Samsung S95B este unul dintre primele QD-OLED-uri din specia lui, că să nu mai zic că este și unul dintre primele OLED-uri scoase de Samsung după multă vreme. De fapt acest S95B, împreună cu A95K de la Sony (urmează să vi-l prezentăm și pe ăla foarte curând) sunt primele televizoare din lume care adoptă această tehnologie Quantum Dot OLED. Și faza și mai interesantă este că panoul este fabricat de înșiși Samsung, după ce cu ani în urmă părăsiseră piața asta pentru a dezvolta propria lor linie, QLED-urile devenite acum NeoQLED, pe care probabil le știți foarte bine. Și de aia modelul asta este cu atât mai interesant.
Quantum Dot OLED-ul este cum bine puteți bănui din cele două tehnologii enunțate în nume un fel de best of both worlds, și pretinde că oferă tot ce are de oferit tehnologia OLED, dar mai bine. Haideți să ne delectăm un pic cu modelul ăsta și să-l analizăm sistematic. Alaltăieri a intrat un mare cutioi pe ușă, TV-ul asta nu e chiar mic la 65 de inch, și în clipa în care QE65S95B a fost scos și pus în poziție, colegilor mei le-a scăpat din piepturi un mare oftat.
Este atât de subțire și de elegant panoul, iar marginile ecranului atât de… inexistente, încât nu poți să nu te întrebi unde este toată electronica. Ea se găsește tot pe spate, sub un capac nu foarte gros din plastic, iar zona asta găzduiește procesorul, difuzoarele și conectica, iar suprafața acesteia raportată la mărimea ecranului nu este foarte mare (și nici grosimea, care este undeva sub 4cm). Grație acelor margini extrem de înguste ale displayului, Samsung S95B este minimalist și elegant, indiferent unde alegi să-l plasezi, pe standul robust sau direct pe perete.
Standul lui Samsung QE65S95B este foarte țeapăn, și e bine că-i așa, pentru că TV-ul este și greu, dar și mai mult mi-a plăcut că include o mulțime de canale pentru cable management. Ar fi păcat ca estetica acestui superb OLED să fie stricată de mațe care ies din toate cotloanele.
Interfața este, firește, Tizen, cea nouă și schimbată pe care am găsit-o pe toate noile modele NeoQLED 2022, și care este mai simplă și ceva mai intuitivă decât precedentele versiuni. Este foarte ușor de navigat, și pot să zic că m-am obișnuit cu ea. E oleacă mai curată, dar asta face ca multe funcții să fie ascunse prin sub-meniuri, ceea ce în anumite situații poate deveni agasant.
Samsung au vrut să integreze cât mai multe chestii, și Smart Things, și Multi-screen, și meniurile propriu zise, și în același timp să păstreze și o interfață generală cât mai aerisită. Și de aia părerile sunt împărțite. Am văzut și în comentarii, sunt pe de-o parte cei obișnuiți cu versiunea mai veche de rafturi și care nu sunt foarte mulțumiți de noua interfață, dar și din cei care probabil accesează mai rar interfața și pe care nu-i deranjează look-ul ăsta mai simplu.
Telecomanda lui Samsung S95B este cea clasică cu încărcare solară și USB-C, cu un număr minimal de butoane, dar cu comenzi dedicate pentru Netflix, Prime Video, Disney+ sau browser. Am văzut că unii se plâng pe net că interfața TV-ului n-ar indica nivelul bateriei de la telecomandă, dar eu am găsit opțiune, deci cine știe care-i faza. Dacă aș mai avea o plângere, este că inputul telecomenzii mi se pare un pic laggy, nu o dată am apăsat de mai multe ori pe buton până să-mi ia comanda. Și nu mi-o băgați p-aia cu verificatul nivelului de încărcare, era full, deci trebuie să fie ceva de la conexiune sau interfață.
Interfața lui Samsung S95B este bine organizată, dar controversată
Interfața lui Samsung S95B este organizată în doar câteva departamente: Căutare, Ambianță, Gaming, Media și Menu. În Gaming găsești modurile dedicate în care TV-ul rulează jocuri, precum și servicii de cloud sau dispozitivele de pe care joci, recunoaște Playstation, Xbox, PC, whatever. În Ambient sunt wallpapere, Search te ajută să cauți chestii prin interfață iar meniul se referă la setările TV-ului, și tot aici găsești opțiuni precum acel MultiView de care ei fac mare caz, opțiune care îți permite să urmărești simultan în mai multe ferestre conținut divers. Pe una poți să rulezi un joc, pe o alta un clip de pe Youtube, pe o alta un canal TV și tot așa, iar ferestrele astea pot fi mărite, micșorate, prioritizate sau duse în background după preferințe.
La fel și povestea cu Smart Things, TV-ul poate fi folosit ca hub de control pentru întregul ecosistem inteligent din casă: mașini de spălat, aer condiționat, becuri etc, fie ele proprietare, adică făcute de Samsung, sau nu. Am reușit fără probleme să integrez eu însumi și chestii de la Philips gen Hue, camerele de supraveghere Arlo de la Netgear sau Nanoleaf-urile de pe perete. Și „instalarea lor pe televizor” a fost foarte simplă, atât timp cât ai un cont de Samsung și Smart Things.
Dar hai să vorbim un pic despre gaming, pentru că ăsta este un capitol la care TV-ul de față strălucește. Acel Auto Low Latency Mode (ALLM), coboară Samsung S95B la o latență de sub 10ms, ceea ce e decent, iar VRR-ul cu care este dotat mărește și mai mult fluiditatea sporind compatibilitatea cu consolele sau plăcile video din generația actuală capabile de 4K 120Hz. Toate porturile sunt firește HDMI 2.1, ai și AMD Freesync Premium, iar funcția numită Game Motion Plus reduce din blur și tremurul imaginii.
Be First to Comment