Acțiunile Microsoft (MSFT) au atins săptămâna trecută un maxim istoric de 366 de dolari după ce gigantul software a anunțat strategia de preț pentru adăugarea Inteligenței Artificiale în suita Microsoft 365 (Word, Excel, PowerPoint, Outlook și Teams) pentru un preț de 30 de dolari lunar per utilizator.
Copilot 365 poate să analizeze date, să proiecteze prezentări, să genereze proiecte în Word și multe alte capabilități iar nivelul de 30 de dolari reprezintă o creștere cuprinsă între 53% și 83% a abonamentului, mult peste anticipările pieței. Deja mulți analiști au început să facă diverse estimări despre ceea ce înseamnă ca și venituri pentru Microsoft iar o estimare medie ar fi că veniturile obținute din abonamentele Microsoft 365 s-ar putea dubla în următorii patru-cinci ani de pe urma veniturilor aduse de Copilot 365.
Iar ceea ce părea o joacă aproape acum un an, Inteligența Artificială devine din ce în ce mai prezentă în viețile noastre; Microsoft, fiind în pole-position, are deja rezultate bune din integrarea AI în cloud-ul Azure, așadar e clar că pe termen mediu și lung vor veni profituri bune și din integrarea în Microsoft 365.
Iar profituri bune vor veni pentru Microsoft și din divizia de gaming în condițiile în care a câștigat procesul cu Federal Trade Commission (FTC) și, cel mai probabil nu va întâmpina piedici din partea europenilor pentru încheierea acordului cu Activision Blizzard (ATVI).
Ce ar putea împiedica creșterea acțiunilor Microsoft pentru depășirea pragului de 400 de dolari per acțiune, ceea ce ar corespunde unei capitalizări de 3.000 de miliarde de dolari? Prăvălirea economiei americane și intrarea în recesiune ar atrage în jos și bursa americană.
Miercuri avem ședința FED care nu este încă decisă să declare victoria în lupta cu inflația deși pentru luna iunie datele au fost foarte bune, iar FED este pregătită pentru o nouă majorare de dobândă conform spuselor președintelui Powell. E posibil ca luna iulie să fii fost o lună excelentă pentru că deja prețul petrolului a săltat 10% de la minimul din iunie, prețul curentului electric este explodat datorită celei mai călduroase veri din istoria măsurătorilor meteorologice, iar toate aceste costuri crescute le vom revedea clar în inflația din aceste luni.
Recesiune? Nu cred. Rezultate bune pentru Microsoft? Vedem mâine seară după închiderea pieței, dar cred că vor surprinde pozitiv piața. Orice scădere a cotației în săptămânile următoare – deja în ultimele trei zile de la data anunțului, acțiunea s-a corectat cu aproape 5%, va însemna un moment bun de intrare pentru creșterea de final de an, creștere care va veni și cu schimbarea prefixului pentru Microsoft.
Be First to Comment