Press "Enter" to skip to content

HUAWEI Watch 4 Pro review – cam așa ar trebui să arate un smartwatch de top

HUAWEI se laudă cu primul loc la nivel de unități vândute pe piața de smartwatch-uri din România, și pe bună dreptate. Ceasurile lor inteligente oferă foarte multe funcții utile la un preț de cele mai multe ori imbatabil, asta în condițiile în care, față de Apple și Samsung, dispozitivele HUAWEI vin și cu o autonomie semnificativ mai mare. Dar toate aceste atuuri nu mai pot fi valorificate la fel de bine atunci când bătălia se duce cu dispozitive precum Apple Watch Ultra și Samsung Galaxy Watch5 Pro.

Nu, la acest nivel de funcționalitate și calitate, nu te poți lupta venind cu preț semnificativ mai mic, iar capacitatea bateriei nu are cum să mai fie de două săptămâni când performanțele sunt la cel mai înalt nivel și ai parte de opțiuni de conectivitate cum ar fi eSIM și Wi-Fi sau funcții de sănătate precum ECG și măsurarea elasticității arteriale. Nu poți nici să ai un telefon ușor ca o pană și nici să ai un ecran puchinos.

HUAWEI Watch 4 Pro

În acest peisaj dificil și exigent avem o nouă lansare de la producătorul chinez. HUAWEI Watch 4 Pro, personajul principal din acest articol, vine cu specificații de top și cu un pedigree impresionant. Dar stai, nu avem și HUAWEI Watch Ultimate? Care din ele se bate cu flagship-urile concurenței? Răspunsul la această întrebare este ceva mai nuanțat.

Watch, Watch GT, Watch Ultimate… nu-s totuși cam multe denumiri?

Cineva care nu e obișnuit cu schema de denumiri a HUAWEI (adică majoritatea dintre noi) ar putea fi pus în dificultate de mulțimea de Watch-uri din line-up-ul companiei chineze. Așa că hai s simplific eu un pic lucrurile:

  • Recent-lansatul HUAWEI WATCH Ultimate inaugurează o nouă clasă de wearables de la HUAWEI. Ultimate este un smartwatch destinat mai mult aventurierilor, celor care practică multe activități în aer liber (trekking, scufundări etc.). Este un ceas super robust și rezistent, deci, dar masiv și fără întreaga paletă de conexiuni disponibile la acest moment pe smartwatch-uri.
  • WATCH FIT / Band sunt, evident, ceasuri care se axează pe monitorizarea activităților fizice, neavând în rest veleități prea mari de smartwatch.
  • Seria HUAWEI WATCH GT  are un fel de, să-i zic versatilitate clasică. Practic, GT-urile sunt ceasurile de zi cu zi, cele mai apropiate de bugetul și cerințele majorității utilizatorilor. Datorită duratei de viață destul de mare a bateriei și a funcțiilor avansate de sport și sănătate, seria HUAWEI WATCH GT este foarte potrivită și pentru activități fizice cum ar fi jogging, orice activitate cardio și sporturi la nivel de hobby.
  • HUAWEI WATCH Pro, și în general seria HUAWEI Watch, este gama de vârf a producătorului, axându-se pe un design și o serie de funcții futuriste și sofisticate. Astfel, aici avem SF-uri cum ar fi Watch D, Watch Buds și iată, acest Watch 4, cu funcții de sănătate în premieră pe smartwatch-uri.

Dacă ar fi să facem o paralelă cu telefoanele, Watch Ultimate ar corespunde seriei Mate, Watch GT seriei Nova (apropo, avem review în scurt timp la cel mai proaspăt membru al familiei Nova) iar HUAWEI WATCH ar fi corespondentul lui P60 și al seriei P în general. Sigur, e o comparație mai mult de amuzament, dar înțelegi ideea.

Designul și construcția lui HUAWEI Watch 4 Pro

Chiar dacă Watch 4 Pro nu are ca target persoanele pasionate de sporturi extreme cum ar fi mersul pe jos sau scufundatul, este cam la fel de rezistent. Ceasul are carcasă din titan și geam ecran protejat cu safir, egalând din acest punct de vedere HUAWEI WATCH Ultimate. Unde nu egalează Ultimate-ul este la rezistența la apă – dacă Ultimate este recomandat pentru scuba diving și scufundări la până la100 m adâncime, Watch 4 Pro este ceva mai reținut: poate ajunge la 50m maxim în condiții de siguranță, dar pentru perioade mai lungi de timp nu este recomandat să depășești 30m adâncime.

Totuși, ce pierde la sporturi extreme compensează la alte capitole. HUAWEI Watch 4 Pro vine cu o conectivitate excepțională, ceea ce îl pune pe o poziție de egalitate cu ceasuri precum Samsung Galaxy Watch5 Pro. Sigur, HUAWEI a imprimat o personalitate aparte acestui ceas prin concentrarea pe partea de sănătate, capitol unde nu are, cel puțin în acest moment, niciun rival în afară de Apple Watch. Voi discuta mai în detaliu despre funcții imediat, dar până atunci să revenim la design.

HUAWEI Watch 4 Pro măsoară 48,8 mm x 47,6 mm x 12,9 mm și cântărește aproximativ 65g fără curea. Hai să facem o comparație rapidă cu alte telefoane, ca să vedem unde se plasează:

Înălțime (mm) Lățime (mm) Grosime (mm) Greutate (g)
HUAWEI Watch 4 Pro 48,8 47,6 12,9 65
HUAWEI Watch 3 Pro 48 49,6 14 63
Samsung Galaxy Watch5 Pro 45,4 45,4 10,5 46,5
Apple Watch Ultra 49 44 14,4 61,3

Ceasul este, deci, în limitele clasei, cu o grosime mai mică decât generația anterioară, dar și ceva mai greu. Se simte la mână, mai ales dacă ai versiunea metalică a curelei. Cureaua folosește același standard ca la Watch 3 Pro (22mm) și, cea metalică cel puțin, este identică din punct de vedere al designului. Asta nu e neapărat un lucru rău, pentru că arată excelent, iar sistemul de desfacere este elegant și ușor de acționat (când vrei, nu accidental).

Dacă vrei să schimbi cureaua, apeși un singur buton, iar pentru reglare, primele trei zale de pe fiecare parte sunt simplu de scos prin glisarea unor elemente metalice. Nota zece pentru ergonomie, dar după părerea mea, zalele au un joc cam mare între ele, și asta afectează ceasul într-un mod hilar. Astfel, deși pot spune că sistemul de vibrații este plăcut și suficient de puternic, atunci când acesta este în funcțiune, zalele vibrează în anumite poziții, făcând ca ceasul să… zdrăngăne.

Asta se întâmplă inclusiv atunci când ceasul este pus la mână în mod corect, nu strâns dar nici larg, dar depinde și de poziția mâinii. A, da, și mi s-a întâmplat de câteva ori să îmi prind părul de pe mână în brățară. Au. Ca să eviți aceste potențiale probleme, poți pur și simplu să iei versiunea cu o curea din piele.

Butoanele lui HUAWEI Watch 4 Pro sunt mari și arată și ele foarte premium. Dacă vii de pe un ceas HUAWEI, știi deja la ce folosesc, dar dacă nu știi, avem așa: butonul principal se poate roti pentru navigarea în meniuri, se apasă pentru intrarea și ieșirea din sertarul cu aplicații, se apasă lung pentru pornire/oprire și se apasă de două ori în succesiune rapidă pentru a afișa aplicațiile active.

HUAWEI Watch 4 Pro

Butonul de jos este programabil, dar la exemplarul testat de noi (care, apropo, nu avea softul final), apăsarea butonului de jos deschidea un mini meniu cu trei scurtături: activitate fizică, sănătate și apelare. O apăsare lungă a acestui buton pornește funcția AI Voice, un asistent de tipul Alexa care poate fi folosit atât pentru căutări pe internet, cât și pentru controlul ceasului.

Ecranul este mai mare ca la HUAWEI Watch 3 Pro, măsurând 1,5 inch în diametru și o rezoluție de 466 × 466 pixeli. Densitatea de pixeli (310 PPI) este deci excelentă, la nivelul unui Galaxy Watch 5 Pro de exemplu, sau a lui Apple Watch Ultra. Ecranul OLED LTPO este protejat de ceea ce HUAWEI numește Spherical Sapphire Glass, practic un safir cu o forma mai bombată, care reduce reflexiile și crește vizibilitatea ecranului.

HUAWEI Watch 4 Pro

Pe spatele ceasului găsim obișnuita suită de senzori, iar pe laterale mai avem difuzorul și microfonul, de o parte și de alta a ecranului. Nimic revoluționar, dar totul este unde ar trebui să fie. Dacă ne îndepărtăm un pic ;i privim ceasul ăsta în ansamblu, după părerea mea, HUAWEI Watch 4 Pro adoptă un design ușor futurist, dar în continuare axat pe eleganță. Materialele sunt foarte bune, dar gabaritul este un pic cam mare pentru gusturile mele (atât în ceea ce privește dimensiunile, cât și în ceea ce privește greutatea). Pe partea de design, deci, HUAWEI Watch 4 Pro primește nota 9.

Funcții și experiența în utilizarea lui HUAWEI Watch 4 Pro

Atât ca software, interfață, cât și ca interacțiunea cu ceasul, HUAWEI Watch 4 Pro pare o evoluție a sistemului  deja familiar de operare pe care l-am întâlnit și pe HUAWEI Watch GT 3 SE (un ceas pe care îl folosesc aproape zilnic). Versiunea de HarmonyOS de pe HUAWEI Watch 4 Pro este 3.1.0, deci cea mai nouă variantă (GT Runner de exemplu folosește 3.0).

Pentru a conecta ceasul la telefon, ai nevoie de aplicația HUAWEI Health, care vine preinstalată pe telefoanele HUAWEI dar care se poate instala ușor și pe alte telefoane. Conectarea este la fel de rapidă și ușoară, putând fi făcută atât prin scanarea dispozitivelor Bluetooth, cât și cu ajutorul unui cod QR. Odată conectat la aplicație, ceasul poate fi configurat atât la nivel de fețe de ceas, cât și în ceea ce privește notificările. Poți să îți instalezi aplicații pe ceas direct din HUAWEI Health sau să faci update de soft, sa configurezi eSIM-ul sau să vizualizezi rapoartele de sănătate și activitate fizică.

Interfața lui HUAWEI Watch 4 Pro este la fel ușor de utilizat ca și la celelalte ceasuri HUAWEI, dar la nivel de detaliu, se pot observa mici îmbunătățiri, în special la nivel vizual (de exemplu pictogramele și widget-urile sunt mai lizibile și mai ușor de urmărit). Poți vizualiza sertarul de aplicații folosind aranjarea tip listă, în care poți vedea și denumirea fiecărei aplicații, sau folosind o grilă de pictograme, dacă deja știi ce reprezintă fiecare în parte. Ca de obicei, un swipe în jos afișează meniul rapid, un swipe în sus afișează notificările, în stânga ai vremea și controlul media iar în dreapta diferite widget-uri, care pot fi adăugate și repoziționate în listă.

Per total, experiența seamănă tot mai mult cu una de pe un smartphone, atât prin viteza de răspuns la comenzi cât și prin funcționarea întregii interfețe. Totul se simte mai natural, mai aproape de obișnuințele create de folosirea unui telefon Android.

Dar așa cum ziceam mai devreme, șpilul lui HUAWEI Watch 4 Pro este că are acele câteva funcții de sănătate în plus, pe principiul unde merge mia, merge și suta. De unde să încep… avem așa:

  • măsurarea pulsului
  • electrocardiogramă
  • măsurarea concentrației de oxigen în sânge
  • măsurarea temperaturii pielii
  • măsurarea elasticității arteriale
  • măsurarea capacității pulmonare
  • măsurarea stresului
  • monitorizarea somnului
  • monitorizarea detaliată a activității fizice

Și știi care e culmea? Lista este posibil să se mai mărească, dacă e să ne luăm după certificările obținute în China de acest ceas. Astfel, se zvonește că la anul HUAWEI Watch 4 Pro va fi primul smartwatch capabil să măsoare glicemia non-invaziv. Dacă se implementează această funcție, Watch 4 Pro o sa ia loc alături de HUAWEI Watch D într-o lojă foarte exclusivistă a dispozitivelor cu adevărat utile pentru monitorizarea stării de sănătate, ca dispozitiv medical.

Și sincer, nici cu măsurarea elasticității arteriale nu mi-e rușine. Dacă dai un search pe Google pe această funcție, o să găsești doar câteva tratate medicale și ceasuri HUAWEI (mai exact WATCH GT3, care are și el abilitatea asta). Apoi, mai e și capacitatea pulmonară și starea sistemului respirator. Watch 4 Pro este primul ceas pe care l-am testat care m-a rugat să tușesc spre el. Pe bune, în cadrul funcției Health Glance, unul din teste este să tușești cu ceasul aproape de gură, ca să îți asculte plămânii. Progres, nene!

HUAWEI Watch 4 Pro

Și dacă tot am menționat de Health Glance, să vă zic și de funcția asta. Practic, ea adună într-un loc câteva (șapte, mai exact) teste de sănătate. Astfel, într-un interval de până la trei minute, ceasul îți măsoară pulsul, concentrația de oxigen în sânge, nivelul de stres, temperatura pielii, înregistrează o electrocardiogramă, nivelul de elasticitate arterială și capacitatea pulmonară. Raportul rezultat poate fi vizualizat, evident, și pe telefon, și evidențiază eventualele probleme găsite. Ai ajuns deci ca la Golful tău din 2008, te bagi la tester repede să vezi dacă au apărut erori. Doar că în cazul tău nu le poți șterge.

Pe partea de sănătate, mai menționez doar funcțiile de detecție a căderii și cea de SOS. Acestea lucrează împreună pentru a facilita ajutorul medical persoanelor în vârstă. O funcție prezentă și pe alte ceasuri, dar binevenită. Evident, Watch 4 Pro este foarte bun și la urmărirea activității fizice, având la dispoziție și GPS și altimetru pentru măsurarea distanței parcurse și a diferenței de nivel. Precizia este foarte bună, comparabilă de altfel cu a oricărui wearable HUAWEI de generație nouă.

HUAWEI Watch 4 Pro se prezintă la fel de bine și la capitolul funcții clasice de smartwatch. Astfel, dacă filtrezi ceasurile de pe piață după conectivitate Wi-Fi, NFC și eSIM, rămâi cu foarte puține variante, iar Watch 4 Pro e una dintre ele. Bine, aș putea să comentez că NFC este momentan inutil, în lipsa unei aplicații pentru plăți precum Curve, care nu se poate încă instala pe ceas.

Eu mă bucur mai mult la lucrurile mici, cum ar fi de exemplu faptul că ai tastatură pe ceas. Poți să și dictezi ce vrei să scrii, dar personal mă simt bine că am tastatura asta mică cu care să pot răspunde la mesaje. Hop și eu cu chestii care sunt de o mie de ani pe alte ceasuri smart de top (ahem, Apple). Poți, de asemenea, să controlezi camera de pe telefon cu ceasul (să apeși declanșatorul, practic), să răspunzi sau să inițiezi apeluri, să navighezi cu Petal Maps sau să îți iei notițe. Ai AppStore direct pe ceas, și deși lista de aplicații nu e mare, istoria ne-a demonstrat că magazinul se extinde constant.

HUAWEI Watch 4 Pro

 

Altfel, experiența mea cu HUAWEI Watch 4 Pro a fost foarte bună. Cu excepția faptului că e destul de greu cu brățara metalică, m-am împăcat foarte bine cu ceasul. Ecranul este luminos și are unghiuri de vizualizare tipice unui OLED, adică foarte mari, ergonomia e bună iar ceasul are printre cei mai buni senzori de ridicare a mâinii pe care i-am văzut pe un smartwatch. Efectiv nu am reușit nici măcar o dată să îl prind pe picior greșit, a răspuns perfect la fiecare tentativă a mea de vizionare a ecranului.

Am instalat o aplicație de radio și am ascultat posturi de pe internet la căștile conectate direct la ceas, am instalat popularul joc 2048 și m-am jucat minute bune cât așteptam să intru la dentist, mi-am făcut zeci de măsurători și m-am asigurat că sunt pe verde cu semnele vitale… A, și am folosit ceasul cum îl folosesc de obicei pe al meu GT Runner – pentru a primi apeluri, pentru a răspunde la mesaje, pentru notificări și pentru activitatea fizică. Toate astea fără probleme sau întreruperi. Se vede clar că HUAWEI a folosit un chipset mai puternic pentru HUAWEI Watch 4 Pro față de alte modele.

HUAWEI Watch 4 Pro

În mod teoretic, poți folosi HUAWEI Watch 4 Pro și pentru monitorizarea somnului, pentru că (testat!) este extrem de precis și detectează și când adormi cu capul pe birou. Dar nu îți recomand totuși să dormi cu el la mână, cel puțin nu cu varianta cu brățară metalică, mai ales daca mai ai obiceiul să te miști în somn. Nu de alta, dar pe lângă ce este foarte inconfortabil, riști să faci cucuie partenerului/partenerei.

Singurul bug software întâlnit a fost faptul că măsurarea elasticității arteriale nu funcționa decât prin intermediul Health Glance, nu și prin intermediul aplicației de sine stătătoare. Cum am fost avertizați din start că softul este unul pre-lansare și nu e complet pus la punct, nu am niciun motiv să depunctez ceasul pentru asta, mai ales că măsurătoarea în sine funcționa. Cei de la HUAWEI știu de această problemă și deja au rezolvat-o în versiunea oficială a softului, cea cu care vor veni ceasurile din magazine.

Bateria m-a ținut o săptămână cu Always On dezactivat și fără eSIM, dar cu o folosire destul de intensă în rest. Conform HUAWEI, ceasul are o autonomie de 4,5 zile în regim de utilizare normală cu AOD activ. Cu eSIM activ, cele două zile de autonomie declarate mi se par complet realizabile, ținând cont de experiența de până acum și de capacitatea bateriei, care se zvonește că ar fi pe la 700 mAh.

HUAWEI Watch 4 Pro

Încărcarea se face cu orice charger magnetic Qi, dar pentru o încărcare mai rapidă, trebuie să folosești încărcătorul din pachet, capabil de 9V/2A (față de 5V/2A cât are un încărcător uzual de smartwatch HUAWEI). Chiar și cu el, încărcarea durează peste o oră, dar la câtai bateria are, eu zic că e absolut normal.

Preț și concluzii pentru HUAWEI Watch 4 Pro

Ce am uitat? Hmm, păi să zic de preț. La lansare, HUAWEI Watch 4 Pro costă 2.700 lei (în varianta cu curea de piele) sau 3.000 lei (în varianta cu brățara din titan). Poate pare mult, dar te asigur că, dacă faci exercițiul de a sorta ceasurile după funcții, nu prea există smartwatch în gama asta de preț care să aibă atâtea câte are HUAWEI Watch 4 Pro. În perioada de precomandă, la achiziția unui HUAWEI  Watch 4 Pro primești un set de căști Freebuds 5i (care au un preț de 400 lei) și un voucher de 200 lei. Not bad!

Dacă nu te deranjează dimensiunile cam mari ale ceasului și vrei un smartwatch cu o tonă de funcții și conectivitate excelentă, HUAWEI Watch 4 Pro este o alegere foarte bună. Iar dacă cei de la HUAWEI reușesc să implementeze într-un timp rezonabil plățile cu ceasul și funcția de măsurare a glicemiei, deja oferta HUAWEI este una extrem de atractivă pentru aceia dintre voi care își permit să dea 500 Euro pe un ceas inteligent.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

shares

Published in International

ESR
ESR

Electronic Sports Romania

More from InternationalMore posts in International »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares