Paradox Interactive a dezvăluit data de lansare pentru Crusader Kings III, alături de două trailere noi pentru acest joc de strategie. Astfel, creaţia celor de la Paradox Development Studio va fi disponibilă începând cu 1 septembrie 2020, producătorii numindu-l “un pas hotărât într-o nouă direcţie pentru jocurile de strategie”, cu noi modele 3D pentru personaje şi hărţi mai detaliate ca niciodată.
Crusader Kings III a fost dezvoltat pentru a fi familiar fanilor mai vechi ai titlurilor realizate de Paradox şi, în acelaşi timp, accesibil pentru începători. Astfel, jucătorii vor avea ocazia de a manipula sorţile unor personaje unice din istoria omenirii, având libertatea de a alege stilul acestora de viaţă, în funcţie de personalităţile şi ambiţiile fiecăruia.
În acest fel, dinastiile vor evolua şi se vor adapta mai bine politicilor şi schimbărilor din propriile familii, precum şi inclinaţiilor religioase. Veţi putea folosi frica inspirată vasalilor în propriul avantaj, precum şi relaţiile de familie pentru a convinge rudele “încăpăţânate” să vi se supună. Evident, nu toţi vor fi obedienţi, punând bazele a tot felul de conspiraţii împotriva dinastiei reprezentate de jucător.
Cei de la Paradox promit însă că toate aceste aspecte vor fi explicate pe parcursul jocului, încurajând astfel utilizatorii să înveţe pe măsură ce joacă, unele dintre aceste elemente ajutătoare având şi darul de a deschide noi oportunităţi de gameplay, poate nu atât de evidente la început.
Crusader Kings III va fi lansat pe 1 septembrie 2020, în versiune pentru PC, precomenzile fiind acum disponibile, prin intermediul Steam, la un preţ echivalent cu 49,99€.
Articol preluat de pe go4it.ro
Be First to Comment