Tehnologiile de upscaling fac subiectul celuimai tare trend din domeniul tech din ultimii 10 ani, fără doar și poate. De când NVIDIA a arătat lumii puterea lui DLSS, pare că fiecare producător a găsit o astfel de soluție: AMD cu FSR și Intel cu XeSS. Dar cum orice invenție bună poate fi folosită în scopuri mai puțin bune, am ajuns să vedem primul joc atât de prost optimizat, încât singura scuză pe care au putut-o născoci dezvoltatorii sună cam așa: „am construit jocul ținând cont de tehnologiile de upscale„.
Și dacă vă întrebați, nu, nu este vorba despre vreun studio indie fără resurse, ori de cineva la început de drum. Situația se petrece în jocul numit Remnant 2 care va fi lansat zilele astea, iar de dezvoltare și (ne)optimizare s-a ocupat echipa de la Gunfire Games. Și tot lor trebuie să le mulțumim pentru unul dintre cele mai penibile momente din istoria recentă a gamingului. Auzi la ei, cică au lansat jocul gândindu-se la DLSS și FSR… și eu sunt Marinake, președintele Americii.
Asta mă face să mă întreb, ce mai urmează? Jocuri neterminate am mai primit, dar oare tehnologiile astea atât de șmechere, DLSS și FSR, cumva influențează negativ industria? Adică, ce fel de dezvoltator ești tu atunci când scoți alt souls-like cu grafică mediocră, care nici măcar nu merge bine fără upscaling? Dar am auzit că sunt prea rău cu unele companii în ultima vreme, așa că aplauzele mele pentru cei de la Gunfire Games care au avut măcar bunul simț să includă XeSS pe lista de upscalere suportate de joc… pardon, de upscalere recomandate pentru o funcționare optimă. Fâs!
Be First to Comment