“Umorul și RPG-ul fac casă bună, iar LEVEL-5 a reușit să creeze un joc oarecum unic prin tema folosită și are puterea să te facă să revi în fața Switch-ului cu dorința de a descoperi și mai multe personaje și lucruri amuzante.”
Gen: RPG
Lansare: 14 februarie 2020
Studio: LEVEL-5
Distribuitor: Nintendo
Platforme: Nintendo Switch
Clasificare: A.G.
Sinopsis:
După ce satul tău e invadat, e musai să pui mâna pe arme și să pornești într-o aventură eroică pentru a înfrânge răul, și anume pe Sultan Vinegar! În acest RPG, străbați caverne generate aleatoriu în căutare de comori și faci echipă cu până la alți trei jucători în mod local sau online multiplayer pentru a face dreptate!
Recenzie:
RPG-urile sunt poate cele mai populare când vine vorba de jocuri pe console, iar Nintendo pune mare preț pe acest gen pentru consola Switch și versiunea Lite a sa. RPG-urile au fost de la bun început un magnet pentru jucătorii care căutau să combine acțiunea cu strategia, looting-ul cu dezvoltarea de personaj și un univers fantastic bine pus la punct.
Îmi amintesc reacția posesorilor de Switch atunci când s-a anunțat că printre cele mai populare RPG-uri ale momentului, The Witcher 3 (despre care am vorbit și noi aici), va sosi pe Switch. A fost una extraordinară din mai multe motive, una dintre ele fiind dovada că Nintendo Switch este capabilă să ruleze și titluri AAA care au o grafică mâncătoare de resurse. Tot mai multe titluri AAA s-au lansat și urmează să fie lansate pe consola Nintendo, iar noul Lite nu face decât să reamintească și mai mult că gaming-ul portabil nu a murit ci din contră, crește și mai are multe de spus.
În general RPG-urile au o lume fantastică vastă plină de eroi, creaturi, aventuri, caverne și castele și multe lupte, dar rareori includ și un element care face totul să fie și mai atractiv și amuzant: umorul! Acest element este folosit din plin în cel mai nou joc al celor de la LEVEL-5 – studio cunoscut pentru titluri precum Ni no Kuni și Dragon Quest, Snack World: The World the Dungeon Crawl – Gold!
Snack World a debutat pe Switch și Switch Lite de Valentine’s Day și nici că e momentul cel mai potrivit pentru că lumea aceasta e fun, colorată, plină de dulciuri și personaje amuzante și efectiv, nu ai cum să nu te îndrăgostești de ea.
Povestea
Povestea este una clasică, dar, după cum am spus presărată cu exces de umor și-l are în rol principal pe eroul nostru, Gogu în cazul meu (poți denumi cum vrei personajul) care trebuie să pună mâna pe arme și să-și salveze regatul… Tutti-Frutti! Kingdom of Tutti-Frutti a fost atacat de un nemilos Sultan Vinegar și minionii săi și nu ai timp de pierdut!
Ai nevoie de armură, arme și de cineva să te antreneze, bineînțeles și instrucția o vei primi încă din prima misiune din partea lui… Cinderella! Împăratul te trimite la ea. El și fiica lui Melonia – o fată cu foarte multe pretenții și cerințe, au nevoie de tine! Surprize surprize cu Cinderella care… devine Commander Cinderfella și e gata să facă un adevărat Rambo din tine!
Cu o fugă pe la croitor și una pe la magazinul de armament, ești pregătit pentru primele misiuni printre care și cea, foarte grea, de a recupera un ochi anume de la nemiloasa Madusa care e stăpână pe Castle Gorgonzola. Ochiul îl vrea neapărat Melonia și cu sudoarea frunții și multă muncă reușești să i-l aduci numai că… prea târziu căci nu mai este în trend 🙂 Cam acesta e nivelul de umor din această poveste de-a dreptul hilară. Arme, costumații și inamici caraghioși îl vor împinge din ce în ce mai adânc pe personaj în povestea alături de care poți lua cu tine până la 4 jucători, local sau multiplayer online.
Personajul va crește în nivel și vei avea alături mai mulți companioni numiți… Snacks fără de care nu cred că ai putea să te descurci. Vei lupta cu inamici diferiți, precum muci, zaruri, ciuperci, orci și orci artiști și fel de fel de creaturi amuzante și vei da nas în nas de boși periculoși în care luptele te vor ține în permanentă tensiune, lăsând gluma la o parte. Ultimul și cel mai rău dintre ei este, cum vă spuneam Sultan Vinegar, iar înfrângerea lui înseamnă salvarea Regatului Tutti-Frutti – scopul de… Aur (Gold).
Gameplay
LEVEL-5 lucrează mult cu RPG-uri și au o experiență vastă în acest gen, deci așteptările sunt mari din partea fanilor lor, iar prin acest Comedy RPG reușesc să aducă cu succes umorul într-un joc perfect structurat și funcțional.
Încă de când dai Play pentru prima oară pe Switch (Lite în cazul nostru), te lovește un filmuleț introductiv, colorat, amuzat și plin de personaje caraghioase și apoi faci primii pași înainte de a începe aventura. Personalizarea personajului principal este cea mai importantă dând posibilitatea jucătorilor să aleagă între o fată sau băiat căruia să-i dea un nume și să modifice câteva aspecte ale fizionomiei. Personal l-am configurat pe Goku și l-am denumit… Gogu.
Primii pași în Tutti-Frutti sunt unii strategici, pregătitori, pe parcursul căruia ești instruit, despre butoane, acțiuni, elementele de pe ecran și alte elemente de bază. Vei descoperi treptat orașul (harta) și localurile de bază cu care vei interacționa cel mai des. Vei merge prima oară la castel și vei conversa cu Împăratul și fiica lui, de unde vei primi misiunile principale și vei discuta cu NPC-urile prin oraș, unele oferindu-ți misiuni secundare.
La shop-ul de arme poți vinde și cumpăra de la cuțite, săbii, topoare și până la arcuri, bețe magice, scuturi și alte arme, mai puțin, sau mai mult, rudimentare; la shop-ul de vestimentație vei cocheta cu fel de fel de armuri, pălării și alte nebunii, posibilitatea de a-ți crea și singur garderoba fiind și ea posibilă. Bineînțeles, pentru a-ți face singur ai nevoie să găsești sau să cumperi anumite materiale (ex. bumbac, metal, piele etc).
Pentru accesorii (ex. brățări) și consumabile (ex. poțiuni, sirop de tuse) mergi la un magazin special, de unde poți juca și la un fel de joc de noroc (bagi bani și poți câștiga chestii), iar la birt vei conversa cu localnicii și vei prelua misiuni secundare.
Abia după primele misiuni vei avea acces să mergi să joci local sau multiplayer online, iar în campanie îți vei alege companioni, sau te poți transforma în anumite creaturi (Snacks), dacă, atunci când le dobori ești pe fază să le faci o… poză (un fel de mini-quick time event). În luptă te vei transforma în acea creatură și vei ataca și te vei mișca exact ca ea pentru o perioadă limitată de timp sau până când ești ucis. Apoi personajul revine la loc. Acești Snacks sunt prezenți sub formă de carduri pe care le vei activa în misiuni.
La Inventory îți vei putea configura mai multe tipuri de costumații pe care să le folosești în misiuni (combinații de îmbrăcăminte, arme și poțiuni), respectiv vei alege ce să pui pe cap și pe tine, îți vei alege armele și poțiunile. Poți, după cum spuneam, să-ți creezi singur vestimentații cu ajutorul anumitor obiecte necesare.
Printr-un fel de mobil, Pix-e Pod, vei avea acces, în oraș, la meniul de salvări (Diary), Profil – configurarea caracterului personajului cu ajutorul unor Life Points sau setările preferate pentru joc la Config, iar la Pedia vei afla detalii despre monștri cu care te-ai luptat și personajele cu care ai interacționat.
Poveste e împărțită pe capitole, iar pornind de la locația castelului Tutti-Frutti vei parcurge locații diferite pe hartă. Harta din oraș e destul de măricică și dacă nu vrei să mergi la locațiile de interes ai o scurtătură între ele, binevenită. Din când în când, totuși, ar trebui să parcurgeți și străduțele pentru că vei da de NPC-uri care-ți oferă side missions. În oraș poți alege oricând între misiunile principale din poveste și misiunile secundare spre care poți porni imediat la o apăsare de buton. Atenție însă căci, la fel cum și tu ai un anumit nivel, și misiunile cu monștrii lor au anumite niveluri. Dacă, spre exemplu, te angajezi într-o misiune dedicată pentru cei cu un nivel mai mare ca al tău, vei întâmpina probleme. Nivelurile sunt generate aleator, astfel de câte ori revi le vei găsi într-o altă configurație. Când și când vei găsi un Buton pe care, trebuie să-l apeși (câteodată fiindcă trebuie și de multe ori din curiozitate să vezi ce se întâmplă) pentru a avansa în nivel.
Misiunile sunt variate și la finalizarea cu succes al acestora vei fi răsplătit cu câte ceva important (armă, obiect etc), dar și cu cufere cu surprize pe care le vei deschide la finalul misiunii respective. În misiuni vei face looting de la adversarii doborâți și vei strânge bani sau obiecte pe care le poți utiliza sau vinde, vei găsi cufere care vor ascunde, de asemenea, lucruri, arme sau poțiuni dar posibil și inamici. Dacă nu ai reușit să duci misiunea la bun sfârșit, sau dacă ești ucis vei rămâne doar cu ce ai găsit până atunci și te vei respawna în oraș.
Armele au câte două moduri secundare de atac care necesită încărcare în timp, după ce sunt consumate și cresc și ele în nivel cu cât le folosești mai mult. Poți opta pentru lupta de aproape cu ajutorul a două cuțite cu care vei da damage mare, dar vei fi mai vulnerabil la lovituri decât dacă ai folosi o sabie sau un scut. Cu un topor sau suliță vei lovi mai greu, dar vei da damage și mai mare, dar la fel, vei fi vulnerabil. Sau poți alege atacul de la distanță cu ajutorul magic wand-ului sau arcului.
Companionii îi vei alege tu înainte de a porni în misiuni și sunt și ei diferiți și au anumite avantaje și dezavantaje, așa că trebuie să-l alegi pe cel potrivit în funcție de misiune în care vrei să intri. Aceștia luptă și au o bară de viață, la fel ca și tine, iar dacă mor vei avea o singură șansă să-l readuci la viață, la fel este valabil și pentru tine. Ei vor veni să te salveze, dacă pot. În mod local sau multiplayer online, vei juca alături de, până la 4 prieteni, iar experiența de joc va fi și mai interesantă. În lupte vei putea folosi și cardurile Snacks care te vor tranforma, mică perioadă de timp, în creaturi. Vei putea discuta, afla informații și face misiuni secundare și de la NPC-uri, iar cu cele din povestea de baza vei avea și mai multe opțiuni de răspuns (în cele mai multe cazuri 🙂 ).
Inamicii impun anumite strategii de atac și sunt imuni la anumite chestii, iar boșii (destui la număr) necesită mai multe etape diferite de atac și strategii pentru a fi învinși. Numărul lor e destul de mare și variat, iar numele lor și tipurile de atacuri diferă și sunt de multe ori amuzante. Pornind de la furnicuțe soldat, ciupercuțe periculoase și muci și până la tot felul de orci (unii dintre ei actori), șerpi și fel de fel de dihanii cu damage mare, varietatea, împreună cu boșii, fac un portofoliu villain complet și bine pus la punct. De menționat că, la fel ca și reconfigurarea nivelurilor și inamicii se respawnează aleator și continuu și sunt împărțiți, ca varietat, în funcție de zona de pe hartă.
Tehnic
Aspectul grafic este un adevărat deliciu prin simplitate, paletă coloristică și design-ul cartoonish, dar și prin aspectul personajelor și diversitatea acestora. Animațiile sunt, de asemenea, simple dar se asortează perfect design-ului și se simte un iz de manga cu acele emoji afișate pe capetele personajelor (semn de exclamare/întrebare, lacrimă etc) dar care ne dă de înțeles mai ușor despre starea personajelor. Exploziile, efectele atacurilor, prezentarea personajelor (în genul benzilor desenate) – totul este coordonat în așa fel să genereze amuzamentul jucătorilor. Sunetele și muzica, contribuie și ele și se asortează perfect la crearea unui tot amuzant, din toate punctele de vedere. Efectele speciale sonore sunt și ele caraghioase și muzica se aude mai în surdină dar e și ea în ton cu tot ce se întâmplă în jur sau în momentele de acțiune.
Controlul pe Lite este gândit bine, butoanele fiind împărțite în așa fel încât să-ți fie totul la îndemână. Poți, la fel de bine, chiar dacă ești într-o luptă, să activezi separat și ținta pe un anumit inamic anume, sau activarea unui Snack, spre exemplu. Schimbarea între arme se face, de asemenea rapid și dacă ai nevoie de viață sau mana, să zicem, sunt la o distanță de apăsarea unui buton.
Nu poți roti camera în jurul personajului deci te poți concentra teoretic mai bine pe acțiunea în sine. Spun teoretic deși am găsit acest lucru o inconveniență pentru că, atunci cânt te afli în zone strânse, în niveluri înghesuite, personajul va dispărea în spatele zidurilor lăsând vizibil doar conturul acestuia, dar și al monștrilor. De multe ori, practic, apeși pe butoanele de atac sperând să nimerești adversaul și să-l elimini, fără să vezi mare lucru. De asemenea, nici cuferele sau lootul inamicilor nu se văd în spatele unor pereți. Tot din acest motiv, personajul nu se va întoarce spre inamic, dacă pui ținta pe acesta (ex. în cazul luptei împotriva Madusei, trăgeai de la distanță fără ca inamicul să fie în aria vizuală).
Reconfigurarea nivelurilor mi se pare o alegere interesantă, dar la un moment dat, respawn-ul inamicilor devine ușor iritant, dacă stai prea mult în același loc. Dacă nu te afli în permanentă mișcare, inamicii vor apărea și noroc cu harta on-screen care te va ajuta să mergi pe un traseu nedescoperit fără să fie nevoie să te întorci prin locuri prin care ai mai trecut și să lupți iarăși cu inamicii pe care i-ai doborât mai devreme. Da, e și o chestie de leveling up, dar totuși dacă vrei să faci asta, poți relua misiunile pe care le-ai completat deja, de câte ori vrei și să te bați la infinit.
În afară de acea inconveniență cu lipsa de vizibilitate și efectele datorate imposibilității de a roti camera spre acțiune, în caz de atac de la distanță, nu am găsit alte probleme de ordin tehnic.
Concluzie
Cred că primul RPG cu tentă amuzantă, pe care l-am jucat și mi-ai plăcut în mod excepțional, a fost Bard’s Tale, iar cel mai recent, care se compară cel mai bine cu titlul de față, este Cat Quest I/II, deși elementele RPG nu sunt chiar atât de complexe și nici lumea și nivelul de detaliu precum Snack World. Un lucru e cert, umorul și RPG-ul fac casă bună, iar LEVEL-5 a reușit să creeze un joc oarecum unic prin tema folosită și are puterea să te facă să revi în fața Switch-ului cu dorința de a descoperi mai multe personaje și lucruri amuzante și la polul opus, serios vorbind, vei regăsi în joc și un nivel de dificultate pentru care trebuie să iei în serios managementul, strategiile și configurarea personajului.
Puse cap la cap, toate aceste elemente fac din Snack World: The World the Dungeon Crawl – Gold o surpriză foarte plăcută adusă nu numai genului RPG în sine ci și jucătorilor care regăsesc aici toate lucrurile familiare din genul lor preferat, numai că sub o formă amuzantă în mod plăcut și deloc exagerat.
Snack World: The World the Dungeon Crawl – Gold îl găsiți din 14 februarie pentru Nintendo Switch, în format digital pe Nintendo eShop și retail pe GameShop.ro.
Mulțumim Best Distribution
Be First to Comment