Advanced Semiconductor Materials Lithography Holding (ASML) este cel mai mare producător de echipamente pentru producția de chip-uri la nivel mondial și singurul ce produce echipamente EUV, cel mai avansat tip de echipamente litografice, utilizate pentru producția celor mai mici și complexe chip-uri. Știu că am mai scris despre companie, dar cum rezultatele primului trimestru au fost peste așteptări iar prețul a scăzut în urma acestor rezultate, este un moment ideal de cumpărat acțiuni.
Regula numărul 1 în trading e că nu este nicio regulă. Mai ales în ultimii ani, efectiv nu s-a mai respectat absolut nicio regulă, știrile proaste erau de fapt bune că asta însemna că se oprește inflația, rezultatele bune au dus la scăderea acțiunilor, analizele efectuate au avut o rată de predictibilitate mai mică decât cea a celui mai prost meteorolog. Și în condiții de cantități uriașe de bani pe piețe, volatilitatea a fost la fel de mare, așadar probabilitatea de a obține randamente bune din speculații a scăzut foarte mult.
Și atunci, în aceste momente, e clar că cea mai bună strategie de investiție este aceea de a avea un orizont de termen mai lung și de a investi în companii care au potențialul de a crește veniturile și profiturile constant. Iar ASML este una dintre ele pentru că, nu-i așa, nu mai putem face absolut nimic fără tehnologie.
Vânzările din primul trimestru al anului au crescut cu 9,5% față de trimestrul anterior la valoarea de 6,746 miliarde de euro în timp ce profitul raportat a fost de 1,956 miliarde de euro, de asemenea în creștere cu 8,6% față de ultimul trimestru al anului 2022. Ambele rezultate au fost mult peste așteptările analiștilor. Au fost vândute 96 de echipamente noi și 4 recondiționate.
Compania și-a menținut previziunile de vânzări și de profit pentru întreg anul și se așteaptă ca vânzările trimestrului al doilea să ajungă la o valoare între 6,5 miliarde și 7 miliarde de euro iar marja de profit operațional să se mențină peste 50%. Pentru întreg anul 2023, așteptările sunt pentru o creștere a vânzărilor cu peste 25% față de 2022. Și evident, în ziua raportării rezultatelor, prețul a scăzut cu 3,69%.
Vânzările companiei în China au scăzut la aproximativ 8% din total dar comenzile din această țară reprezintă 20% din valoarea totală a listei de comenzi și, deși există războiul comercial și geopolitic dintre SUA și China are un efect important asupra vânzărilor companiei, ASML intenționează să crească vânzările echipamentelor mai puțin sofisticate, necesare pentru producția de chipuri utilizate spre exemplu în producția de mașini electrice. Iar cum vânzările de mașini electrice sunt așteptate în creștere puternică atât în China dar și în restul lumii, e clar că pentru următorii ani sunt necesare creșteri ale capacității companiilor producătoare de chip-uri pentru această industrie.
În ultimii cinci ani, evoluția creșterii veniturilor a fost destul de sinuoasă, reprezentată de încetinire în 2019 datorată scăderii vânzărilor de telefoane smart din 2019 apoi urmată de o creștere importantă în anii pandemiei 2020 și 2021 și o încetinire iarăși anul trecut odată cu scăderile vânzărilor de PC-uri. Cu toate acestea, media creșterii veniturilor din ultimii cinci ani este de aproximativ 12,8% în timp ce marja de profit operațional a crescut peste 50%.
Iar dacă ASML va reuși să păstreze această rată de creștere pentru următorii ani – ceea ce este destul de fezabil ținând cont de monopolul echipamentelor EUV – echipamente al căror preț ajunge și la 300 de milioane de dolari și cu ajutorul cărora vor fi produse chip-uri puternice sub 3 nanometri, precum și de investițiile de ordinul sutelor de miliarde de dolari prevăzute de companiile producătoare de chip-uri, este clar că și prețul va avea aceeași tendință ascendentă. Iar aceste accidente, când prețul scade aparent fără motiv, sunt momente foarte bune de acumulat acțiuni ASML.
Be First to Comment