Press "Enter" to skip to content

Paginile dedicate jocurilor de pe Steam nu vor mai fi inundate de trailere

Cred că știți cu toții jocurile alea ale căror pagini de Steam au în loc de imagini, o mulțime de trailere. Ei bine, pare că nu suntem singurii deranjați de chestia asta, întrucât Valve a anunțat că va limita dezvoltatorii de jocuri la maxim două trailere per pagină. Asta nu îi oprește din a-și publică mai multe videouri cu jocul, însă acestea vor apărea într-o secțiune separată pentru a păstra pagina din magazinul online cât mai curată și ușor de navigat.

Valve a venit chiar și cu recomandări pentru deținătorii paginilor de pe Steam. Compania susține că unii dintre dezvoltatori nu știu cum să folosească eficient spațiul, așa că au oferit și un mic ghid pentru publicare.

Într-un scenariu ideal, primul lucru pe care vrei să-l vadă clienții este gameplay din jocul tău, într-un timp cât mai scurt. Vă recomandăm ca primul trailer să fie cel în care arătați gameplay, demonstrând clar lucrurile pe care jucătorii le pot face și cum vor interacționa cu lumea pe care ați construit-o. Logo-urile companiei sau detaliile legate de poveste ar trebui să fie introduse spre finalul trailerului, întrucât gamerii vor fi deja interesați de joc după ce au văzut gameplay-ul.

Din fericire, această schimbare nu va afecta dezvoltatorii. Nu trebuie să aducă modificări paginilor deja existente, întrucât acestea se vor actualiza automat. În cazul în care sunt mai multe videouri, primele două rămân în slideshow-ul cu imagini din joc, iar celelalte sunt mutate automat într-o secțiune separată. În felul asta totul va fi mai curat, iar cine este interesat de mai multe videouri dintr-un joc le va găsi mai ușor. Și cu asta se mai adaugă încă o chestie pe lista de mici schimbări vizuale pe care Steam le-a suferit în ultimii ani.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares