Cu Brexit-ul foarte aproape, cei de la BBC s-au gândit să realizeze un reportaj dedicat modului în care acest eveniment extrem de important din viaţa locuitorilor Regatului Unit al Marii Britanii (şi nu numai) va fi redat într-un joc video. Şi ce titlu ar putea fi mai potrivit pentru a exemplifica Brexit-ul decât Watch Dogs Legion, joc a cărui acţiune este plasată într-o versiune futuristică a Londrei.
googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1579461471546-0’); });
Astfel, reporterul Marc Cieslak de la BBC le-a făcut o vizită celor de la Ubisoft în studioul din Toronto şi a discutat cu Clint Hocking, directorul de creaţie al jocului. Întregul interviu a avut loc însă într-un cadru inedit, cei doi fiind scanaţi şi reproduşi direct în motorul grafic din Watch Dogs Legion. În clipul de mai jos puteţi vedea cum a ieşit acest interviu.
În Watch Dogs Legion, povestea nu se va rezuma la un singur erou principal: jucătorii vor putea să intre în pielea oricărui locuitor al Londrei, fiecare cu propria poveste şi propriile abilităţi, în încercarea de a elibera capitala britanică de sub jugul restricţiilor impuse de autorităţi.
Acţiunea urmează să fie plasată într-o versiune post-Brexit a Londrei, în viitorul apropiat. Societatea, politica, tehnologia şi influenţele culturilor străine au schimbat pentru totdeauna faţa capitalei Marii Britanii, oraşul devenind una dintre cele mai supravegheate metropole ale lumii din punct de vedere tehnologic.
În urma unei recente amânări, Watch Dogs Legion este aşteptat în cursul anului fiscal 2020-2021 al Ubisoft, ce va începe pe 1 aprilie 2020.
Articol preluat de pe go4it.ro
Be First to Comment