma Tesla și a producătorilor asiatici, iar cererea în scădere pentru aceste modele în ultimele luni a dus la renunțarea la cel de-al treilea schimb la uzina de Zwickau.
Și, deși este o companie solidă financiar, cu un randament bun al dividendului de peste 8% și indicatori incredibili chiar – PER de 4x, Price/sales de 0,17x sau Price/book de 0,31x, Volkswagen se confruntă cu diverse probleme ce distrag atenția investitorilor. Cotația este într-o scădere lentă, dar continuă, în ultimii doi ani, și nu pare a se opri până spre minimul de 85-87 de euro atins atât la momentul scandalului Dieselgate din 2015 cât și în martie 2020 la debutul pandemiei.
Nu mai este chiar atât de mult până la acel nivel având în vedere că astăzi cotația a picat sub nivelul psihologic de 100 de euro per acțiune. Deși, parcă aș scoate de pe radar compania asta…
Be First to Comment