Press "Enter" to skip to content

Hidroelectrica are o creștere după primele două zile de aproximativ 7% față de prețul din oferta publică

Așteptarea a luat sfârșit! Hidroelectrica e la bursă! Bun, și acum ce facem? Că s-au terminat și mesele și fripturile iar comisioanele încasate de toți actorii pieței sunt în conturi – brokeri, bursă, ASF. Ce dividende va plăti compania? Care va fi evoluția viitoare a cotației?

Aș începe cu o observație de ordin politic, o ciudățenie chiar: toate listările companiilor de stat din ultimul deceniu s-au realizat în guvernări de stânga (dacă mai putem să spunem asta în Romania), doar Transgaz fiind lansat la bursă de guvernul lui Tăriceanu în 2008. Sunt sigur că și acum listarea a așteptat cumva rotativa ca să fie raportată de PSD. Dar cum nu e treaba noastră politica, să ne concentrăm pe Hidroelectrica (H2O).

Certitudinea este că volumul mediu de tranzacționare al acțiunilor Hidroelectrica va scădea de la lună la lună

Legat de lichiditatea din piață și de volumele de tranzacționare, acestea se vor micșora pe parcursul următoarelor luni și cred că în maxim 15-20 de luni, tranzacțiile cu acțiuni vor intra în ritmul pieței. Adică vor deveni destul de nesemnificative. Pe ce mă bazez? O estimare realistă este ca undeva la 7-8% din cele 20% acțiuni vândute de Fondul Proprietatea au ajuns la fondurile de pensii private românești, fonduri care „parchează” acțiunile și sunt doar cumpărători căci stau pe munți de bani.

Iar anunțul de azi al Grupului Țiriac, prin care a anunțat că dețin 5% direct și indirect din Hidroelectrica, duce procentul acțiunilor care sunt pe margine la 12-13% căci, conform declarațiilor lui Ion Țiriac Jr., investiția este pe termen lung. Pe lângă aceștia sunt sigur că mai sunt alte fonduri de pensii externe precum și clienți de retail care au subscris la ofertă și care au cumpărat cu ideea de a le păstra pe termen lung. Deci, cel mai probabil un 15%, dacă nu și mai mult sunt acțiuni care nu se vor tranzacționa atât de rapid.

În primele două zile de tranzacționare și puțin din cea de-a treia sunt tranzacționate aproximativ 9 milioane de acțiuni ceea ce reprezintă 2% din numărul total de acțiuni; cred că putem spune că cine este speculator și a vrut să vândă în prima/primele zile a obținut un profit bunicel de aproximativ 11-12%, mai ales pentru cei care au folosit diverse mecanisme de asigurare a decontării asigurate de brokeri – bănci mai ales. Vorba ardeleanului, mândru-mi-s f…-m-aș, am nimerit-o și pe asta

Cotația acțiunilor Hidroelectrica va fi cel mai probabil una liniară, ușor descendentă

Legat de evoluția cotației acțiunilor Hidroelectrica în următoarele luni dar și pentru orizontul de 18-24 luni, pe termen scurt mă aștept ca prețul acțiunilor să fluctueze între nivelul de la oferta publică de 100,8 lei și maximul din prima zi de tranzacționare de la 115 lei. Nu ar avea de ce să iasă din acest interval decât odată cu prezentarea rezultatelor financiare pe trimestrul al doilea sau al unor evenimente neprevăzute, de scădere sau creștere importantă a prețului energiei electrice.

Rezultate financiare care vor veni pe data de …..? nu se știe, nici pe site-ul BVB, nici pe site-ul Hidroelectrica nu am regăsit această informație. Desigur, în dulcele stil românesc, who gives a shit about guvernanța corporativă… Sau poate sunt eu răutăcios, tot ce e posibil.

Pe termen mediu, prețurile energiei electrice în Europa sunt în scădere în ultimul an și, dacă nu se întâmplă alte lucruri mai grave în războiul fratricid ruso-ucrainian, prețurile vor reveni la cotațiile de dinainte de pandemie în decurs de doi ani de zile. Și aici mă bazez mai ales pe faptul că resursele regenerabile de energie devin din ce în ce mai proeminente – în special energia solară și energia eoliană.

In iunie 2023, conform Reuters, ponderea energiei solare a fost de 10,4% din totalul energiei produse la nivel european în timp ce eolienele și parcurile solare au produs 19% din energia primului trimestru, în creștere de la nivelul de 14% de anul trecut, în timp ce ponderea energiei produsă de gazele naturale a scăzut de la 26% în 2021 la 24,7% anul acesta. Producția hidro – ce reprezintă aproximativ 12% din totalul producției UE, a fost în scădere pe fondul secetei puternice de la începutul anului…

Creșterea rapidă a capacităților eoliene și solare în rețelele de energie electrică din Europa a început să erodeze din profiturile producătorilor pe măsură ce surplusul de producție înregistrat de acestea scad prețurile en-gross ale energiei electrice, fenomen cunoscut în sistem drept canibalizare – sistemul de electricitate al UE acordă prioritate furnizării de energie electrică curată și stabilește prețul en-gross la nivelul celei mai scumpe surse de energie electrică necesară pentru a satisface cererea din sistem la un moment dat.

Așadar, prețuri la energie în scădere, producție în scădere. Cel mai probabil și profit în scădere de la profitul excelent de anul trecut, nu accentuat, dar în scădere. Nu mai zic de investiții în retehnologizări, diversificarea surselor de producție, factorul politic și altele. În lipsa unor alte evenimente neprevăzute, mă aștept ca evoluția cotației Hidroelectrica să fie liniară, ușor descrescătoare pe parcursul următorilor doi-trei ani și nu este exclus să o vedem chiar și sub prețul din ofertă.

Investiți constant, diversificat și pe termen lung!

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares