2020. Jocurile au evoluat (?) într-o direcție competițională dând naștere la evenimente și competiții globale acestea devenind un adevărat sport virtual – eSports. Seriozitatea cu care sunt tratate aceste jocuri video a ajuns la cote foarte înalte, sponsori și mulți bani fiind puși la bătaie, iar jucătorii au ajuns la aceeași treaptă cu cea a sporturilor importante, precum fotbalul și fotbalul american, baschetul sau altele de acest gen.
Jocurile create special pentru acest gen de competiții trebuiesc să respecte anumite standarde riguroase și să fie cât mai dinamice, rapide și detaliate din toate punctele de vedere. Există în acest moment câteva jocuri importante din diferite genuri, precum RPG, FPS, strategie și racing, care au adunat fani în toată lumea și atrag și mai mulți an de an.
Detaliile precum cele vizuale și auditive sunt la fel de importante precum gameplay-ul în sine, iar în multe dintre jocuri acestea primesc atenție maximă din partea producătorilor. Jucătorii, la rândul lor, investesc foarte mult în echipamente care să redea aceste detalii cât mai fidel, de multe ori acestea fiind elementele care fac diferența între victorie și înfrângere în competiții.
Pornind de aici revenim la oile noastre și vă prezentăm o pereche de căști realizate de divizia de gaming a Trust dedicate special pentru segmentul eSports. Așadar, haideți să aflăm împreună mai multe despre Trust GXT Wayman Pro eSports!
Trust GXT Wayman Pro eSports!
Pachet, aspect și detalii tehnice
Pe cutia tipică produselor (căștilor) Trust GXT, care combină culorile negru și roșu, avem toate informațiile necesare despre produsul din pachet plus imagini detaliate cu acesta.
Cu dimensiunile de 215x189x96 mm și 324 de grame, Wayman sunt destul de ușoare chiar dacă dimensiunile cupelor over-ear sunt destul de măricele, dar asta nu este un minus pentru că au rol de reducerea zgomotului de fundal și au pernuțe moi îmbrăcate în piele sintetică care extind perioada de purtare la mai multe ore decât cele obișnuite.
Sunt compatibile cu consolele Xbox One, PS4 Slim, PS4 Pro, PS4 Original, Nintendo Switch și le poți conecta și la PC, TV, laptop, smartphone sau tabletă prin cablu (1 metru lungime) la portul 3.5 mm, iar în pachet este inclus și un adaptor de 2 metri cu jack-uri pentru audio și micofon.
Cele două difuzoare de 50mm au o impedanță de 32 Ohm și lucrează la o frecvență de răspuns de 100 Hz – 20000 Hz și sunt conectate printr-o bentiță din sârmă tare reglabilă îmbrăcată și ea într-un material moale acoperit cu piele sintetică.
La cupa din stânga avem și un microfon omnidirecțional, nedetașabil, dar care se poate regla foarte ușor, iar de pe fir putem controla volumul printr-o rotiță analog și putem deschide/închide microfonul.
Testare
Mi-a plăcut atenția acordată producătorului protecției acestui produs și mă refer aici la ambalare pentru că interiorul ambalajului este din burete decupat special ca să protejeze căștile cât mai bine. Vă spun din experiență că acest lucru contează dacă stai să te gândești cum se comportă curierii cu produsele și în plus te face să respecți și mai mult producătorul.
Ca dimensiuni arată ca niște căști de aviator sau pilot de curse și dacă la vedere par butucănoase atunci când le iei în mână sunt foarte ușoare, iar pe cap nici nu se simt. Această protecție oferită de producător pentru transportul acestor căști pare și mai relevantă dacă analizezi puțin construcția căștilor. Cupele și bentița au bureți moi acoperiți cu piele sintetică și se simt grozav la purtare, dar ceea ce mă face puțin sceptic este acea bandă care nu este una cum suntem obișnuiți la căștile de acest gen; nu este una metalică ci realizată dintr-un fel de sârmă tare. Poate că nu sunt motive de îngrijorare, dar în timp sper să reziste la uzura zilnică, mai ales că sunt dedicate jucătorilor eSports.
Și pentru că tot am pomenit cărui gen de clienți sunt dedicate aceste căști, nu pot să nu spun nici de lipsa unui săculeț de transport din pachet. Bineînțeles, probabil s-a optat la un standard de conținut și calitate pentru un preț cât mai avantajos, iar acest lucru nu este de contestat.
