Press "Enter" to skip to content

ASML a raportat pentru trimestrul al doilea vânzări în creștere – 6,9 miliarde de euro

ASML Holding (ASML) a prezentat astăzi rezultatele financiare aferente trimestrului al doilea al anului crescând, totodată, previziunile de vânzări pentru finalul de an în ciuda incertitudinilor macroeconomice prezente pe piața chip-urilor.

Venitul net raportat a fost de 1,94 miliarde de euro, în creștere cu 35% față de cel raportat în aceeași perioadă a anului trecut dar în scădere ușoară față de trimestrul anterior – 1,96 miliarde de euro. Vânzările nete au fost de 6,90 miliarde de euro comparativ cu 6,75 miliarde de euro venituri înregistrate trimestrul trecut și cu cele 5,43 miliarde de euro realizate în trimestrul al doilea al anului trecut, la nivelul superior al previziunilor anterioare ale companiei.

Estimările pieței erau de 1,82 miliarde de euro pentru venitul net și de 6,74 miliarde de euro pentru vânzări, deci rezultatele au venit mai bine decât așteptările analiștilor.

ASML a crescut previziunile de creștere a veniturilor pentru finalul anului

Pentru cel de-al treilea trimestru, ASML preconizează ca vânzările să se încadreze în același interval 6,5-7 miliarde de euro iar marja brută a profitului undeva în jurul a 50%. Creșterea viitoare ar putea fi împiedicată totuși de creșterea controlului asupra exporturilor de tehnologie occidentală către China. Guvernul olandez, la inițiativa guvernului american, i-a interzis să exporte cele mai avansate mașini EUV (extreme ultraviolet) în China, declarând că ASML va trebui să solicite licențe de export pentru toate transporturile celor mai avansate sisteme de litografie DUV (deep ultraviolet), de generație mai veche.

Cu toate acestea, ASML a ridicat și previziunile de creștere cu 30% pentru vânzările întregului an, comparativ cu indicațiile anterioare de peste 25%, bazându-se pe cele 38 de miliarde de euro precomenzi. Scăderea veniturilor în urma controlului exporturilor în China nu este așteptată să fie foarte mare – însă, fără această măsură, veniturile ASML ar fi înregistrat o creștere importantă pe o piață efervescentă precum este cea chineză.

În urma prezentării acestor rezultate, cotația are o evoluție ușor pozitivă deși rezultatele au fost mai bune decât estimările pieței și compania și-a majorat previziunile pentru final de an. Trendul crescător din ultimele luni poate să ducă cotația ASML către maximul anterior de 770 de euro atâta timp cât nu scade sub suportul de la 630 de euro al liniei de trend.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares