Press "Enter" to skip to content

ASUS anunță competiția ROG High-School Challenge pentru liceenii din București

Ești elev la liceu și crezi că ești bun la FIFA? Ei bine, ASUS s-au gândit la tine și organizează competiția ROG High-School Challenge, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Este vorba de un turneu de esports (un joc de fotbal), care se va derula în două etape, finala fiind programată în luna mai 2024. Pentru început, meciurile se vor desfășura pe noua consolă ROG Ally conectată la stația grafică externă ROG XG Mobile.

Înscrierile la ASUS ROG High-School Challenge vor demara pe 3 octombrie 2023. Pentru a lua parte la concurs, liceenii trebuie să apeleze la un profesor îndrumător care va realiza efectiv înscrierea pe site-ul www.rogchallenge.ro până la data limită, 31 octombrie 2023. Cadrul didactic va putea înregistra mai mulți elevi, pe care îi va coordona pe parcursul competiției.

ROG High-School Challenge îi va premia cu laptopuri performante de gaming atât pe ocupanții primelor trei locuri în urma finalei (LOCUL 1 – ROG Strix Scar 16, LOCUL 2 – ROG Strix 15, LOCUL 3 – TUF F15), cât și pe profesorii îndrumători ai acestora (LOCUL 1 – TUF Gaming A16, LOCUL 2 – TUF Gaming F15, LOCUL 3 – TUF Gaming A15). Suplimentar, se vor acorda prin tragere la sorți alte 6 premii – câte unul pe sector – constând în câte o consola de gaming ROG Ally.

Calificările pentru finală se vor organiza la nivelul fiecărui sector din capitală, în cadrul unui liceu-gazdă, conform programului:

– Sectorul 1: 13 noiembrie – 14 decembrie 2023
– Sectorul 2: 15 ianuarie – 16 februarie 2024
– Sectorul 3: 26 februarie – 8 martie 2024
– Sectorul 4: 11 martie – 22 martie 2024
– Sectorul 5: 25 martie – 5 aprilie 2024
– Sectorul 6: 8 aprilie – 26 aprilie 2024

În urma calificărilor, fiecare liceu va putea fi reprezentat în Marea Finală din luna mai 2024 de câte trei elevi.

ROG High-School Challenge este o competiție complementară concursului ASUS Learn & Compete din primăvară, când s-au testat cunoștințele de TIC ale liceenilor înscriși. Cum abilitățile de utilizare a computerului se dobândesc cel mai ușor prin joc, turneul actual mizează pe spiritul lor competitiv pentru a consolida o comunitate dinamică de tineri din ce în ce mai avizați în materie de tehnologie. La ROG High-School Challenge, liceenii au ocazia să comunice și să concureze cu alți tineri de vârstă apropiată din alte instituții de învățământ din capitală, reuniți fiind de aceeași pasiune pentru gaming.

Jocurile video pot îmbunătăți abilitățile cognitive precum atenția distributivă, memoria și capacitatea de luare a deciziilor. Totodată îi pot ajuta pe tineri în dezvoltarea abilităților de utilizare a echipamentelor hardware și a aplicațiilor software. Nu în ultimul rând, participarea la o astfel de competiție le poate crește motivația de a se implica în activități extra-curriculare și de a-și demonstra propriile abilități.

Începând din 2022, ASUS a organizat numeroase evenimente și concursuri destinate mediului educațional. Dintre acestea, cele mai importante au fost: ASUS Challenge, o ediție desfășurată pe teme de informatică, ce a reunit echipe a câte 5 liceeni din 45 de licee bucureștene, și ASUS Learn & Compete – o competiție individuală de TIC, care a atras 1898 de liceeni din partea a 91 de instituții de învățământ din capitală.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares