Press "Enter" to skip to content

Sonos Era 100 și Era 300, două boxe în pas cu timpurile (review)

Voi recunoaște din start că am o slăbiciune pentru produsele Sonos. Asta pentru că inginerii companiei americane reușesc să facă un fel de voodoo (unii ar numi asta știință și tehnologie) pentru ca boxele lor să sune mult, mult mai bine decât le-ar permite spațiul disponibil. Chiar dacă vorbim o boxă portabilă cum este Roam, de un soundbar precum Ray sau de un subwoofer, impresia oricui le aude prima dată este „incredibil cum sună pentru dimensiunile ei”.

Dacă la boxe Edifier, primul lucru care îmi vine în minte este raportul preț/calitate, la Sonos este clar faptul că sistemele lor sunt mereu surprinzătoare. Așa că abia așteptam să testez și eu boxele Sonos Era 100 și Era 300, cele mai recente produse Sonos. Le-am avut aproximativ o săptămână, timp în care le-am folosit în diverse scenarii, dar de cele mai multe ori legate la Spotify, pentru divertismentul întregului birou (voit sau nevoit). Iată concluziile mele.

Designul și specificațiile boxelor Sonos Era 100 și Era 300

Imediat ce le-am scos din cutiile de bună calitate, m-am convins de un lucru: nici Era 100, nici Era 300 nu pot fi confundate ca fiind produse de altcineva în afară de Sonos. Au aceleași materiale, forme și culori ca de altfel întregul lor line-up. Boxele sunt disponibile pe negru sau pe alb, sunt rotunjite iar grilele sunt metalice, cu dimensiunile găurilor aș îndrăzni să spun chiar identice ca la toate celelalte produse ale lor – de exemplu eu am un Sonos ROAM și are fix același grilaj.

Sonos Era 100

Pentru cei care vin de la alte sisteme audio, designul boxelor Era 100 și Era 300 poate părea mai puțin premium, dar asta e o chestiune de gusturi. Eu de exemplu pot să integrez în camera mea de zi o pereche de Sonos Era 100, dar eu am multă mobilă neagră, minimalistă. Într-o bibliotecă cu finisaj maro, de exemplu, boxele astea ar putea ieși în evidență într-un mod mai puțin fericit, tocmai prin prisma designului modern și al opțiunilor restrânse de culoare. Dar ia te uită ce minunăție de construcție avem la interior:

Sonos Era 100

Dimensiunile lui Sonos Era 100 sunt 182,5 mm înălțime, 120 mm lățime și 130,5 mm adâncime (cu o greutate de 2,02 kg), deci amprenta este ceva mai mică decât a unor boxe normale de raft. Cablul de alimentare (cu o lungime de 2m) are mufa pe partea inferioară a boxei, acolo unde vei găsi și un orificiu cu filet pentru montarea boxei pe stand. Pe spate găsești un port USB-C, precum și două butoane. Partea superioară este plată și conține mai toate comenzile. Și să nu te gândești că ai butoane fizice, nu, Sonos a trecut de etapa asta. În afară de butonul de pe spate pentru activarea Bluetooth-ului și switch-ul pentru asistentul cu activare vocală, Sonos Era 100 are doar butoane capacitive. Ai la dispoziție butoane de back și forward, buton de play/pause și un slider sensibil la atingere pentru reglarea volumului.

Ok, poate nu te bucuri de feed-back-ul tactil al unor butoane fizice, dar te cam simți în 2050 când controlezi Era 100 din butoanele de pe boxă. De altfel, același layout îl găsești și pe Sonos Era 300, dar boxa în sine arată complet diferit. De fapt, când am scos-o din cutie am crezut că Sonos ne-a trimis un subwoofer care să completeze Era 100, dar nu, Era 300 este o boxă de sine stătătoare și care are în plus și Dolby Atmos. Dimensiunile lui Sonos Era 300 sunt 160 mm înălțime, 260 mm lățime și 185 mm, cu o greutate de 4,47 kg.

Sonos Era 300

Dacă stai să te uiți la poza de mai sus, realizezi că Sonos Era 300 este semnificativ mai complexă decât Era 100, având în componență nu mai puțin de patru tweetere și două subwoofere, dublu față de Era 100. Și dacă continui să studiezi ambele poze, observi ce construcție solidă au ambele modele. Etajul de amplificare este compact, difuzoarele beneficiază de ghiduri de undă (elemente structurale special dimensionate pentru a amplifica anumite frecvențe) iar wooferele sunt cât se poate de mari pentru dimensiunile incintei.

Pe partea hardware, există multe similarități între cele două boxe. Ambele dispun de un procesor Quad Core (Era 100 cu nuclee A53 la 1.4 GHz și Era 300 cu nuclee A55 la 1.9GHz), de 2GB DDR4 și stocare de 8GB eMMC, ambele au conectivitate Wi-Fi 6 și Bluetooth 5.0 și ambele au amplificatoare de clasă D (trei pentru Era 100, șase pentru Era 300). Ambele difuzoare au în partea frontală un LED de stare, poziționarea butoanelor și a porturilor e similară, astfel că apartenența la aceeași familie de produse este evidentă.

Sonos Era 300

Per total, construcția boxelor este foarte solidă și, deși nu vorbim de incinte de lemn sau elemente constructive din materiale premium (în sensul tradițional al cuvântului), designul este unul foarte potrivit pentru o cameră de zi cu mobilier modern, minimalist. Specificațiile boxelor sunt de asemenea foarte interesante, ambele modele ilustrând foarte bine zicala „esențele tari se țin în sticle mici”. Puterea, deși nu este menționată în specificații, este, subiectiv, mult mai mare decât ar sugera dimensiunile incintelor, dar despre asta voi vorbi mai mult în următoarea secțiune.

Sunetul și experiența în utilizarea boxelor Sonos Era 100 și Era 300

Voi începe această secțiune cu configurarea inițială a boxelor. Practic, după conectarea acestora la curent, următorul pas este să descarci aplicația Sonos pe smartphone, să te asiguri că ai Bluetooth-ul pornit la telefon, iar apoi să folosești aplicația pentru a configura boxele (în cazul meu, să le conectez la rețeaua Wi-Fi). Odată conectate, aplicația va verifica existența de actualizări pentru software-ul boxelor, va actualiza fiecare boxă în parte, și… gata. Boxa va apărea în rețeaua locală și vei putea să te conectezi la ea cu Spotify, AirPlay 2 sau aplicația de streaming preferată, cu televizorul sau orice alt device capabil să se conecteze la aceeași rețea. De asemenea, poți să te conectezi la boxă direct prin Bluetooth, să o conectezi la o rețea prin fir cu ajutorul unui adaptor (neinclus în pachet) sau să folosești Line In(tot prin intermediul unui adaptor de la USB-C la jack neinclus în pachet).

Aplicația are funcții foarte utile. De exemplu, poți folosi funcția Trueplay pentru a regla sunetul boxei. Această funcție se folosește de microfonul integrat (iar dacă ai un telefon Apple, inclusiv de microfonul telefonului) pentru a analiza sunetul emis în camera unde este pusă boxa și, în baza acestei analize, modifică setările boxei pentru o acustică fidelă materialului-sursă. Dacă vrei, ai la dispoziție și un egalizator manual, deși, cel puțin pe Android, acesta este foarte limitat (poți regla doar înaltele și joasele).

Aplicația Sonos include de asemenea și o secțiune de streaming prin care poți asculta o selecție vastă de radiouri online. În plus, poți grupa dispozitivele Sonos pe camere și le poți controla în detaliu din aplicație, fără a mai avea nevoie de vreo telecomandă. Poți chiar să controlezi vocal boxa cu ajutorul asistentului vocal Sonos sau Alexa.

Și acum să vorbim despre lucrurile care contează. Sunetul, pentru început. Am primit la teste două boxe Sonos Era 100, care, apropo, se pot conecta împreună, ca un sistem de boxe stereo (deși fiecare în parte e deja stereo). Cu setările implicite, adică cu Loudness-ul activat, boxele sună la volum mic și mediu ca și cum ai avea undeva în cameră ascuns un subwoofer. Înaltele sunt clare fără a fi agresive, nu au acea precizie aproape obositoare pe care o întâlnești de exemplu la tweetere ribbon.

Mediile sunt și ele prezente, deși în prezența Loudness-ului menționat mai sus ele sunt un pic îngropate sub bass-ul extrem de puternic. Bass care, subiectiv vorbind, mi se pare minunat – dar eu ascult multă muzică electronică, bogată în sunete joase. Frecvențele pe care reușesc micuțele Sonos Era 100 să le atingă pe zona de joase sunt absolut neverosimile pentru dimensiunea boxelor.

La volum mare însă, boxele pierd mult din fidelitate, dispare bass-ul și abia în acest moment tot acest voodoo al inginerilor de la Sonos se evaporă. Totuși, până pe la 70% din volum (care oricum este extrem de puternic), boxele se descurcă absolut excelent. Dacă plănuiești să le folosești pentru o cameră mare, în primul rând, clar îți trebuie două, iar în al doilea rând este necesar un subwoofer, pentru că, cum ziceam mai sus, la volume mari, bass-ul nu doar că rămâne în urmă ca volum, dar aproape dispare complet.

Pentru camere mici, birou, dormitor, Era 100 este o boxă excelentă, iar dacă ulterior îți iei încă una, poți folosi sistemul și pentru camera de zi pentru audiție de muzică. Controlul nivelului sunetului prin alunecarea degetului în zona de volum e foarte cool, iar comenzile capacitive, chiar dacă un pic prea grăbite să îți citească interacțiunea, sunt ușor de folosit. Nu am utilizat asistentul vocal, dar dacă asta e ceva ce te interesează, boxa poate fi folosită exact ca un dispozitiv de tipul Alexa.

Sonos Era 100

Bine bine, dar Era 300? More of the same, cum ar zice englezul. Sunetul este clar mai spațial decât la o boxă Era 100. Ca volum și prezență, se bate de la egal la egal cu două Sonos Era 100 cuplate împreună, dar acestea din urmă au avantajul că pot fi plasate la distanță una de cealaltă, mărind astfel efectul stereo. Era 300 are parcă mai multă definiție pe zona de medii, nefiind atât de orientată către bass precum sora mai mică. Cu patru tweetere, e și normal. Totuși subliniez faptul că bass-ul lui Era 300 nu suferă comparație cu cel al unei perechi de Era 100. Dacă la Era 100, subwooferul este opțional până pe la 60-70% din volum, la Era 300 acesta este necesar dacă vrei să utilizezi boxa pentru filme sau EDM.

Era 300 vine însă cu avantajul că poate reda conținut Dolby Atmos și, dacă vrei un sunet mai puternic, poți și la acest model să cuplezi două exemplare pentru redare stereo. Și încă ceva: ambele modele pot fi folosite în combinație cu un soundbar Sonos pentru o experiență excelentă de audiție la filme de exemplu.

Sonos Era 300

Concluziile mele? Eu nu prea mă uit la TV și țin mult la spațialitate, deci pentru biroul meu o pereche de Sonos Era 100 ar fi perfecte. La prețul de aproximativ 1300 de lei bucata, există boxe amplificate care pot să egaleze sau chiar să bată Sonos Era 100 la capitolul calitate a sunetului, dar Sonos mizează pe ecosistemul lor și aplicația foarte ușor de utilizat ca puncte forte.

Era 300, pe de altă parte, costă cam 2400 lei bucata, iar de banii ăștia poți lua sisteme stereo amplificate de o calitate foarte bună. Dacă integrarea în ecosistem nu este importantă și ești dispus să renunți la conectivitatea Wi-Fi și smartphone, poți găsi la un preț similar niște boxe full-size cum ar fi Edifier S3000Pro care cam desființează Era 300 la capitolul fidelitate. Sigur, vorbim de un cu totul alt set de feature-uri, deci comparația e un pic forțată. Dar chiar dacă comparăm Sonos Era 300 cu alte boxe cu funcții similare, prețul mi se pare destul de piperat. Dacă adaugi la asta forma mai ciudată a lui Era 300, rămâi cu un sistem audio care clar nu este pentru oricine, chiar și în segmentul său de preț.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Published in Tehnologie

ESR
ESR

Electronic Sports Romania

More from TehnologieMore posts in Tehnologie »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares