Ieri a sosit o veste foarte neașteptată din partea celor de la studioul Human Head, responsabil pentru Rune și Prey(cel vechi, dar nu cel mai vechi). Nu mai există. Și-a închis porțile și a încetat complet orice fel de operațiune.
Conducerea studioului a reușit să ajungă la un acord cu Bethesda pentru ca angajații companiei să nu rămână pe străzi. Ca urmare, ce a mai rămas din Human Head Studios a fost absorbit de Bethesda și reformat sub numele Roundhouse Studios. Iar studioul deja a început să lucreze la proiecte noi. Nu este prima dată când cele două entități colaborează, Prey 2 fiind în dezvoltare la Human Head până ca cele două părți să se certe, iar jocul să fie anulat. Apoi numele Prey a fost folosit pentru System Shock 2 și un sfert al celor de la Arkane, ceva ce a provocat destul de multă confuzie.
Desigur, închiderea pe nepusă masă a studioului Human Head ridică o întrebare destul de importantă. Ce se va întâmpla cu Rune 2 Ragnarok? Jocul este în dezvoltare de câțiva ani de zile și este o continuare îndelung așteptată a unui joc de acțiune clasic al începutului veacului. Este cumva anulat, chiar acum, pe ultima sută de metri?
Eh, nu, Rune 2 a fost lansat alaltăieri. Nu că ai fi observat asta, din moment ce studioul responsabil pentru dezvoltarea și promovarea sa a crăpat.
Be First to Comment