Press "Enter" to skip to content

AMD lansează FEMFX aducând fizica la un nou nivel

Cu un deceniu și ceva în urmă, ne minunam cu toții la demonstrațiile tehnologice pentru The Force Unleashed. Mai ales părțile ce arătau ceva numit Digital Molecular Matter, care permitea realizarea de obiecte deformabile cu aceleași proprietăți ca în lumea reală. Lemnul se rupea ca lemn, metalul se îndoia ca metal și tot așa. Timpul a trecut, LucasArts licențiase exclusiv tehnologia și nu a făcut prea multe cu ea.

Dar timpul nu a stat pe loc, iar procesoarele din ultima vreme au o grămadă de nuclee ce nu prea sunt folosite de jocuri. N-ar fi frumos dacă ar fi folosite la ceva? Sper exemplu, pentru calcule detaliate de fizică ce se folosesc de analiză cu elemente finite pentru a sub-diviza fiecare model într-o rețea de elemente a căror legături pot avea diferite proprietăți de rezistență. Acele proprietăți dau modelului diferite caracteristici ce permite deformări plastice, elastice sau frângeri.

Eh, AMD se ocupă de asta de ceva timp și a lansat ieri FEMFX. O bibliotecă open source ce poate fi integrată în de de către dezvoltatori fără cost, fără licențiere, fără probleme, și cu ușurință în Unreal Engine 4, venind chiar cu un plugin pentru acesta.

FEMFX permite simularea deformărilor de tot felul, fiind capabil să redea până și efectele temperaturii, topind rațe de cauciuc și mașini în demonstrație.

Nu știu să vă spun când se vor ivi jocuri ce se folosesc de FEMFX, dar din moment ce este o soluție gratuită, ce nu depinde de vreun hardware anume, tare a fi frumos să vedem asta mai des în jocuri.

[Overclock 3D]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares