Press "Enter" to skip to content

Am jucat Payday 3 înainte de lansare, iar acum puteți să-l încercați și voi (preview)

Data de 13 august 2023 marchează aniversarea de un deceniu de existență a lui Payday 2. O continuare a fost anunțată în vara lui 2016, însă de-atunci nu s-a mai auzit mare lucru despre ce avea să devină Payday 3. Cu toate astea, proiectul a mers înainte și astăzi am plăcerea să vă povestesc câteva dintre chestiile pe care le-am experimentat în sesiunea de Closed Beta la care am participat acum câteva zile.

O să încep cu ceea ce este evident: dacă ai jucat Payday 2, nu o să ai foarte mari probleme să te obișnuiești cu Payday 3. Cele două jocuri sunt similare și înțeleg decizia echipei de dezvoltare de a păstra elementele care au făcut jocul precedent atât de bun. Dar la prima impresie, cele două jocuri sunt prea similare, deși în anumite aspecte, sunt fundamental diferite. Ceva în legătură cu atmosfera jocului m-a făcut să mă simt de parcă l-am jucat deja câteva zeci de ore. Poate este și nivelul pe care l-am jucat în acest Closed Beta, care seamănă izbitor cu un heist din Payday 2.

Și nu e doar atmosfera de vină aici, ci și modul în care se prezintă Payday 3 din punct de vedere vizual. La baza acestui proiect stă Unreal Engine 4, doar că în 2016 era încă potent. La șapte ani distanță, lucrurile s-au mai schimbat, a ieșit UE5 între timp și jocurile moderne au impus un alt standard de grafică. Iar în ciuda tuturor schimbărilor, Payday 3 nu arată diferit față de jocul precedent. Într-adevăr, texturile sunt mai curate și iluminarea mai bună, personajele arată mai bine și fizica este mai realistă; dar în timpul acțiunii, adică în 80% din timp, nu am sesizat vreo schimbare drastică.

Payday 3 Preview

Bine, deciziile astea vor ajuta studioul în viitor pentru că Payday 3 este gândit ca un joc cu o durată de viață prelungită. Atât de mult privesc în viitor dezvoltatorii, încât știm deja că vor să facă trecerea pe Unreal Engine 5 la un moment dat. Deci potențial de dezvoltare există pentru acest joc, și probabil vom vedea o abordare tip Valve. Dacă vă amintiți, cam așa a fost și cu CSGO la început. Arăta cam pe-acolo cu Source, nu făcea multe chestii diferit și a devenit cel mai popular shooter din istorie.

Gameplay-ul trece prin durerile creșterii

Grafica nu este o problemă atât de mare la un joc care se vrea, la prima sa venire, doar o pantă de lansare pentru ce urmează să devină Payday 3 în următorii ani. Dar ceva despre care îmi fac griji este gameplay-ul despre care pot spune de-acum că nu se ridică chiar la nivelul așteptărilor. Acțiunea din jocurile astea este destul de slow-paced, trebuie să gândeșți fiecare mișcare, să te sincronizezi cu colegii și să găsești soluții pentru situații dificile. În teorie sună mișto, și-am văzut jocuri similare în ultimii ani, gen Rainbow Six Siege. În practică lucrurile nu stau chiar atât de bine.

Toate elementele necesare sunt acolo, dar implementarea lor se simte învechită. Și un motiv principal pentru asta ar putea fi timpul însăși. Din 2016 până în 2023 a fost cale lungă, și dacă pe atunci Payday 3 ar fi fost ceva încă fresh, acum se simte clunky și lipsit de entuziasm. Bine, asta are de-aface cu dinamica jocului și cu faptul că adversarii sunt controlați de AI, nu sunt jucători reali. Iar în 2023-ul jocurilor multiplayer, este greu să mai impresionezi un pasionat de shootere cu inteligența boților.

Elementele de shooting nu sunt rele și clar au fost multe modificări față de jocul precedent. Armele se simt bine, destul de reale, și mi-a făcut plăcere să descarc 30 de gloanțe pe încărcător de M4 în mașinile de poliție care, inevitabil, s-au prezentat în fața băncii în care patru gentlemani cu măști de latex își fluturau carabinele în fața angajaților.

Payday 3 Preview

O chestie pe care vreau s-o discut este dificultatea sesiunii de Closed Beta la care am participat. Nu este jocul de vină, sau dezvoltatorii, ci mai de grabă implementarea în sine. Să fim clari, Payday 2 a ieșit în 2013, l-am jucat până prin 2015-2016, dar de-atunci mi-am pierdut interesul și am jucat alte chestii. Iar de cum am intrat în Payday 3 am fost aruncat într-un meci fără vreo idee referitoare la ce am de făcut, și mai important de-atât, cum am de făcut. Jocul se-așteptă că aptitudinile mele de jefuitor din Payday 2 îmi vor servi bine, doar că nu mai existau. Și cu câteva mecanici noi pe care nu ți le explică nimeni, experiența a fost destul de confuză primele minute.

M-am regrupat în meniu, am învățat keybind-urile, am revenit la joc. Am apucat să fac un heist pe care l-am terminat pe repede înainte că am prins un dezvoltator pe serverul nostru și trebuie să recunosc că a fost fun. După ce am dat de un jucător care știa să ne ghideze, experiența în Payday 3 a fost faină. Așa că o să mizez pe aspectul de teamwork din acest joc odată ce va fi lansat și îl pot încerca cu prietenii. Și să fiți siguri că o să revin și cu un review complet în jur de 21 septembrie 2023 când este lansarea oficială.

Poți să încerci Payday 3 chiar acum

Să fiți că veți mai auzi chestii despre Payday 3 pe măsură ce se apropie lansarea, dar dacă sunteți nerăbdători, puteți să-l încercați chiar acum. În timp ce citiți acest preview, deja au început sesiunile de Closed Beta pentru public și vă puteți înscrie și voi. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe pagina de Steam a jocului și să solicitați acces la sesiunea privată, ori același lucru pe Xbox Insider Hub App. Dacă ești acceptat, vei primi un mail și vei putea descărca versiunea Beta a jocului. Aveți timp până pe 7 august!

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares