Intel are câteva lucruri de spus la CES 2020, iar unul dintre ele ar putea fi noua sa placă video pe care o tot așteptăm. Dar până atunci, și pe lângă acel NUC modular, Intel a mai dezvăluit ceva. Următoarea sa serie de procesoare pentru laptop-uri va putea trece de frecvența de 5GHz.
Această reușită este destul de importantă, deoarece va însemna că vom avea parte de sisteme portabile, cu un TDP de 45W, ce pot atinge frecvențe foarte mari. Frecvențe ce vor fi valabile doar pentru procesoarele din seria i7 și pentru cele din seria i9, în configurații ce vor avea chiar 8 nuclee fizice cu 16 fire de execuție.
Desigur, aceste procesoare nu vor fi tocmai super-noi. Sunt rafinate, sunt bazate pe un proces matur de producție, dar în esență avem parte de Comet Lake, a…m și uitat a câta iterație a lui Skyalke. Procesoarele sunt realizate pe procesul de 14++ nm și ar trebui să își facă apariția în modele de laptop ce vor fi disponibile pe parcursul următoarelor luni.
CES 2020 abia a început, așa că poate că vom mai vedea și anunțuri despre lucruri mai interesante de la Intel, cum ar fi o placă video Xe, sau poate un Ice Lake ce poate să atingă măcar frecvențele unui Ryzen 1000.
Be First to Comment