Press "Enter" to skip to content

Rainbow Six Siege va miza pe poveste

Rainbow Six Siege se pregătește să intre în cel de-al cincilea său an de existență, așa că Ubisoft are planuri pentru dezvoltarea jocului într-o direcție nouă. Una narativă!

Da, jocul va primi o poveste, însă nu sub forma vreunei campanii de singleplayer. Alexander Karpazis, directorul de prezentare al jocului, a declarat că povestea va fi croită prin noul Battle Pass, ce va fi lansat în curând și prin diverse alte elemente ale lui Rainbow Six Siege. Povestea va avea ca subiect gruparea militară privată Nighthaven, din care fac parte operatorii din operațiunea ce apare luna viitoare.

Nu au fost anunțate detalii efective despre cum povestea va decurge, sau care va fi conflictul, deși nu ar fi prea greu de speculat ceva care să se apropie de realitate. Nu de alta, dar de fiecare dată când apare o companie militară privată într-un astfel de joc, se dovedește a fi inamicul. N-ar fi nici măcar primul joc Tom Clancy publicat de Ubisoft în ultimul deceniu care să aibă aceeași idee de bază.

Dar cum va afecta asta jocul în sine? Dacă nu vor deraia cumva experiența de bază cu povestea, probabil nu avem de ce să ne temem.

[PC Gamer]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares