Press "Enter" to skip to content

Chuck Peddle s-a stins

În lumea tehnologiei există tendința ca toată atenția să fie dată celor care se află mai mereu în fața camerei, în timp ce oamenii care au conceput, au inventat și au construit tot ce avem acum sunt dați uitării. Astăzi am neplăcuta datoria să vă informez că Charles „Chuck” Ingerham Peddle a decedat în data de 15 decembrie, la vârsta de 82 de ani.

Numele său nu va fi cunoscut pentru mulți, dar fără el nu aveam astăzi PC-uri sau console de jocuri. Pur și simplu nu poate fi trecută cu vederea contribuția sa imensă la dezvoltarea tehnologiei contemporane, dar mai ales la a o pune în mâinile oamenilor de rând. Chuck și echipa la a cărei conducere s-a aflat au fost responsabili pentru crearea procesorului MOS Technology 6502, ce în 1975 a revoluționat piața.

Încă de pe vremea când lucra al Motorola, a încercat să creeze un procesor ieftin, ce poate fi folosit pentru o gamă largă de produse, însă Motorola avea alte idei la acea vreme, așa că nu l-a lăsat să își continue proiectul. Motiv pentru care a plecat de la companie și s-a alătura noii înființate MOS Technology.

Acolo a conceput seria de procesoare 650x, ce avea avantajul imens al costului redus de producție, dar cu capacitate de calcul suficientă încât să fie folosit în cam fiecare sistem de calcul al vremii sale. Un procesor 6502 costa doar 25 de dolari, în timp ce competitorii de la Motorola ofereau în cel mai bun caz un procesor de 300 de dolari, sub forma modelului 6800, iar un Intel 8080 costa aproape 150 de dolari. După ce 6502 a sosit pe piață, lucrurile au început să se schimbe drastic la partea de prețuri, tendința de scădere fiind ajutată și de apariția unor modele precum Z80-ul celor de la Zilog, pe care îl știți mai bine de la HC-urile noastre dragi.

MOS Technology 6502 a fost modul prin care primele PC-uri, precum Apple 1 și 2, Commodore VIC-20, BBC Micro, sau primele PC-uri Atari au putut să existe. Nu doar asta, dar cabinetele de jocuri video produse de Atari, precum  și consola Atari 2600 s-au folosit de acest procesor. Creația lui Chuck a continuat să fie folosită pentru decenii întregi, până și consola NES folosindu-se de ea. Iar din cauza costului său redus, procesorul a fost folosit la scară largă în echipament medical, în jucării, în orice loc unde era nevoie de un procesor simplu, eficient.

[Team6502]

 

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares