Știrea care mi-a atras atenția ieri a fost cea despre discuțiile dintre Amazon (AMZN) și Rivian Automotive (RIVN) pentru a înceta exclusivitatea dintre cele două companii pentru furgoneta electrică, asta după ce comenzile Amazon pentru 2023 sunt la limita inferioară a acordului. Reamintesc că acordul încheiat în 2019 prevede livrarea a peste 100,000 de furgonete până în 2030 pe măsură ce planurile de extindere ale Amazon deveneau tot mai ambițioase.
Amazon este cel mai mare acționar al Rivian, cu o cotă de 17% din acțiuni. Tocmai acordul încheiat între cele două părți a fost văzut într-o lumină favorabilă de investitori pentru că, în acest sector super competitiv al mașinilor electrice, un acord de livrări întins pe mai mulți ani este un factor stabilizator important pentru un start-up și arată o încredere susținută în tehnologia respectivă.
Rivian (RIVN) s-a listat la bursă în noiembrie 2021 printr-o ofertă publică de succes prin care a reușit să atragă aproape 12 miliarde de dolari. La prețul de 100$ per acțiune din prima zi de listare, capitalizarea companiei era de aproximativ 86 miliarde de dolari, o valoare incredibilă pentru un start-up. Numai că de atunci, prețul a mers numai în jos, iar cotația a atins minimul istoric ieri la 13,10 dolari. Și cum nu am analizat compania în articolul de la finalul lunii februarie, haide să vedem ce se întâmplă.
Rezultatele financiare ale anului trecut au fost proaste, dar mai bune decât așteptările analiștilor: compania a înregistrat venituri de 1,65 miliarde de dolari din vânzarea a 20.332 de mașini dintr-un total de 24.337 de unități produse. Compania estimează dublarea producției pentru 2023, iar încetarea acestui acord de exclusivitate ar trebui să ajute la atingerea acestui țel. Cu toate că pierderile din 2022 au fost de 6,75 miliarde de dolari, compania avea la finalul anului 2022 aproximativ 12 miliarde de dolari în conturi, o valoare aproximativ identică cu cea a capitalizării. Deci practic acțiunea este gratis. Asta în condițiile în care prețul mediu țintă estimat de analiști este de 31,48 dolari, ceea ce înseamnă un upside de 138%.
Numai că acest calcul este pur teoretic, pentru că Rivian nu generează un cash-flow pozitiv ci dimpotrivă; pierderile vor continua cel puțin doi-trei ani până când compania va reuși să producă un număr suficient de mașini pentru break-even. De altfel, pe drumul urmat de Tesla. Clar, investiția acum în Rivian sună ca un pariu; și, deși nu are nici notorietatea Tesla și nebunia lui Elon Musk, cred că merită încercat. Vedem peste doi ani dacă am avut dreptate.
Be First to Comment