Resident Evil 4 nu este un remake, ci un omagiu adus jocului original (review)
By ESR on 19 martie 2023
În ultimii ani am observat un curent – jocuri foarte bune peste care s-a așternut timpul sunt aduse în atenția unui public cu totul nou prin intermediul a ceea ce numim un remake. Bine, tactica în sine nu este nouă, iar remake-uri au existat încă de prin 1991. Pe atunci, Sierra readuceau la viață Space Quest cu ajutorul unui motor grafic modern, dar interesul pentru astfel de relansări era destul de mic. Mai ales că abia pe-atunci începeau și jocurile să devină din ce în ce mai complexe și să cucerească generații și generații de gameri.
Au urmat anii de glorie, așa cum îmi place mie să-i numesc: perioada 95 – 2015, în care am primit unele dintre cele mai tari jocuri și am experimentat cele mai inovatoare tehnologii pe care dezvoltatorii le puteau include în noile lor lansări. Un exemplu foarte bun a venit în 2005 și probabil ați ghicit despre ce joc este vorba:
“Un joc de referință, indiferent de platforma pe care îl joci…” – Game Informer
“Pur și simplu; sequel-ul ideal” – PlayStation Magazine U.S.
“Cât se poate de aproape de perfecțiune.” – Games Radar
Cam asta aveau de spus criticii vremii și gamerii despre Resident Evil 4. Iar când a ieșit în 2005, a luat întreaga planetă prin surprindere și a punctat aproape de perfecție atât pe PlayStation 2, cât și pe Nintendo Gamecube. Și chiar dacă au trecut aproape 18 ani de-atunci, jocul ăsta rămâne în continuare pe un loc fruntaș pentru poziția de cel mai tare din istorie. Cel puțin în amintirea multor fani și critici de-o potrivă. Iar astăzi vorbim despre Resident Evil 4 Remake, dar și despre remake-uri în general.
Chiar a fost atât de bun Resident Evil 4?
Ca să înțelegem de ce ar trebui să luăm în serios lansarea lui Resident Evil 4 Remake, mă simt obligat să vă povestesc câte ceva despre original – ăla din 2005. Pentru că a fost a big fucking deal la vremea lui și toate laudele și notele mari nu au fost pe degeaba. Vedeți voi, între Resident Evil 3 și acesta, au existat vreo patru prototipuri – unul dintre ele chiar a evoluat în ceea ce cunoaștem sub numele de Devil May Cry. Și ca un fun fact, primul meu video ca și angajat al ZONA a fost chiar un review pentru Devil May Cry 5 prin 2019 – v-am lăsat link ca să va cringe-uiți puțin.
„Mai lasă-ne, bă, cu povestitu’ tău cu tot, cum e cu remake-ul ăla?”
Așa, revenind. Am zis că erau vreo câteva prototipuri. Unu știm că a devenit DMC, iar celelalte două au fost jocuri complete în proporție de 40-50%, însă rezultatele nu au fost pe placul studioului și au fost aruncate la gunoi. Și vă dați seama că acum era presiune mare pe echipa de dezvoltare. Resident Evil 4 nu trebuia să fie bun… trebuia să fie FOARTE bun! Și au livrat în mare fel; odată ajuns în mâinile gamerilor, a devenit un instant classic.
La acea vreme oferea tot ce-ți puteai dori de la un joc AAA: o poveste interesantă și personaje faine, gameplay inovator care aducea o mulțime de chestii noi și interesante, grafică WOW pentru acea perioadă și o atmosferă care te prindea – de la începutul jocului care te introduce puțin în istoria lui Leon Kennedy, protagonistul poveștii, și până la primul contact cu un inamic care a fost inserat foarte-foarte bine. Iar astea-s cam primele 5-10 minute din joc și deja te simți familiar cu povestea. După care vedeai sistemul de combat și cel de shooting. Știu, știu, acum este învechit și nici eu nu m-aș mai atinge de el în forma originală, dar în 2005… frate, era cu totul altceva! Bine, eu am descoperit asta mai târziu, prin 2010, că pe la data apariției lui Resident Evil 4 încă eram prin clasa a 4-a.
În fine, divaghez. Era bombă! Aia e descrierea potrivită. Și nici măcar nu era un joc ușor, nu comparativ cu ce aveai la acea vreme. Muniția destul de limitată, senzația aia de “te rog nu mă mânca” și adrenalina pe care o simți că îți curge prin tine când te fugărește ăla cu drujba. Artă, demonstrație tehnologică, spuneți-i cum vreți. Însă la fel ca și mine, mulți dintre voi poate erați prea mici în 2005 ca să vă bucurați de jocul ăsta, iar mai târziu deja existau lansări și mai faine că e același an în care a apărut Xbox 360, urmat în 2006 de PlayStation 3 – alte platforme, alte nebunii de jocuri.
O reimaginare a unui joc legendar
Pentru mine, remake-ul perfect nu este ăla care aduce un joc vechi în prezent, cu o grafică puțin machiată într-un engine modern. Ăla e maxim un remaster dus la sală. Un remake ar trebui să ia rețeta originală și să o adapteze pentru gamerii de acum și așteptările lor mult mai mari. Și când te numești Resident Evil 4 aka. jocul ăla care a rupt 2005u’ în două, trebuie să faci impresie bună și în 2023. Presupun că nu trebuie să vă zic că asta a fost greu.
Ideea unui remake pentru Resident Evil 4 a venit undeva prin 2018, ajungând în mâinile celor de la Capcom în 2021 când a intrat direct în producție la Division 1 – aceiași oameni care ne-au adus Resident Evil 2 Remake, alt joc bun, dar cu ceva neajunsuri. Numai că de-această dată l-au avut ca ajutor pe Yoshiaki Hirabayashi, un producător care în 2005 ocupa poziția de Lead Designer pe zona de video și cinematice pentru… hai, ghici, Resident Evil 4. Deci a fost acolo când a apărut originalul și chiar dacă nu avea o poziție vitală, a fost aproape de echipa care a adus la viață acest colos de joc – nu, mai bine, a fost parte din ea.
Acesta (că nici măcar nu încerc să-i pocesc numele) a vrut să se asigure personal că remake-ul lui Resident Evil 4 se va ridica la standardele stabilite de original. Iar cu ajutorul lui Kazunori Kadoicare s-a ocupat de modernizarea gameplay-ului, a luat naștere ceva mai mult decât un “simplu” remake – ăsta e mai de grabă un omagiu adus originalului, de care s-au ocupat cu mare grijă; de parcă restaurau o operă de artă veche, nu făceau o copie banală de la zero prin reverse engineering sau alte scheme d-astea.
Componenta narativă a primit un refresh, zic eu, reușit
Astea fiind spuse, să vedem din ce aluat este făcut Resident Evil 4 Remake – și începem cu povestea. Deși originalul a rupt la vremea lui, în 18 ani se schimbă multe, mulți își iau permisul, iar glumele, temele de discuție și vorbitul în general evoluează. Așa că era nevoie de un overhaul, iar remake-ul a dărâmat vechea structura narativă și a păstrat doar fundația care era încă solidă. Iar peste ruinele rămase s-a reclădit o poveste mult mai atmosferică, cu personaje mai bine dezvoltate, pe care jucătorii le vor simți mai umane, mai relatable. Nu mai ești doar un om c-o misiune, ci trebuie să ai grijă de prietenii pe care ți-i faci de-a lungul aventurii tale.
Scenele tensionate sunt și mai dramatice – în sensul bun – liniile de dialog au fost modificate pentru a se potrivi cu tonul mai întunecat, iar prezentarea ca întreg este la nivel, well, de 2023. Arată mai bine, se aude mai bine, este jucat mai bine de actori legit. Și că tot am pomenit actorii, Leon împrumută înfățișarea de la un model român, Eduard Bădăluță (sper că nu am greșit numele, dar nu l-am găsit cu diacritice pe net).
Câteva aspecte ale poveștii au fost modificate, însă nimic important sau spectaculos nu a fost scos din joc… cel puțin din câte știu eu. Dar o să mă opresc aici. Chiar dacă mulți dintre voi știți povestea și probabil ați mâncat jocul ăsta pe pâine când erați mici, în 18 ani au mai apărut câteva generații de gameri care nu au prins Resident Evil 4. Așa că-l vor retrăi prin intermediul acestui remake și nu vreau să le dau spoilere. Să mergem mai departe!
Arată, sună și se simte asemănător, dar cu siguranță se joacă diferit
Cele mai mari schimbări pe care le-a suferit jocul ăsta le regăsim pe partea de gameplay – bine, componenta asta a primit și-o atenție sporită. Resident Evil 4 a fost ceva revoluționar la vremea lui, așa că remake-ul n-avea loc de greșeli sau scurtături. Cea mai mișto chestie pe care n-o aveam în jocul original este sistemul de luptă cu cuțite. Modul în care Leon poate să-și folosească lama ca să pareze atacuri, să execute adversari și să-și salveze pielea din situații dificile este gândit foarte bine. Cuțitul se strică după câteva “utilizări”, însă poți avea mai multe cu tine.
Modul în care cuțitul se uzează a fost echilibrat cu atenție, astfel remake-ul poate fi terminat cap-coadă doar cu ajutorul lamei. Bine, probabil minus câteva secvențe cinematice sau de gameplay în care ești forțat să îți folosești arma. Aici e cam aceeași varietate ca-n jocul principal, cu shotgun-uri, pistoale, grenade – numai să faci mizerie.
Întregul arsenal îl stochezi, desigur, în tradiționala valiză. Sistemul de inventar din Resident Evil 4 a fost reîmprospătat în remake-urile precedente, adică 2 și 3. Acum poți schimba armele mult mai rapid din D-Pad, față de jocul original unde aveai o metodă primitivă de selecție a armei, unde trebuia să mergi în meniul de inventar și să o selectezi de-acolo. Mai realist? Poate, că în realitate nu îți ții Revolverul în pantaloni… bine, nu toți… dar nici zombalaii ăia nu stau după tine să-ți bagi cifrul la servietă, să scoți arma, să o montezi că nu încape întreagă și abia după aia să-i împrăștii pe gușteri pe asfalt. La fel de bine stai și la o țigară în pauza de asamblat arma.
Da iar am adormit la volan și m-am trezit în rapiță. Unde rămăsesem? Așa, servietă aia. Da, este gândită mai bine, ai și sistemul de crafting din jocurile trecute, poți să-ți faci tu ordine și să-ți etalezi OCD-ul cum îți place, iar tot procesul este facil, ușor de înțeles. Ziceam mai devreme de împrăștiat gușteri pe asfalt – în Resident Evil 4, sistemul de goreală a fost regândit, dar să fiu sincer, p-ăsta nu prea l-au nimerit. În Resident Evil 2 Remake aveai un sistem foarte șmecher de făcut mizerie. Puteai să le detașezi membre zombalăilor, să le zbori căpățânile.
În remakeu’ ăsta e puțin diferit – da, poți să rupi babe posedate-n două cu shotgun-ul de la trei metri, dar parcă nu se simte la fel de, nu știu, șocant, horror, cum vreți voi să-i spuneți. Iar asta taie puțin din atmosfera aia, de altfel foarte engaging. Nu știu dac-o avea legătură cu faptul că adversarii sunt mult mai umani în ăsta și nu e chiar ok să arăți scene grafice atât de relatable, dar na’ – e ceea ce e.
Sistemul de shooting în schimb este… mmmwa, superb. Mi-era frică că o să primim același mod de țintire ca-n original, știți voi, ăla de semăna cu Metroid, de se mișca arma fără cameră și îți rupe perspectiva-n două. Poate în 2005 era cool, dar acum nah, vreau să se simtă modern! Și abordarea de third-person shooter din acest remake este finuță. Îmi place. Am jucat pe PlayStation 5, deci nu am avut libertatea oferită de mouse, dar tot a fost ok. Gloanțele sunt ceva mai dese, deci nu te mai simți chiar atât de neajutorat, iar armele se găsesc în continuare relativ ușor. Asta rezultă într-un mix destul de nice între horror și momente de acțiune în care te mai răcorești puțin.
Iar dacă ai puține gloanțe și mulți adversari, poți s-o joci deștept și să tragi la picioare ca să nu te mai poată fugări pe hartă. Ori le tragi la cap ca să le dai stagger, după care le livrezi un finisher cu mâinile goale sau cu lama și așa combini pistolul cu abilitățile de luptă mano-a-mano ale lui Leon. O schimbare mișto care adaugă un nou sub-strat gameplay-ului. Acțiunea este mai rapidă, Leon și inamicii sunt mai agili, iar pacingul este mai alert decât în original.
Grafici, ray tracing-uri și alte nebunii
Resident Evil 4 Remake este dezvoltat în RE Engine – același motor grafic pe care au fost construite și Devil May Cry 5, Monster Hunter Rise și reimaginările lui Resident Evil 2 și 3. Iar dacă ați jucat măcar unul dintre aceste titluri, știți că grafica este bună. Iar aici, echipa Division 1 a scos tot ce se putea mai bun. Începem cu atmosfera, element care se îmbină cu povestea și gameplay-ul atât de bine și reușește să te țină pe marginea scaunului de la început și până la secvența de credits.
Dar adevărata frumusețe a acestui joc stă în modelele personajelor – având o întreagă echipă de actori implicată în acest proiect, era și normal să vedem ceva mai multă substanță în construcția personajelor. Se mișcă natural, expresiile faciale sunt convingătoare și părul a primit o atenție sporită – ba chiar ai și o setare în meniu din care activezi așa numitele “hair strads”. Odată activată, părul personajelor este împărțit în șuvițe care sunt randate individual și sunt afectate de mediul înconjurător, iluminare, mișcare, etc.
Pentru acest review, am jucat Resident Evil 4 Remake pe PlayStation 5, așa că o să mă raportez la setările grafice și optimizarea de pe consola celor de la SONY. În meniul jocului o să găsești două preset-uri: Framerate și Resolution. Cred că este de la sine înțeles ce face fiecare, iar eu, ca de obicei, l-am jucat pe setările grafice care-mi oferă cea mai bună performanță; dar am activat Ray Tracing pentru reflexii mai realiste.
Performanța a fost ok, experiența destul de stabilă și am avut doar vreo două momente în care am simțit că a mai agățat puțin. În schimb, framerate-ul nu a fost nici măcar pe-aproape de constant, iar la 60 de cadre pe secundă n-am ajuns prea des. Dar nici nu am vrut să renunț la reflexiile alea foarte frumoase, așa că whatever, mi-am asumat că mai pierd din performanță. Știu că nu-mi stă în fire, dar într-un moment de rătăcire nu m-a mai deranjat că performanța și-a luat un pumn în coaste, dar e bine de știut pentru cei mai pretențioși decât mine.
Grohăielile inamicilor, spaniola murmurată nervos și sunetele din joc au primit un overhaul serios. Îmi amintesc și-acum că în Resident Evil 4 aveai un oarece efect peste sunet. Nu știu, părea așa, ca din borcan, ori aveam eu boxe proaste la PC… ori ambele. Dar amintirea aia a rămas cu mine și-acum; de fapt, până acum, pentru că remake-ul ne-a adus și o componentă auditivă regândită de la zero. Voci noi pentru personaje și dialoguri mai complexe, armele sună foarte bine, dacă faci gălăgie le vei atrage atenția inamicilor și momentul în care toți se opresc la bătaia clopotului, în prima misiune din joc, este cu atât mai impresionant acum.
Este corect ca un remake să câștige GOTY?!
Când pui cap la cap tot ce-am povestit aici, înțelegi că Resident Evil 4 Remake este un joc excepțional – și nu putea merge decât în două moduri. Fie așa, unde un titlu legendar și aproape perfect a devenit mai bun, fie reversul medaliei. Adică putea fi o bătaie de joc ala GTA The Trilogy Definitive Edition. Și în mod normal aici ar fi partea aia în care dau note, în care vorbesc pe scurt despre fiecare categorie de notare și închei, doar că azi nu pot.
Scurt pe doi: originalul a fost un joc care a primit o rafală de note perfecte în 2005. Re-lansarea este și mai bună decât materialul sursă, deci fără discuții, din partea mea primește un zece și cu siguranță o să fie unul dintre jocurile de referință de anu’ ăsta. Nu îmi pasă că e abia martie și că tre’ să mai iasă nu știu ce jocuri – în afară de noul Zelda, Hades II și poate Spider-Man 2, nu cred că va avea un concurent serios pentru titlul de cel mai tare joc al anului.
Iar asta ne-aduce la ultimul punct al discuției noastre: merită un remake să câștige GOTY? Adică da, e foarte bun și din partea mea primește nota 10 fără discuții, însă nu este o idee nouă. Până la urmă are la bază ceea ce unii numesc “cel mai bun joc din istorie” – doar că vedeți voi, a împrumutat puține chestii de la original, iar cele care se regăsesc și aici au fost lucrate cu mare atenție pentru a fi adaptate la standardele înalte din 2023. Iar pentru munca depusă, personal, consider că Resident Evil 4 Remake are tot dreptul să intre în lupta pentru mult-râvnitul titlu de la finalul anului.
Și dacă este s-o luăm așa, God of War Ragnarok, jocul care m-a făcut să mă topesc pe final de 2022 și să îi acord un zece cât mine de mare, folosește poate și mai multe resurse din alt joc. Bine, din jocul precedent, dar nu cred că asta ar trebui să conteze foarte mult. Dacă ai o rețeta de bază bună și-o faci și mai bună prin multă muncă și pasiune, atunci consider că merită din plin.
Notă – 10
10
Un joc de neratat!
Reimaginarea lui Resident Evil 4 ne arată că jocurile vechi nu au murit, ci doar așteaptă să primească dragoste din partea unor generații noi de gameri, și atenție din partea studiourilor care cândva le-au adus la viață. Un omagiu, nu un simplu remake, RE4 nu trebuie să lipsească din colecția niciunui pasionat de jocuri.
Be First to Comment