Pe lângă campania masivă de reduceri de vară, Steam este în gura internauților dintr-un motiv cu totul nou. Un dezvoltator de jocuri s-a plâns public pe reddit că platforma de gaming i-a respins jocul pe motiv că „folosește elemente vizuale generate de inteligența artificială, care par să aibă la bază materiale cu drepturi de autor deținute de companii terțe.” Nu știu cât de mulți dintre voi înțeleg ce înseamnă asta, dar poate deveni o măsură extrem de importantă pentru industria de gaming.
Dezvoltatorul cu pricina, dacă-l putem numi așa, a recunoscut că „o mare parte dintre resursele folosite au implicat AI-ul în crearea lor„. Desigur, la scurt timp postarea a dispărut, dar internetul nu doarme și este disponibilă via Wayback Machine. Toate astea s-au întâmplat prin mai, iar subiectul a fost reluat acum, doar că declarația sună diferit: „două-trei asset-uri care sunt evident create de AI.”
Adică, mai pe românește, nea devu’ se plânge că Steam i-ar fi îngrădit dreptul la a face bani cu munca furată… pardon, generată de inteligența artificială. Iar pentru chestia asta nu am decât un lucru de spus: FELICITĂRI VALVE! Mizeriile de genul nu ar trebui permise, iar într-o mare de jocuri create din asset-uri furate, AI-ul nu poate face decât rău. Mi se pare complet normal și natural să interzici orice formă de artă creată de această tehnologie și susțin toți artiștii care s-au unit în fața AI-ului.
Este o problemă reală care nu afectează doar artiștii și sursele de venit ale acestora, cât și cultura însăși. Roboții nu produc artă, o reconstruiesc din asset-uri deja existente. Asta se numește furt, nu este etic și nu ar trebui să fie disponibil unui public larg. Steam a luat decizia corectă aici, iar așa zișii dezvoltatori ca băiatu’ de față ar trebui interziși din orice domeniu creativ dacă sunt complet lipsiți de talent și vor doar să încaseze rapid pe munca unui robot.
Be First to Comment