Press "Enter" to skip to content

Ce noutăți aduc Samsung pe zona de televizoare în 2023?

Dacă vă mai aduceți aminte, pe la finalul anului trecut am avut vreo două clipuri foarte… controversate, în care discutam despre noile reglementări în materie de consum la televizoare, limitări pe care Uniunea Europeană dorea să le impună începând cu martie anul ăsta. Gen, să consume nimic dacă se poate. Și ce mă distrează pe mine măsurile astea ca să fie, ca să mai bifăm o formalitate! Despre ce era vorba mai exact? Despre acel Energy Efficiency Index, cunoscut și ca EEI, care în teorie și pe hârtie, ar elimina din start de pe piață TV-urile 8K sau Micro LED.

Pe scurt, acest Energy Efficiency Index, a luat drept bază de analiză modelele de TV-uri produse între 2012 și 2017, deci ultima „actualizare” este de acum 5-6 ani, a făcut o medie și a decis că alea trebuie să fie limitele de consum. Doar că tehnologiile noi amintite mai-nainte nu respectă aceste limite pentru că nu existau pe atunci. 8K înseamnă un număr de 4 ori mai mare de pixeli decât în cazul unui TV 4K și de 16 ori mai mulți decât în cazul TV-urilor Full HD, luate ca reper la momentul setării acestor baremuri. Cât despre spectaculoasa tehnologie Micro LED, care își propune nici mai mult nici mai puțin decât ca fiecare pixel să fie el însuși o sursă de lumină, nici nu mai discutăm.

Păi 1 martie, când ar trebui să între în vigoare aceste norme, este peste câteva zile, și îți dai seama că muream de curiozitate să văd ce se va întâmpla și cum vor rezolva producătorii această dilemă. Adică în toate lunile astea, n-am uitat termenul „sorocul”. Iar sorocul e… acușica, săptămâna viitoare. Mulți au sperat că aceste intenții ale Uniunii Europene vor mai fi revizuite între timp. Nope, nici gând. Păi și atunci, cum o să se întâmple treaba? Vă zic eu, așa cum mă așteptăm, printr-un workaround, printr-o șmecherie.

La momentul ăla, prin noiembrie cred că am făcut eu acele două clipuri „în serie”, am avut doi protagoniști, Sony și Samsung, și iată, câteva luni mai târziu, și cu doar câteva zile înainte de fatidicul termen de 1 Martie, pentru simetrie și pentru că oricum urmau să-și lanseze noile game de TV-uri pe 2023, îi avem ca protagoniști tot pe ei. De câteva zile bănănăi prin Europa ca să asist la două lansări mari: una despre care am voie să vorbesc, despre una nu. Deci cu care să încep? Cică începe cu aia despre care n-ai voie să vorbești. Perfect, Sony este lansarea despre care n-am voie încă să vorbesc, pentru că am embargo până pe? Fix 1 Martie! Dacă scap ceva până atunci m-am cam ars. Cică gata, asta a fost pe azi, abonați-vă în Zonă, ura și la gară.

Adio televizoare Samsung 8K? Vezi să nu!

Bun, lăsând gluma de-o parte, aia despre care am voie să povestesc este a celor de la Samsung, care a fost ieri. Și vă dați seama, prima chestie care mă rodea era asta: cum vor proceda Samsung cu limitările energetice care intră în vigoare începând cu 1 martie. Gen… nu vor mai lansa în Europa TV-uri 8K? Ăăăă, ba da! Păi și Uninunea Europeană vorbește singură ca proasta? Deci cum rezolvăm „conflictul asta de interese”? Well, calea găsită de Samsung este așa cum mă așteptam, una ocolitoare. De fapt fix cu asta au și început sesiunea de prezentare a noilor TV-uri din gama 2023. Cum credeți deci că au rezolvat-o? Păi simplu: cu un nou mod Eco. Ce face modul ăsta? Păi fixează luminozitatea TV-ului la 15% gen, și cursorul de brightness rămâne blocat, la fel și alți câțiva parametrii.

Adică ai un mod foarte economic presetat, sub cel standard din punct de vedere al consumului. Mi se pare tare că exact așa i-au și zis în prezentare: Adding picture mode for Energy Regulation. Păi și zic, bine, bine, dar dacă mușchii mei vrea ca TV-ul ăla să mă arză la ochi mai ceva ca lumina soarelui, se poa? La care coreanul mi-a răspuns foarte senin, „desigur, îl treci în orice alt mod și poți dezlănțui toate miile de niți de care este capabil”. Ăăăăă, păi și atunci… unde mai e restricția? Păi foarte simplu: TV-ul vine direct din cutie cu acest mod Eco; ca default. Deci respectă limitările. Aaa, că după aia îi rupi gura cu luminozitatea la maxim, nu mai e problema lor.

Gama de televizoare Samsung pe 2023Gama de televizoare Samsung pe 2023

Deci ca s-o zic mai pe scurt, este o reglementare doar ca să fie. Și Samsung au partea lor de dreptate. Știu că momentan nimănui nu-i pasă de 8K, dar că întotdeauna în tehnologie, bătălia se dă pe viitor, adică viitorul este miza acestor confruntări. La fel se zicea acum 10 ani și de 4K, cui îi pasă, cui îi trebuie, iar acum TV-urile 4K sunt norma. Și nu este aici vorba doar despre TV-uri, ci despre un întreg ecosistem, de la captarea și până la redarea imaginii. Sunt deja destule telefoane care filmează 8K, la fel și camere dedicate, sunt evenimente sportive care au fost transmise în 8K și de acum încolo vor fi din ce în ce mai multe. Și este al dracului de greu să pui limitări progresului.

NVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionNVIDIA GeForce RTX 4090 Founders EditionCa să preîntâmpin cârcotelile short sighted de genul „mie oricum nu-mi trebuie și oricum am ciudă pe bogații care vor 8K”, pe principiul ăsta puteam la fel de bine să trăim și cu televizoare cu tub, sau și mai bine și de ce nu, în armonie cu natura, în peșteră și îmbrăcați în blănuri de animale. Sau nici măcar d-astea, mai bine ca Adam și Eva în grădina raiului, înainte să mănânce mere. Bun, faza e că sunt deja mii și mii de clipuri pe Youtube în 8K, iar odată cu seria de plăci video RTX 4000 de la NVIDIA nici gamingul în rezoluția asta nu mai pare un pod așa de îndepărtat. Din ce în ce mai multe companii sprijină această direcție, ca să nu mai zic că un TV 8K a ajuns în doar câțiva ani să taie zerouri din coadă, și de la zeci de mii să ajungă la câteva mii de euro și nici alea prea multe.

Ceea ce a făcut Samsung este fără îndoială un workaround, dar nici nu știu cum puteau să facă altfel. Deci TV-ul vine din cutie cu un mod Eco ce respectă „ză regulations” activat default, și după aia, faci ce vrei cu el. Și atunci… de ce naiba or mai fi impus aceste limitări?! În fine, doar Dumnezeu și Uniunea Europeană știu. Buuun, n-am voie să vă spun mai multe despre aialaltă lansare, dar pot să fac totuși un spoiler și să vă zic că și ceilalți, cu care am embargo până pe 1 martie, au procedat fix la fel.

Noile… Neo QLED și o gamă nouă de OLED-uri

Bun, deci ce ne-au arătat Samsung? Păi… noi modele Neo QLED, care poartă acum litera C în coadă, adică este practic a treia generație, și am văzut QN900C, adică modelul 8K pe 2023 și cumva cel „în litigiu”, și un QN95C, care este flagshipul Neo QLED 4K pe 2023. Doar că despre ăsta din urmă au bălmăjit ceva că s-ar putea să nu fie disponibil în Europa, sau cel puțin nu încă. Dubios, oricum. Și stai să vezi încă o dubioșenie. Știți că am slăbiciune pentru cutia aia One Connect, care practic mută toată conectica televizorului pe un modul extern și pe care eu unul o găsesc foarte practică, pentru că poți conecta la ea toate dispozitivele tale, consolă, PC, whatever și o poți pune oriunde prin casă, iar ea se leagă cu TV-ul printr-un singur fir ce conține alimentarea și transferă datele venite de la dispozitive. Not anymore, One Connect a dispărut de pe QN95C, adică de pe noul flagship 4K din gama asta. În schimb, se regăsește pe modelul 8K… și pe noul OLED S95C, dar ajungem imediat și la ăsta, că până asta din urmă a fost marea vedetă a acestei lansări.

Gama de televizoare Samsung pe 2023Gama de televizoare Samsung pe 2023

Bineînțeles, ca la toate lansările de felul ăsta am avut parte în spatele ușilor închise și de obișnuita comparație cu „deteregentul” la fel de „obișnuit”, adică cu modele de la competiție. Bun, ce zic Samsung că au îmbunătățit la gamele „tradiționale” Neo QLED și QLED? Păi în primul rând strălucirea. Asta este deja o constantă pentru Samsung de la o lansare la alta, și chiar sunt curios cât de departe vor mai merge cu asta de la un an la altul, adică la un moment dat vor fi probabil mai strălucitoare decât miezul din soarele la amiază într-o zi de august.Cică ar mai fi corectat din efectul ăla de halou, cunoscut și ca blooming. Cum au făcut asta? Printr-un număr mai mare de așa numite zone de local dimming, controlând astfel punctual și independent din ce în ce mai multe zone ale panoului.

Restul știți deja: rame mai subțiri, bla, bla, bla. Bun, deci ca să tragem o linie, seria nouă de TV-uri Neo QLED și QLED este pretty much the same… but better. Și ca să încheiem cu partea asta mai „tradițională” și să trecem la artileria grea, adică la OLED-uri, mai trebuie menționate modele alea lifestyle, adică Sero, Serif și Frame, care au beneficiat și ele de atenție sub forma unui nou panou complet mat, care să elimine nu doar refelxiile nedorite, ci și amprentele! Deci treaba asta chiar merită menționată.

Gama de televizoare Samsung pe 2023Gama de televizoare Samsung pe 2023

Știm că modele astea lifestyle au fost gândite să fie folosite atât ca TV-uri, dar și ca elemente de decor în casă, adică să mai afișeze câte un tablou sau o fotografie, sau mă rog, o imagine statică atunci când sunt oprite, și asta fără să consume energie mai deloc. Anul ăsta ele vin cu acest nou panou mat, care chiar a reușit să mă lase cu gura căscată. Deci am aprins flashul la telefon și m-am apropiat de suprafața ecranului la câțiva centimetri. Băh, ești nebun? Lumina nu se mai reflectă! Deci ecranul este… ca o gaură negră, care pare să înghită până și lumina! Mie unuia mi s-a părut și că își cam pierd din strălucire, dar coreenii m-au asigurat că doar mi se pare. Oricum, această nebunie patentată chiar de către Samsung, cred că este cea mai non-reflectivă suprafață pe care eu am văzut-o vreodată.

Bun, și acum că am dat din drum TV-urile „tradiționale”, haideți să vorbim despre perlele coroanei, și anume despre OLED-uri, care este două: S90C și S95C și care amble vor fi disponibile începând din martie. Apropo, vor exista și niște coduri de precomandă cu niște reduceri. Și dacă până nu demult, adică nu mai demult de acum 2 ani, cuvintele Samsung și OLED nu aveau loc în aceeași propoziție, iată-i pe aceiași Samsung ajunși acum în 2023, la cea de-a doua generație de OLEDuri, de astă dată cu C în coadă și cu câteva noutăți interesante. În primul rând diagonalele. La S95C, pe lângă diagonalele de anul trecut de la S95B de 55 și 65 de inch, se mai adaugă anul ăsta încă una babană: 77. Apoi, tot S95C primește acum One Connect, cutia care a dispărut de pe QN95C, adică de pe flagshipul Neo QLED 4K. Iar această decizie constructivă subțiază semnificativ televizorul. Dacă anul trecut partea asta de conectica era conținută pe spatele TV-ului, în corpul acestuia, acum socoteala se schimbă și TV-ul s-a subțiat pe toată suprafața, având doar 1cm grosime. Adevărul e că arată foarte mișto.

Dar cum e cu panoul? Păi este tot un Quantum Dot OLED, adică îmbinarea aia făcută de Samsung între tehnologia lor Quantum Dot și cea OLED, la fel ca anul trecut, doar că acum este mai? Dacă ați zis mai strălucitor ați ghicit, doar vorbim despre Samsung, nu? Care par a fi obsedați de brightness, parcă în ciuda Uniunii Europene. Am înțeles din șoapte și apropouri că ar fi pe bune, cam cel mai luminos OLED din lume. Posibil. Și displayul nu este doar mai strălucitor ci și mai rapid. S-urile QD-OLED 2023, atât 90C cât și 95C, au acum rată de refresh la 144Hz în loc de 120 și cu toate goodiurile aferente: VRR, Freesync Premium, GSync Compatibility, 0,1 ms timp de răspuns, iar unii au făcut măsurători și a reieșit că în modul gaming activat, ai putea avea un input lag de doar 1,8ms.

Bun, care este deosebirea între S90C și S95C? Păi S90 nu are One Connect, adică break-out boxul pentru conectică și cică ar avea difuzoare mai puține și mai slabe. Apropo de rata de refresh, cineva îmi zicea că și modelul de anul trecut era capabil de 144Hz, deși era marketat că având doar 120, probabil pe principiul „cu ce naiba ne mai lăudăm la anul dacă îi dăm drumul de acum”, și mai zicea că cei 144Hz ai modelului de anul trecut puteau fi activați din meniul de service. Deci dacă aveți un S95B, capabilitatea este acolo.

Iarăși o chestie interesantă mi s-a părut comparația pe care au făcut-o cu un monitor de referință în legătură cu acuratețea culorilor. Cunoscătorii știu exact la ce anume mă refer. Este vorba despre monitoare profesionale de zeci de mii de euro, și pe care se colorizeaza filmele sau reclamele, mă rog d-astea profesionale. Foarte simplu și popular spus, monitoarele de referință sunt cele pe care este conceput filmul, adică așa cum arată acolo, așa trebuie el să arate. Iar S95C mi s-a părut extrem de aproape de ceea ce redă un Sony Trimaster HX310, adică un monitor de referință de peste 30.000 de euro.

Gama de televizoare Samsung pe 2023Gama de televizoare Samsung pe 2023

Despre treaba asta ne-a vorbit un expert neamț, ăsta este o specie și mai înalta decât cercetătorul britanic, expert pe care nu pot decât să-l cred pe cuvânt. Și cum să nu-l crezi, când eu despre mine credeam că sunt monomaniac și obsesiv compulsiv, să-l fi văzut p-ăsta! Oricum, demonstrația asta de acuratețe a culorilor mi s-a părut convigatoare, mai ales că au făcut-o acolo pe loc, la botul calului, la diverse trepte de luminozitate, cu monitorul de referință side by side cu televizorul. Nicio șansă pentru bietul „detergent obișnuit”, adică modelele de la competiție sau chiar pentru modelul lor de anul trecut.

O altă chestie interesantă mi s-a părut calibarea cu telefonul, dar nu la OLED, demonstrația asta au făcut-o pe un Neo QLED… cred. Soluția nu e nouă, am văzut-o și anul trecut, dar înțeleg că a fost și asta îmbunătățită. Gen, cu ajutorul telefonului, poți face o calibrare rapidă a TV-ului și pare să meargă. Sunt două opțiuni, calibrare rapidă care durează foarte puțin și una așa numită profesională care durează ceva mai mult, și fără să fie ceva placebo la mijloc, rezultatele se văd cu ochiul liber și sunt impresionante. Dacă totuși nu-ți place modul ăsta custom, îl poți salva și poți trece pe un alt mod presetat, iar mai târziu poți reveni la el.

Samsung + Philips Ambilight = scump.

Notabilă este și coloborarea cu Philips Hue, iar aici aș avea mai multe de povestit. Deci unul dintre punctele forte pe care le-am lăudat și noi în repetate rânduri ale TV-urilor Philips era acel Ambilight. No more, pentru că acum are și Samsung ceva de felul ăsta. Poți cumpăra acum separat o bandă LED Philips Hue care poate fi atașată pe spatele oricărora dintre TV-urile lor, indiferent de model, doar să fie până în 77 de inch dacă îmi aduc bine aminte. Desigur, trebuie să ai în casă un sistem Hue, adică bridge-ul ăla la care se conectează sursele de lumină. Apoi, descarci pe televizor din magazinul de aplicații al acestuia un app, și k-bang! TV-ul se sincronizează cu banda LED atașată pe spate. Efectul de pe perete este superb, practic banda LED își schimbă culoarea în funcție de ceea ce afișează TV-ul, de ritmul muzicii etc.

Gama de televizoare Samsung pe 2023Gama de televizoare Samsung pe 2023

Este foarte mișto soluția, doar că zic eu că-i cam piperată. Știm că benzile LED de la Hue sunt scumpe, ca să nu mai spun că și aplicația ce trebuie descărcată pe TV este pe bani. Dar ideea este că dacă ții neapărat ca TV-ul tău să și beculească pe perete precum Ambilight-urile de la Philips, acum o poți face și pe TV-urile Samsung.

Am văzut iarăși că au pus mare accent pe sunet, sunt câteva soundbar-uri noi și foarte potente iar funcția aia Q Symphony care face ca difuzoarele TV-ului să funcționeze și ele în tandem cu soundbarul a fost îmbunătățită. Ce-ar mai fi de zis? Ah, da: deși avem Dolby Atmos de anul trecut, nu avem încă Dolby Vision, deci Samsung se țin batoți și își văd de drum cu HDR 10 și 10+. Am pus această întrebare unui înalt oficial Samsung și mi-a răspuns elegant că nu le trebuie, și că proprietățile dinamice ale TV-ului sunt suficiente pentru a reda orice standard HDR, adică m-a lămurit buștean și a rămas ca-n gară.

Au mai expus și câteva monitoare OLED de gaming, printre care și incredibilul G9 de 49 de inch, ultra-wide, ăla despre care Marinake zice că și-l dorește în viața lui și cred că pot să înțeleg de ce. Este o bijuterie lată cât masa și numai bună pentru orice simulator auto. Au fost și o mulțime de electrocasnice, smart firește, au anunțat și că frigiderele lor în sfârșit se vor conecta la Smart Things, și apropo de ăsta din urmă, de hub-ul lor pentru chestii conectate, a primit și asta un update semnificativ.  Bun, cam astea au fost deci noutățile anunțate de Samsung ieri la evenimentul lor de lansare de la Frankfurt, primul de acest fel pentru ei în Europa. Mai exact au adus și aici cam toate tehnologiile și produsele noi pe care le-au anunțat la începutul lui ianuarie la CES.

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

shares

Published in Tehnologie

ESR
ESR

Electronic Sports Romania

More from TehnologieMore posts in Tehnologie »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares