Press "Enter" to skip to content

Diablo IV nu va ajunge pe Xbox Game Pass

Cum discuțiile referitoare la finalizarea achiziției Activision-Blizzard de către Microsoft sunt din ce în ce mai aproape de final, mulți oameni s-au întrebat dacă Diablo IV, unul dintre cele mai așteptate jocuri ale dezvoltatorului din ultimii ani, va fi sau nu inclus în abonamentul Xbox Game Pass. Iar răspunsul a venit direct de la un oficial Blizzard sub forma unui tweet.

Asta e o veste tristă pentru cei care sperau că se vor putea aventura în Sactuary contra unei sume mai mici de bani. Desigur, dacă tranzacția se finalizează și Microsoft reușește (într-un final apoteotic) să cumpere Activision-Blizzard, cred că ne putem aștepta să vedem mai multe titluri din catalogul companiei precum Call of Duty, Crash Bandicoot și chiar și Diablo IV. Acum, însă, e prea devreme pentru așa ceva.

Dar asta nu este singura noutate pe care o am atunci când vine vorba de Diablo IV. Weekend-ul acesta este prima dată când vom putea pune mâna pe joc, în cadrul sesiunii de Early Acess. Ca orice publicație serioasă care se respectă, o să facem și noi materiale despre joc, așa că dacă te interesează subiectul, ține un ochi pe site lunea viitoare pentru un preview al jocului.

Un alt lucru interesant pe care vreau să îl menționez este concursul pe care Blizzard îl organizează. Practic, oricine participă în faza de open beta (24-26 martie) și ajunge la nivelul maxim permis (25) intră într-un soi de tombolă. Partea cea mai tare este că cine câștigă își va vedea fața imortalizată pe un mural dintr-o catedrală din joc.

Data oficială de lansare a Diablo IV este pe 6 iunie. Jocul va fi lansat pe Xbox Series X|S, Xbox One, PlayStation 5, PlayStation 4 și pe PC.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares