Plictisit probabil la rândul său de a-i aştepta pe cei de la Sony să facă un anunţ oficial în privinţa consolei PlayStation 5, Phil Spencer, conducătorul diviziei Xbox din cadrul Microsoft, şi-a luat inima în dinţi şi a publicat un articol deosebit de informativ legat de Xbox Series X, viitoarea consolă de nouă generaţie a gigantului din Redmond.
Astfel, conform descrierii lui Spencer, noul Xbox Series X va avea la bază un cip construit folosind cele mai recente arhitecturi de AMD: Zen 2 pentru CPU şi RDNA 2 pentru procesorul grafic. Mai mult, cipul video cu care va fi echipat Xbox Series X promite o putere de procesare de nu mai puţin de 12TFLOPS, dublă faţă de cea a unui Xbox One X şi de opt ori mai puternică decât modelul iniţial de Xbox One.
Pe lângă puterea brută de procesare, configuraţia hardware a viitorului Xbox Series X promite şi alte “trucuri” menite să optimizeze performanţa jocurile ce vor rula pe această platformă, precum Variable Rate Shading (VRS), despre care puteţi afla mai multe din articolul nostru dedicat noutăţilor aduse de seria GeForce RTX de la NVIDIA. Pe scurt, Variable Rate Shading propune redarea avansată a shaderilor doar în anumite porţiuni ale fiecărei imagini, cele importante, care atrag atenţia, se află în mişcare etc., economisind astfel resurse ce pot fi investite în alte elemente ale jocului. Nu în ultimul rând, Xbox Series X va oferi suport pentru ray tracing la nivel hardware prin intermediul rutinelor DirectX.
De asemenea, după cum ştiam deja, Xbox Series X va beneficia de stocare de tip SSD, care va permite medii de joc mai întinse, mai dinamice şi timpi de încărcare semnificativ reduşi. Funcţionalitatea de suspend/resume a jocurilor va fi îmbunătăţită, permiţând efectuarea acestei operaţiuni pentru mai multe jocuri simultan, iar comunicarea dintre controller-ul wireless al Xbox Series X şi consolă va fi mai rapidă graţie implementarii protocolului proprietar Dynamic Latency Input (DLI).
Xbox Series X va oferi compatibilitate cu standardul HDMI 2.1, ceea ce va duce la suport pentru tehnologii precum Variable Refresh Rate (VRR), Auto Low Latency Mode (ALLM) – comutarea automată a TV-ului pe Game Mode atunci când recunoaşte legătura cu o consolă Xbox Series X –, dar şi posibilitatea de a afişa rate de refresh de 120Hz, ce pot duce la obţinerea de framerate-uri de 120fps în anumite jocuri.
În privinţa jocurilor, Microsoft pare să adopte o strategie diferită faţă de concurenţă, fără a se baza pe titluri exclusive pentru Xbox Series X. În schimb, Spencer promite că posesorii de Xbox Series X vor avea acces la o bibliotecă extinsă de jocuri, pornind de la titluri de pe consola Xbox originală, trecând printr-o selecţie de jocuri pentru Xbox 360 şi sfârşind cu toate apariţiile de pe Xbox One şi Xbox Series X. Toate acestea vor fi din nou grupate în abonamentul Xbox Game Pass, care, bineînţeles, va fi disponibil şi pe noua consolă Xbox Series X.
Mai mult, jocurile produse de studiourile Microsoft vor beneficia de un nou sistem de distribuţie digitală, numit Smart Delivery. Astfel, fie că deţineţi un Xbox One mai vechi, fie că veţi opta pentru noul Xbox Series X, va fi de ajuns să achiziţionaţi un anumit joc o singură dată, iar sistemul Smart Delivery va descărca automat versiunea corectă pentru consola dvs. Această strategie va face trecerea de la vechea generaţie la Xbox Series X mai simplă, utilizatorul păstrându-şi astfel toate jocurile deja achiziţionate. Acest sistem va fi folosit de titlurile realizate de Xbox Game Studios şi va fi disponibil pentru toţi partenerii terţi ce doresc să-l folosească. Deja CD Projekt RED a confirmat că-l va utiliza pentru Cyberpunk 2077, cei care aleg să achiziţioneze RPG-ul polonez pentru Xbox One urmând să primească, în mod gratuit, update-ul pentru Xbox Series X.
În continuare, Phil Spencer numeşte Xbox Series X “cea mai puternică consolă realizată vreodată de Microsoft”, păstrând suspansul în privinţa inevitabilei comparaţii cu PlayStation 5. Spencer promite, de asemenea, informaţii noi despre Xbox Series X în luni următoare.
Xbox Series X urmează sa fie lansat în sezonul sărbătorilor de iarnă din 2020.
Articol preluat de pe go4it.ro
Be First to Comment