Bun. Jocurile. Am testat căștile la două laptopuri (unul office și unul de gaming), PC, monitor, tabletă (iPad generație mai veche), Nintendo Switch Lite, PlayStation 4 Pro (via controller Dual Shock 4) și smartphone-uri (Samsung S9+ și Samsung S10+). Am trecut prin câteva sesiuni de Fortnite și Call of Duty Modern Warfare pentru a pune la test și microfonul, care s-a descurcat fără probleme prietenii confirmându-mi că se aud clar și chiar dacă TV-ul rula în fundal, nu a fost auzit de aceștia. Prin sesiuni prelungite de gaming pe consolele menționate am jucat DOOM, The Witcher III, Vampyr, Snack World: The World the Dungeon Crawl – Gold, Need For Speed Heat și pe PC și mobile (unele prin GeForce NOW) am testat Quake II RTX, Warcraft III: Reforged, Grim Dawn, StarCraft II, Diablo III (și pe PS4), ca să enumăr câteva.
Experiența audio, în cazul jocurilor, a fost pe măsura așteptărilor, testele cele mai atente făcându-le pentru titlurile online, fidelitatea sunetului și redarea acestora fiind destul de exacte. Zgomotul din jur nu e sesizabil cu aceste căști pe urechi, iar sunetul pașilor, armelor, zgomotelor și direcția din care vin acestea sunt redate destul de bine de Wayman Pro. Nu este necesar să ți microfonul lipit de buze și nici să ridici vocea pentru a te auzi coechipierii, sensibilitatea microfonului permițându-ți să te comporți normal. Poți șopti, dacă te afli în cameră cu mai mulți, iar ceilalți te aud destul de bine.
Nici în cazul entertainmentului nu stau rău Wayman Pro, fiind o plăcere în sesiuni lungi de binging via Netflix, sau la ascultat muzică pe Spotify, iar filmele se aud și ele destul de bine. Din nefericire sunt destul de mari ca dimensiune să poți ieși cu ele pe afară să asculți muzică fără să atragi priviri și zâmbete, dar la urma urmelor vorbim aici de căști de gaming eSports.
Calitatea sunetului în sine putea fi mai bogată, bașii, deși destul de clari, sunt departe de cei redați de echipamente DJ profesioniste, iar înaltele nu te înțeapă la timpan – deloc un lucru rău. Puterea, volumul maxim este deajuns, iar claritatea sunetului redat este destul de bogat cât să auzi sunetele importante din jocurile eSports, inclusiv poziționarea în spațiu. Bine, nu se compară cu niște căști care redau 5.1, 7.1 real, dar oricum contează mult și jocurile ce suport au pentru acest tip de redare, după cum am zis și la introducere.
Concluzie
Din momentul în care desfaci cutia în care se află Trust GXT Wayman Pro eSports vei intra într-un fel de rollercoaster de păreri: arată bine la aspect, dar zici că sunt pentru piloții de avioane/mașini; par grele, dar când le ridici sunt foarte ușoare; par rezistente, dar când începi să le mânuiești și să faci reglaje, acea bandă de sârmă pe care culisează cupele te fac să te întrebi cum vor rezista în timp. Un lucru e cert însă, atunci când le pui pe urechi și intri în acțiune comoditatea și calitatea redării sunetului și microfonul aduc imersivitate în jocuri și te fac să uiți de inconveniențe.
Cablul nu este învelit în material textil, cum se obișnuiește pentru o durabilitate mai mare, dar în pachet avem un prelungitor/adaptor util; săculețul pentru transport lipsește, dar asta ar fi însemnat să crească prețul produsului. Rollercoaster-ul se oprește aici, dar la urma urmei ține strict de fiecare în parte să încline balanța.
#td_uid_35_5e5381d3f4109 .td-doubleSlider-2 .td-item1 {
background: url(https://movienews.ro/wp-content/uploads/2020/02/Wayman-01-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_35_5e5381d3f4109 .td-doubleSlider-2 .td-item2 {
background: url(https://movienews.ro/wp-content/uploads/2020/02/Wayman-02-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_35_5e5381d3f4109 .td-doubleSlider-2 .td-item3 {
background: url(https://movienews.ro/wp-content/uploads/2020/02/Wayman-09-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
#td_uid_35_5e5381d3f4109 .td-doubleSlider-2 .td-item4 {
background: url(https://movienews.ro/wp-content/uploads/2020/02/Wayman-14-80×60.jpg) 0 0 no-repeat;
}
Trust GXT Wayman Pro eSports se găsește în magazinele din România la un preț de aproximativ 400 lei.
Be First to Comment