Press "Enter" to skip to content

Control: The Foundation DLC Review – pentru cei care au nevoie de mai mult Control

Remedy Entertainment a reuşit în 2019 să revină la gloria de altădată, Control fiind unul dintre cele mai apreciate titluri ale anului. Acesta nu a impresionat doar prin fidelitatea grafică ieşită din comun, fiind unul dintre titlurile-fanion ale tehnologiilor Ray Tracing şi DLSS de la NVIDIA, ci şi prin firul narativ de-a dreptul ciudat, structura nivelurilor non-lineară şi „personajul” principal impresionant: The Oldest House. Da, Control te pune în rolul lui Jesse Faden, însă adevăratul star al jocului este fără doar şi poate misterioasa clădire. De aceea probabil şi primul DLC al jocului, numit The Foundation, urmăreşte să ne ofere câteva detalii în plus despre originile sediului Biroului de Control, explorând chiar fundaţia pe care acesta este construit.

Povestea din The Foundation începe direct după finalul campaniei principale din Control, Jesse luându-şi în sfârşit în serios rolul de director al Biroului. În afară de faptul că, imediat ce lansezi jocul după instalarea DLC-ului, va trebui să îţi reechipezi arsenalul şi diversele perk-uri pentru fiecare armă în parte, totul a rămas exact aşa cum l-ai lăsat la finalul jocului. Poţi aborda misiunile secundare pe care le-ai ignorat de-a lungul jocului, sau te poţi întoarce în anumite zone. Desigur, infinitele obiective dinamice continuă să apară.

Control DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

În cazul în care nu aţi jucat Control de când a apărut, Remedy a lansat şi un DLC gratuit, care introduce un scenariu de joc repetabil, ce îţi poate oferi noi upgrade-uri pentru personaj, cât şi resurse mai multe pentru îmbunătăţirea echipamentului. Cu ocazia Foundation am reuşit să experimentez puţin cu aceste noi challenge-uri şi sunt fără doar şi poate cele mai solicitante din joc. Există trei niveluri diferite de dificultate, care necesită din ce în ce mai multe „token-uri” pentru accesare. Acestea pot fi găsite aleatoriu prin joc, în timp ce te lupţi cu forţele Hiss, fie le poţi cumpăra cu bănuţii virtuali pe care îi aduni pe parcurs. Pentru cei care apreciază mecanicile de joc din Control, acest mod va oferi cu siguranţă câteva ore bune de joc, iar cea mai bună parte este că este complet gratuit.

Dar articolul de faţă este dedicat noului DLC „de poveste” Foundation. Această zonă nouă a Oldest House este deblocată acum de „The Board” şi reprezintă o schimbare aproape totală din punct de vedere vizual faţă de arhitectura „brutală” a campaniei principale. Avem parte, în mare, de peşteri întunecate combinate cu structuri temporare stabilite de forţele Biroului de Control, ceva ce nu este la fel de impresionant precum restul jocului.

Control DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

De altfel, noutăţile sunt puţine şi la nivelul inamicilor întâlniţi. Majoritatea adversarilor din The Foundation nu au arme de foc, fiind echipaţi mai degrabă cu echipament minier, în timp ce câţiva inamici mai „periculoşi” din campania principală se întorc în câteva puncte-cheie. De altfel, toţi inamicii au un nivel destul de ridicat (de la 7 în sus), deci vor fi greu de doborât şi foarte periculoşi în luptă, chiar şi cu personajul cu upgrade-uri aproape maxime pe care l-ai folosit anterior pentru a termina jocul iniţial.

Dacă eşti ca mine şi n-ai mai atins Control de când l-ai terminat, primele câteva minute din DLC vor fi frustrante, întrucât va trebui să îţi aminteşti rapid strategia de joc pe care o foloseai, să experimentezi din nou cu diversele perk-uri deblocate şi să îţi regăseşti combinaţia perfectă de arme pe care să le foloseşti. The Foundation nu te ţine de mână deloc, presupunând că eşti un „veteran” al jocului.

