Ne apropiem de sfârșitul anului, așa că a venit momentul să ne amintim de ceva foarte important. Că Squadron 42 încă nu a fost lansat. Nici nu a fost prezent prea mult la CitizenCon de anul acesta.
Dar așa, în ultimele zile ale ultimei luni din ultimul an din acest deceniu (știu, deceniul practic se termină anul viitor, dar nu prea pare să bage lumea asta în seamă), avem parte de un trailer nou al lui Squadron 42. Acesta este menit să vă ofere o idee generală despre componenta vizuală a jocului, în special când vine vorba de facțiunea extraterestră împotriva căreia veți lupta.
Jocul în sine va sosi la un moment de pe parcursul anului viitor, sub forma unui alpha test, iar până la finalul lui 2020 vom avea parte și de un beta test. Realizarea jocului a reprezentat un drum lung, foarte lung. Dar am putea avea în sfârșit ocazia să vedem și noi, după atât de multă dezamăgire, după atât de multe speranțe deșarte, o poveste bună în care apare Mark Hamill.
Be First to Comment