Press "Enter" to skip to content

Radeon RDNA 2 ar putea fi anunțat la CES 2020

Știți ce va începe peste două luni? CES 2020. Știți ce va fi anunțat acolo? Diverse telefoane și nu știu ce tehnologie pentru televizoare de care vom uita iar peste doi ani. Dar pe lângă asta, umblă vestea că vom vedea și primele detalii despre RDNA 2.

RDNA 2 este următoarea arhitectură a plăcilor video Radeon, produse de AMD. O arhitectură ce vine deja să înlocuiască plăcile video existente acum pe piață, despre care putem spune că nu prea și-au atins încă potențialul maxim. Nu că modele aflate acum pe piață nu ar fi bune, dar nu sunt tocmai multe, iar în sectorul high/extreme-end încă nu este vreun reprezentant.

Desigur, nu ar fi tocmai anormal pentru AMD să lanseze o arhitectură întreagă ce are plăci video doar dintr-un singur sector de piață.

Așa că ce ne-ar putea aduce RDNA 2? Nu este clar. Dar din moment ce arhitectura probabil va fi făcută de AMD pentru propriile produse, nu pentru Sony, Microsoft și Apple, nu știu ce ar putea include.

O speculație foarte mult adorată în acest moment de internet este Ray Tracing. Deși AMD și-a exprimat intenția de-a implementa o astfel tehnologie abia peste câteva generații. Vom afla peste două luni dacă s-a schimbat ceva, pe 7 ianuarie. Sau probabil de la următorul leak de informații.

[Overclock 3D]

Articol preluat de pe zonait.ro

Sharing is caring!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

shares