Control DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Scenariile din The Foundation sunt destul de puţine la număr şi destul de confuze pentru cineva care nu a urmărit firul narativ îndeaproape în jocul principal. Control este unul dintre puţinele titluri în care cititul tuturor documentelor pe care le găseşti pe parcurs este important, în special pentru a înţelege regulile universului în care are loc. Ajută şi faptul că mesajele şi rapoartele lăsate în urmă de angajaţii Biroului sunt excelent scrise, însă dacă duci pur şi simplu obiectivele din Foundation la bun sfârşit, fără să asculţi cele câteva jurnale audio şi să consulţi documentele presărate la tot pasul, s-ar putea să nu înţelegi mare lucru.

După cum spuneam, scopul acestui DLC este să prezinte în primul rând modul în care Biroul a luat viaţă şi cum s-a stabilit această organizaţie într-un loc atât de ciudat precum The Oldest House. Câteva dintre mistere sunt aproape explicate, în timp ce apar noi întrebări. Din fericire, răspunsurile ar putea să vină destul de curând, întrucât Remedy a promis un al doilea DLC de poveste numit AWE, care ar trebui cumva să se lege şi de universul jocurilor Alan Wake, măcar tangenţial sau poate tematic.

Control DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

În timp ce Foundation nu oferă acces la vreun nou mod de operare al Service Weapon, arma care îşi schimbă forma din Control, avem acum acces la două noi abilităţi… care sunt de fapt, în mare parte, una singură, ce poate fi folosită în două sensuri. Pentru că acţiunea are loc în peşteri, pentru a ajunge în anumite zone, Jesse va putea să îşi folosească abilităţile speciale pentru a scoate din pereţi un soi de cristale supranaturale. Astfel, îţi poţi crea propriile platforme pe care să „ţopăi” mai ceva ca Mario.

Cea de-a doua „abilitate” este însă opusul acesteia, Jesse putând să împuşte cristalele pentru a le sparge. Ambele abilităţi sunt însă foarte utile în timpul luptelor, întrucât arenele sunt toate „decorate” cu astfel de cristale, sau zone din care cristalele pot creşte. Probabil că înţelegeţi în ce direcţie merge discuţia: vei putea scoate „ţepi” din podea sau din pereţi, ceva ce mi-a adus aminte de Prince of Persia şi capcanele temniţelor peste care acesta trebuia să treacă, în timp ce anumite platforme pot fi sparte pentru a trimite inamicii în neant.

Control DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Aceste abilităţi devin absolut cruciale în luptele din Foundation şi cumva îmi pare rău că aceste suprafeţe nu au fost adăugate retroactiv şi în nivelurile mai vechi, întrucât adaugă o dinamică foarte bună în confruntări.

Mi s-a părut de asemenea că un accent mai mare a fost pus pe explorare şi platforming decât pe lupte propriu-zise, fiind doar câteva lupte importante pe parcursul celor aproximativ trei ore de joc (poate puţin mai mult, însă este greu de calculat fără un contor in-game sau în Epic Games Store). Da, acest DLC este foarte scurt, mai ales în comparaţie cu campania principală, care poate dura chiar şi 15-20 de ore pentru cei care explorează Oldest House pe îndelete. Practic, primeşti încă vreo două misiuni de campanie complete.

Control DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Control DLC The FoundationControl DLC The Foundation

Iar aici apare problema acestui Foundation: este un pachet dedicat fanilor care abia aşteaptă mai mult conţinut în Control, însă nu este un DLC care să îi satisfacă pe cei care nu au rămas foarte impresionaţi de jocul de bază. Probabil că şi AWE, următorul DLC, va merge într-o direcţie similară, care ar putea să stabilească probabil o intrigă pentru o eventuală continuare, în cazul în care aceasta va fi următorul proiect al studioului.

Nu regret că am jucat Foundation, ba chiar m-am simţit foarte bine pentru câteva ore. Iar preţul, chiar dacă poate părea mare pentru un singur scenariu de joc la 15 euro, poate fi diminuat prin achiziţionarea „la pachet” cu viitorul AWE, pentru numai 25 euro. Recomand însă pentru cei care nu sunt siguri să aştepte o reducere de preţ a acestui Season Pass, iar cei care nu au jucat Control deloc să aştepte inevitabila ediţie „GOTY” care va include probabil tot conţinutul într-un singur pachet. Nu de alta, dar pare că Remedy ar fi dorit ca aceste părţi ale poveştii din Control să fie jucate succesiv, nu la distanţă atât de mare de timp după terminarea campaniei iniţiale.

Control DLC The Foundation

Articol preluat de pe go4it.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares