Press "Enter" to skip to content

Sony a confirmat că mai multe jocuri din catalogul lor vor ajunge pe PC!

Mereu e o zi bună atunci când vorbim despre jocurile Sony pe PC. Bine, poate mai puțin atunci când am discutat despre portul de-a dreptul dezastruos al The Last of Us Part I, dar o să tratez acea lansare ca un one off, ca o greșeală pe care Sony va încerca din răsputeri să nu o mai repete. Dar să revenim la subiectul principal.

Conform rezultatelor financiare din trimestrul 4 al anului trecut pe care compania le-a făcut publice, se pare că vom avea parte de mai multe lansări Sony pe PC în viitorul destul de apropiat. Este asta o surpriză? Desigur că nu, ținând cont de succesul pe care alte lansări precedente precum God of War, Horizon Zero Dawn și Spider Man l-au avut.

Dar asta ne aduce la întrebarea: ce jocuri de la Sony vom vedea pe PC-urile noastre cele de toate zilele? Ei bine, cred că principalul pretendent la o portare este Ghost of Tsushima, un titlu care a primit doar cuvinte de laudă, atât din partea criticilor cât și a pretențioșilor fani. Ghost of Tsushima a fost lansat în 2020, acum aproape 3 ani, deci consider că ăsta e următorul pas pentru compania japoneză.

Pe wishlist-ul deja lung de jocuri pe care mi le-aș dori pe PC sunt și God of War: Ragnarok și Gran Turismo 7. Merităm să ne bucurăm de, în opinia mea, cel mai bun joc de anul trecut, dar și de unul dintre cele mai interesante jocuri de curse disponibile, la rezoluție mare și framerate peste 60, cu ray tracing și toate clopotele și trâmbițele aferente unui joc de genul ăsta.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares