După ce au oferit câteva indicii în acest sens, cei de la Crytek s-au hotărât, în sfârşit, să facă anunţul oficial: primul joc al seriei Crysis, lansat în 2007 pentru PC, este pe cale să revină într-o ediţie remasterizată – Crysis Remastered –, atât pe PC, cât şi pe toate consolele actuale: PlayStation 4, Xbox One şi Nintendo Switch!
Conform comunicatului oficial emis de Crytek, Crysis Remastered va readuce în prim plan campaniile single player din jocul original (folosirea pluralului ne duce cu gândul că această ediţie remasterizată va include şi expansion-ul Warhead), îmbunătăţite cu ajutorul texturilor de rezoluţie înaltă, modelelor revizuite, utilizării unor efecte precum temporal anti-aliasing, screen space directional occlusion, iluminare globală bazată pe voxeli, depth of field de cel mai înalt nivel calitativ, motion blur sau parallax occlusion mapping.
În plus, vor fi adăugate ceaţa volumetrică, efecte noi de particule, raze de lumină, screen space reflections şi, nu în ultimul rând, efecte de ray tracing realizate în software, ce vor funcţiona indiferent de hardware-ul video folosit (fie AMD sau NVIDIA).
Crysis Remastered este dezvoltat de Crytek în colaborare cu Saber Interactive, urmând să fie lansat în vara anului 2020 pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch şi, bineînţeles, PC.
Articol preluat de pe go4it.ro
Be First to Comment