Beta-ul lui Counter-Strike 2 merge binișor, iar în ultima vreme a primit o mulțime de update-uri. Asta mă face să cred că lansarea „din vară” este chiar posibilă, ținând cont că anotimpul se termină pe data de 23 septembrie 2023, iar până atunci mai avem vreo două luni. Prin intermediul noii actualizări, jucătorii vor putea încerca pentru prima dată versiunea „overhauled” a Overpass în toate modurile de joc, alături de Vertigo (cu iluminare nouă) pentru modurile Deathmatch și Casual.
— CS2 (@CounterStrike) July 17, 2023
Haideți să-ncepem însă cu cea mai mare și importantă schimbare: Overpass. Harta a fost văzută bine de comunitate, iar de la prima sa apariție a trecut prin multe schimbări care i-au modificat așezarea și căile de acces. În Counter-Strike 2, harta a primit un overhaul. Adică layout-ul și căile de acces în site-uri au rămas aceleași, însă nu prea mai arată la fel, suferind o mulțime de schimbări cosmetice.
Zona pe care înainte o știam drept „toalete” a devenit acum o stație de autobuz, deasupra ei fiind plasat un restaurant. Mai sunt schimbări ici-colo, au mai fost modificate câteva coridoare și unele zone au fost luminate mai bine pentru a facilita meciurile competitive. În plus, Overpass face acum parte din map pool-ul pentru Wingman în Counter-Strike 2. Eu unul sunt mort după harta asta și abia aștept să fie lansat noul joc, că să pot să pierd rank-uri și pe noua versiune.
Vertigo pe de altă parte, nu a suferit la fel de multe schimbări ca și Overpass. Asta este și din cauză că harta a fost actualizată relativ recent, în 2020. În Counter-Strike 2 șantierul din nori vede îmbunătățiri pe zona de iluminare și reflexii, adică chestii specifice motorului grafic Source 2, în timp ce harta rămâne aceeași pe care o știm și am început s-o apreciem mult mai mult după ce a fost pusă la punct de Valve.
Evident, nu putem încheia știrea despre noutățile din Counter-Strike 2 fără să ne legăm puțin și de Wingman. Modul de joc competitiv 2 vs. 2 a fost introdus în CSGO în 2017 și de atunci a devenit un instant classic. Acum și-a făcut apariția și în noua versiune a jocului și cu asta, ne apropiem și mai mult de marea lansare. Să fiu sincer, abia aștept să văd ce-o să iasă din CS2, mai ales că nu o să fie un joc separat, ci un upgrade pentru CSGO. Asta înseamnă că jocul fie este bun, fie va fi luat peste picior de întreaga comunitate.
Be First to Comment